"NU VLEAU LA GADINITA"-studiu de caz

STUDIU DE CAZ

” NU VLEAU LA GADINITA

 

                                               Student: AVRAM (SOVAGAU) ANCA

Problematica investigată: integrarea şi adaptarea unui preşcolar la grădiniţă;

Metode şi procedee de investigaţie: interviul semistructurat şi liber, observaţia,

Perioada: prima lună de grădiniţă septembrie-octombrie 2011;

Subiectul: Sovagau Eduard, băiat, 3 ani şi 6 luni, grupa mică.

  Istoricul evoluţiei problemei:

         

             O să încerc să expun istoricul acestui studiu de caz din prisma studentului dar, mai ales din calitatea de mămica a acestui minunat băieţel care a experimentat cele mai urâte săptămâni din scurta lui viaţă la începerea anului şcolar.Se numeşte EDY şi e un copil tare drăgălaş şi năzdravan capabil să facă “o mie de prostioare pe minut” după cum îl mai tachinez eu câteodată, numindu-l în glumă “domnul Goe”. EDY trăieşte cu părinţii, surioara lui mai mare, şi bunicii deci, niciodată nu a fost cazul ca el să rămână în grijă vreunei persoane străine. Încă din vacanţa de vară ne făceam griji despre reacţia pe care el o să o aibă la începerea grădiniţei.

              În prima zi am mers împreună cu bunica lui să îl ducem la grădiniţă, care trebuie să specific că este cu program prelungit. Ajunşi acolo se vedea că îi place, cu toate că oarecum intuia că o să rămână singur şi nu se despărţea de noi nici măcar pentru a explora noul univers. Am cunoscut cadrele didactice dar, el nu a manifestat nici un interes în a conversa cu ele. Încă de câteva zile îl pregăteam deja spunându-i că urmează să meargă într-un nou cadru, ca o să aibă colegi şi doamne educatoare care o să-l înveţe lucruri noi.

               În momentul în care am vrut să plecăm a început să se arunce pe jos şi să ţipe, având un comportament pe care niciodată nu l-a mai avut până atunci. Am încercat să-l facem să intelega că trebuie să rămână dar, în zadar, se ţinea de picioarele noastre. În final a mers cu bunica lui să vadă jucăriile, iar într-un moment în care nu a fost atent am putut pleca, cu toate că de pe hol auzeam ţipetele lui. În acele zile mulţi copii plângeau şi făceau opoziţie fapt care l-a impulsionat şi pe EDY să se răzvrătească mai tare.

                În prima zi EDY a plâns cinci ore şi a stat tot timpul pe un scăunel lângă uşă aşteptând să merg după el, nescăpând din mâna un ursuleţ de plus pe care l-a dus de acasă. Aşa cum pentru el acea zi a fost cea mai urâtă din viaţa lui, pentru mine a fost cea mai dureroasă experienţă.

De foarte multe ori am avut intenţia de a mă întoarce să-l iau acasă şi foarte greu m-am abţinut.

Următoarele două zile profitând de neatenţia lui am reuşit din nou să-l las, dar auzeam de pe hol ţipetele şi protestele sale. Oricât încercam să îl facem să înţeleagă că nu rămâne acolo, ca în fiecare zi mergem să îl luăm, el nu vroia să audă, vroia acasă...

               A patra zi a fost şi prima în care mi-a făcut cu mâna resemnat, plângând dar, m-a lăsat să plec. Nu eram foarte speriaţi de comportamentul său deoarece cadrul didactic ne spunea că are o perioadă de câteva minute în care stă supărat dar, apoi se integrează în activităţile pe care le fac şi se joacă cu ceilalţi copii.

              A cincea zi a decurs chiar foarte bine, a rămas în grija bonei şi era prima zi în care nu plângea. Eram puţin îngrijorată pentru că venea week-end-ul şi, acel week-end a coincis cu plecarea în străinătate a tatălui său care este persoana pe care el o iubeşte cel mai mult.

Ziua de luni a început bine, fiind prima zi în care nu a mai protestat dimineaţa la plecare. În momentul în care am intrat în curtea grădiniţei a avut un comportament mult mai agresiv decât cele anterioare. A fost unica zi în care am fost nevoită să îl las “cu forţa” (adică bona l-a ţinut pentru că eu să pot pleca).          Când m-am întors să îl iau, cadrul didactic mi-a spus că întrebându-l de ce s-a comportat aşa urât i-a răspuns că îi e frică să nu plece şi restul familiei lui în străinătate. Atunci ne-am dat seama cât de mult îl durea despărţirea de tatăl său. Din acel moment am început să îi spun din ce în ce mai mult şi de câte ori se iveşte ocazia ca nu o să îl părăsesc niciodată şi că îl iubesc mult. Următoarele trei săptămâni au fost urmate de sloganul” NU VLEAU LA GADINITA!”.

           În concluzie, Edy s-a obişnuit cu idea de a avea un program şi cu mersul la “gladinita”, renunţând chiar şi la comportamentul agresiv pe care l-a avut în acele zile. La trecerea a trei luni de la începerea anului şcolar pot afirma că a reuşit să se integreze în colectivul grupei, are prieteni şi le iubeşte tare mult pe doamnele “eucatoale”.

Părerea cadrului didactic despre preşcolar

        Preşcolarul este dezvoltat normal fizic şi psihic, este sociabil, harnic, curajos. Preşcolarul este un bun coleg, ceilalţi copii s-au împrietenit uşor cu el. Copilul participa activ la toate activităţile din grădiniţă, formulează frecvent întrebări:” De ce?” şi “Cum?”, pentru a înţelege ce se petrece în jur. Bucuriile şi reuşitele sunt trăite intens. Manifestă preferinţa fata de anumiţi copii în a se juca sau împrietenii cu ei.

asteptand sa il ia cineva acasa........

foarteeeee suparat....

Edy dupa cinci ore de plans...