sâmbătă, 31 mai 2014

REALIZAREA ȘI SUSȚINEREA UNEI RELAȚII ȘCOALĂ- FAMILIE EFICIENTE



                       I. FAMILIA


           

            ”Familia este un factor important și de răspundere al educației. Părinții o conduc și răspund de ea în fața societății, a fericirii lor și a vieții copiilor.” A. S. MAKARENKO

       Termenul de familie provine din limba latină de la „famulus - sclav de casă”. Înțelesul cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. Conform DEX familia poate fi definită ca fiind forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi din descendenţii acestora. 
       Din punctul de vedere al lui Carlfred Broderick familia este structura  umană evolutivă cea mai puternică. Dovada este că poartă cu sine urme de cultură şi civilizaţie trecute şi transmite caracteristicile  acestora  (C.Broderick 1983). 
        Ca bază biologică o familie depinde de capacitatea de reproducție. În prezent acest punct nu este concludent, deoarece o familie poate adopta copii.
         Sunt trei funcții sociale elementare a familiei:
·funcția de socializare și de educare-prin formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială;
·funcția economică-o funcție importantă pentru multe familii, prin care se realizează asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri;
·funcția politică-care asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă.
       
       Din aceste trei funcții se pot distige și:
· funcția religioasă a familiei -joacă un rol important în funcția de socializare a familiei, prin transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase;
· funcția juridică a familiei -care este cuprinsă în Constituție, și care are scopul protejării familiei în societate;
· funcția economică a familiei -este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei.
           
      Prima formă de organizare a societăţii a fost aceea bazată pe familie. Milenii de-a rândul familia a însemnat totul: stabilitate în timp şi speranţa pentru viitor. Rolul dominant în familie îl avea tatăl. În ceea ce priveşte istoria modernă şi civilizaţia acestui mileniu putem observa slăbirea relaţiilor de familie, destrămarea şi criza ei.
     Toți autorii de azi evidenţiază rolul important al familiei în contextul sociocultural şi economic contemporan. Familia reprezintă un mediu prioritar pentru creşterea şi educarea copiilor. Din această cauză separarea copilului de familie poate determina perturbări grave ale echilibrului său biopsihic.
      Familia este locul în care se însuşesc deprinderile de bază şi reprezintă un sprijin crucial pentru instituţiile secundare,cum ar fi şcolile.
      Stephens defineşte familia ca: „ un aranjament social, bazat pe căsătorie şi contract de căsătorie, care include recunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, reşedinţă comună pentru soţ, soţie şi copii, precum şi obligaţii economice reciproce între soţ şi soţie.” ( Stephens, W., N., 1963, p. 5 )
       Toate regimurile politice care au existat şi-au pus bazele politicii demografice pe ideea că familia este unitatea de bază a societăţii, indiferent de scopurile politice şi sociale promovate. Familia s-a dovedit a fi în istorie locul concret în care s-a realizat continuitatea biologică şi socială a speciei umane. 
       Familia este grupul întemeiat pe afecţiune şi condiţii juridice, constituind cea mai mică şi cea mai naturală unitate umană. Familia se întemeiază pe valori de intimitate, armonie şi bunăvoinţă. Respectă tradiţia, dar în acelaş timp, ţine pasul şi cu dezvoltarea societăţii, fiind deschis spre nou, spre viitor. Transmite tinerei generaţii experienţe moştenite şi le proiectează în viitor sub formă de aspiraţii.
         Nu trebuie să ignorăm nici faptul că şi mariajele mixte îşi au rolul lor în dezvoltarea societăţii.
       La începutul secolului XX căsătoriile mixte au fost privite ca o formă „biologică ilicită, ca o trecere a graniţelor existente între anumite comunităţi”(István Horváth, pag.67). O altă perspectivă este aceea în care „intermariajul etnic este considerat fie un indicator al procesului de asimilare, fie un indicator al unor procese de integrare, de apropiere între diferitele comunităţi etnice”(István Horváth, pag.68). A treia perspectivă este aceea „în care societatea reglementează instituţia căsătoriei”(István Horváth, pag.69).
       Familia este importantă pentru societate, deoarece asigură dăinuirea speţei umane într-o formă organizată, cu anumite reguli şi valori. Membrii ei îşi asumă responsabilităţi, au drepturi şi obligaţii.  Copiii reprezintă una din valorile cele mai importante ale familiei. Prin naşterea copiilor -reproducere- se asigură continuitatea speciei umane, prin urmare, existenţa societăţii. Este temelia pe care se clădeşte orice societate. Familia asigură dezvoltarea noii generaţii şi cea mai bună pregătire pentru viaţă.
      Fără a minimaliza rolul său în satisfacerea trebuințelor biologice, trebuie subliniat rolul esential pe care familia îl joacă în promovarea valorilor spirituale. În perspectiva cea mai largă, familia constituie, nu numai pentru copii, un factor de adaptare, un instrument de reglare și echilibrare a relațiilor cu mediul fizic și social.
     În fiecare familie trebuie să se manifeste relații de colaborare și prietenie între toți membrii acesteia; această afecțiune se combină cu grija pentru viitorul copiilor.
     ”O familie model, este un fel de cooperativă de sentimente care îndulcește pentru fiecare loviturile mai grele, repartizând efectele între toți.”(A. Berge. 1970).





                        II. ȘCOALA


           

            ”Școala trebuie să te învețe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru.” (N. IORGA)

           
           Conceptul „școală” provine de la cuvântul latin „schola”, derivat și el la rândul său din greaca antică „scholeion”, de la „scholḗ”. Termenul grec era înțeles la început drept „timp liber”, pentru ca apoi să evolueze: de la „timp liber” cuvântul a ajuns să descrie „locul în care era petrecut timpul liber”, adică locul în care se țineau discuții filosofice sau științifice în timpul liber, pentru a descrie mai apoi „locul de lectură” până la a descrie locul de instruire pentru excelență.

            Școala este o instituție care oferă servicii educaționale, transmite cunostințe, dezvoltă abilități, formează competențe,norme ,valori recunoscute și acceptate social. Ea funcționează într-o comunitate (familie, autorități,organizații guvernamentale, poliție, biserică). Este cea care pune bazele educației, pe lângă cea primită de acasă, în familie și contribuie la formarea și dezvoltarea personalității copilului și îi deschide ochii către  universul cunoasterii.

          Deși frumoși „cei șapte ani de acasă” nu durează o veșnicie și părinți și copii se trezesc la poarta școlii așteptând cu nerăbdare să pornească pe un nou drum. Acest lucru nu înseamnă că rolul părinților în educația copiilor s-a terminat, înseamnă că a început o nouă etapă, în care rolul de educator este împărțit  între  părinte și educator, învățător și mai târziu profesori. În devenirea ființei umane un rol important îi revine școlii pe lângă familie.

            Școala nu este singura responsabilă pentru rezultatele copilului, deoarece acesta petrece doar o parte din zi cu cadrul didactic urmând ca acasă să se continue acțiunea de educare. În familie se dobândesc deprinderi, aptitudini, comportamente, care urmează să se dezvolte mai târziu într-un cadru formal. Responsabilitățile cele mai mari îi revin școlii, care în mod progresiv și sistematic formează un comportament social al elevilor. Educația școlară îi permite copilului să se integreze încet, încet în societatea în care trăiește.

        

              Mediul școlar îi oferă copilului un prim mediu de socializare organizat:

· introduce în relația copil-adult o anumită distanță socială;

· oferă copilului un cadru social bazat pe anumite reguli de conviețuire cu ceilalți;

· crează copilului posibilitatea de a se compara cu cei de vârsta lui;

· îl familiarizează  pe copil cu grupul din care face parte și îl învață să devină partener și să joace unele roluri sociale;

· îl obișnuiește cu un program orar;

     Fiecare cadru didactic este un specialist în domeniul său oferindu-i copilului informații accesibile vârstei. Relația educator-copil ne înfățișează sensuri noi, fiind o relație de parteneriat. Nu numai copilul învață sub influența educatorului, ci și acesta se formează, se transformă prin intermediul relației educative promovate. Rezolvarea fiecărei probleme educative adaugă competențe noi educatorului.

          Ca parteneri școala, familia și comunitatea pot avea succes în educația copilului .Cadrul didactic trebuie să îndeplinească anumite cerințe ale părinților:

·  să-i ajute pe copii să-și sporească respectul de sine;

·  să fie sensibili la nevoile,interesele și talentele speciale ale copiilor;

·  să comunice des și deschis cu părinții;

·  să stabilească cerințe școlare identice pentru toți elevii;

·  să manifeste entuziasm în educarea copiiilor;

·  să trateze pe toți copiii corect;

·  să întărească disciplina pozitivă;

           Una dintre formele cele mai folosite în această perioadă este intervenția socioeducațională bazată  pe școală, fiind vorba de structuri de sprijin organizate de școli care folosesc profesioniști sprijinind  activitatea școlară a copiilor cât și dezvoltarea practicilor parentale: consiliere școlară, cadru didactic de sprijin, mediatorul social.

               Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștințe ci și de a stimula  calitatea de om.

          Școala rămâne punctul de pornire al orientării școlare și profesionale prin acțiunile de informare asupra posibilităților de continuare a studiilor, de descoperire a intereselor profesionale și a aptitudinilor.

  

                        III. RELAȚIA FAMILIE- ȘCOALĂ    

           


            ,,Prezența părinților poate transforma cultura școlii.( S.L.Lightfoot )



     În această lume în permanentă schimbare – aflată sub presiunea competițiilor de orice fel – părinții, educatorii, oamenii de afaceri, comunitățile locale, statele și guvernele naționale se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătățire a educației, pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte.  Unul dintre mijloacele de îndeplinire a acestui scop, implicarea familiei în educație, a existat de generații. Părinții își doresc foarte mult ca cei mici să reușească și vor să lucreze cu școala pentru a atinge succesul.

      Un rol important, covârşitor chiar, în devenirea fiinţei umane revine şcolii şi familiei. Considerată şi celula de bază a societăţii familia nu există cu adevărat decât prin copiii săi. Nimeni nu ne învaţă "meseria" de părinte! Fiecare urmează această "şcoală" atunci când îşi creşte copiii. Însă odată deveniţi părinţi nu putem sta nepăsători, ci trebuie să ne implicăm activ în educarea copiilor. Există trei tipuri de implicare a părinţilor în educaţia copiilor lor: părinţii ca primi educatori acasă (familia fiind prima şcoală a copiilor), părinţii ca parteneri ai şcolii şi părinţii ca avocaţi ai copiilor în societate. Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar pe lângă această responsabilitate se mai adaugă încă una, şi anume, nevoia de colaborare cu şcoala şi mai nou chiar de implicare activă în viaţa şcolii.

      Deşi frumoşi şi candizi "cei şapte ani de acasă" nu durează o veşnicie şi părinţi şi copii deopotrivă ne trezim la poarta şcolii aşteptând cu nerăbdare să pornim pe drumul cunoaşterii. Nu înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a terminat. Înseamnă doar că a început o nouă etapă în care părintele nu mai este educator unic, ci împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii.   

      Familiile trebuie să fie implicate în îmbunătățirea învățării acasă, precum și în școală, dacă avem copii care vor să devină persoane instruite. Familiile pot întări învățarea acasă, prin implicarea în școlile în care studiază copiii lor, încurajându-i pe aceștia să participe la lecții și susținându-le interesul pentru discipline incitante și lărgindu-și propriile abilități parentale.

      Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm.În același timp,există semne conform cărora legăturile dintre cele două instituții pot deveni mai puternice. ,,Părinții sprijină mai mult un program școlar în care sunt parteneri în luarea deciziilor.

       Interesul părintelui și sprijinul său față de școală și conducerea acesteia permit tinerilor să le fie mai ușor să relaționeze și să se identifice cu scopurile, valorile și personalul școlii, o motivație puternică pentru a se îndrepta către educație.În același timp, implicarea parentală garantează faptul că valorile și interesele lor culturale sunt respectate,,(Comer, 1980).

        Este greu să crești un copil, dar și mai dificil este să-l educi. Școlile trebuie să răspundă nevoilor părinților și să le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învățare al copiilor. În același timp, părinții trebuie să încetinească ritmul vieții cotidiene, acordând mai multă importanță deținerii de către urmașii lor a unei bune educații. E util ca ei să servească drept model pentru copiii lor.

        Cercetările confirmă că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinții sunt parteneri în educația copiilor lor, rezultatele determină performanța elevilor, o mai bună frecventare a școlii, reducerea ratei de abandon școlar și scăderea fenomenului delincvenței. Relația dintre părinți și profesori reprezintă cheia creării unui climat favorabil învățării atât la școală, cât și acasă.

        Termenul de ,,parteneriat,, este bazat pe premisa că partenerii au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permit să se unească. Astfel că, pe profesori și părinți îi unește dorința de a-i sprijini pe copii, în dezvoltarea lor. (Alina Băran- Pescaru ,,Parteneriat în educație”)

      În abordarea parteneriatului familie-școală, studiile indică background-ul familial și contextul social ca principali factori ai performanțelor școlare ale elevilor (Coleman, 1987). În urmă cu 24 de ani, Dorothy Rich (1987) afirma (Institutul Școlar din Washington): ,,familiile și profesorii și-ar dori ca școala să poată face treaba singură. Dar școlile de astăzi au nevoie de familii, iar familiile au nevoie de școli. În mai multe moduri, această reciprocitate poate fi cea mai mare speranță pentru schimbare,,( apud Darter-Lagos, 2003). Chiar dacă părinții sau cadrele didactice nu doresc să comunice, ei sunt practic ,,condamnați,, să facă aceasta prin intermediul elevului,care joacă rolul de ,,curea de legătură,,, de mesager si mesaj în același timp.

     Implicarea părinților în activitatea școlară mediază raportul școală-copil. Această idee este susținută de Stănciulescu: ,,încrederea sau neîncrederea copilului în valorile școlare și în cadrele didactice, autoritatea de care se bucură acestea, reușita sau eșecul și, în consecință, satisfacția sau insatisfacția cadrului didactic, ca și eficacitatea instituției școlare depind într-o masură deloc neglijabilă de această mediere” (Stănciulescu, 1997, p.184)

           



            IV. ACTIVITĂȚI CE ÎNTĂRESC RELAȚIA DINTRE FAMILIE ȘI ȘCOALĂ


           

            „Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

 (Maria Montessori –“Descoperirea copilului”)



    Societatea zilelor noastre solicită din ce în ce mai mult colaborarea și comunicarea în orice situație. Colaborarea și comunicarea între familie și școală duce la o eficientizare a procesului de învățământ și, implicit, la dezvoltarea armonioasă a viitorilor adulți.

     Pentru a facilita dezvoltarea relației dintre familie și școală este nevoie de interes, disponibilitate și transparență din partea ambelor părți. Cum putem dezvolta/ întări relația dintre familie și școala?

   Răspunsul la această întrebare îl găsim în activitățile pe care le putem realiza împreună. Din multitudinea activităților ce se pot desfășura în colaborare amintim următoarele:



  • Şedinţele cu părinţii

    În cadrul acestor activităţi, prin prezenţa simultană a mai multor părinţi se oferă posibilitatea schimbului de experienţă, a confruntării opiniilor şi căutării de soluţii viabile pentru diversele probleme educative ale clasei sau chiar ale şcolii.

    Tematica şedinţelor cu părinţii poate viza analiza muncii instructiv-educative a clasei de elevi, precum şi iniţierea părinţilor în stimularea dezvoltării personalităţii copiilor lor.

     Un aspect important şi care, preferabil este de evitat,  îl reprezintă analiza fiecărui elev în parte. Acest lucru se poate realiza în cadrul altor activităţi, şi anume, consultaţiile individuale- în cadrul cărora se discută situaţia la învăţătură, comportamentul fiecărui elev în parte şi alte aspecte de interes din partea părinţilor şi cadrelor didactice, în beneficiul celui educat.

       În schimb, analiza activităţii întregii clase, poate duce la depistarea cauzelor rezultatelor obţinute, aprecierea justă a nivelului atins şi trasarea perspectivelor immediate ce urmează să fie îndeplinite. O astfel de analiză poate duce la o mai bună colaborare, să nu descurajeze și să nu îndepărteze pe unii părinți de școală, ci să fie un stimulent pentru îndrumarea muncii copiilor.



  • Lectoratele cu părinții

      Reprezintă forma cea mai reușită de a dezbate în fața părinților probleme de educație a copilului în familie și școală. Aceste întâlniri se pot organiza, nu doar cu părinții elevilor unei clase, ci, chiar și cu părinții elevilor dintr-un ciclu (primar, preșcolar,etc.).

       Într-un lectorat se pot prezenta, de exemplu, un grupaj de interviuri luate în prealabil unor părinți, pe o tema de educație. După vizualizarea interviurilor se pot  organiza dezbateri conduse de un cadru didactic, având ca invitați câțiva specialiști din diferite domenii de activitate.

     După dezbateri se pot face câteva precizări de ordin psihopedagogic iar pentru aprofundarea temei educative puse în discuție se pot aplica celor prezenți chestionare pe care să le completeze acasă, reflectând în liniște asupra răspunsurilor solicitate. Prin evaluarea răspunsurilor date de părinți la unele chestionare, ne putem da seama cât de mult este implicată familia în sprijinirea școlii pentru educația copiilor.



  • Vizitele efectuate de cadrele didactice la domicilul elevilor

       Această formă de colaborare între școală și familie duce la o mai bună relaționare între cadru didactic și elev. Ieșirea din contextul formal (școala), vizitarea elevilor acasă ne poate furniza adesea, incomparabil mai mult material decât studierea lor în procesul de învățământ.

         Elevii manifestă un atașament sporit față de cadru didactic, sunt mai apropiați și mai disciplinați după vizitarea familiei lor de către cadru didactic. Ei se comportă ca și cum ar fi contractat noi obligații, în afara celor școlare, obligații ce decurg tocmai din faptul că se consideră mai legați de cadru didactic.

      Dacă adăugăm și faptul că aceste vizite marchează în direcția stabilirii și consolidării relației școlii cu părinții, apare și mai evidentă necesitatea frecventării de către cadru didactic a familiilor elevilor săi.



  • Consultațiile acordate părinților

       O astfel de activitate are foarte multe puncte comune cu vizitele. Conținutul lor este, în linii mari, cam același – discutarea unor probleme ivite în legătură cu anumiți elevi, care necesită soluții imediate.

      Aceste consultații se organizează, se programează o dată pe săptămână, iar convorbirile decurg, de obicei, numai între cadru didactic și părinte.

       Atitudinea corespunzătoare, plină de tact, înțelegere, stimă și interes față de părinți și problemele copiiilor lor, stimulează încrederea familiei în asistența pedagogică oferită de școală. Bunăvoința, spiritul obiectiv, discreția, căldura și dorința cadrului didactic de a rezolva cât mai bine problemele ridicate de către părinți, reprezintă, în principal, secretul eficienței acestui mod de colaborare între școală și familie.



  • Însemnările scrise
    Un mijloc de comunicare între școală și familie mai frecvent folosit îl reprezintă însemnările înscrise în carnetele elevilor, observațiile făcute în caietele lor de lucrări, de care se presupune că iau cunoștință și părinții.
     În special, pentru elevii din primele clase, însemnările cadrului didactic sunt un bun ghid care servește familiei pentru cunoașterea exigențelor școlii, a aprecierilor asupra pregătirii elevilor. Părinții vor fi atenționați să urmărească însemnările din caietele copiilor și să reacționeze ca atare prin mijloace și soluții în consens cu cele solicitate de școală.
    Corespondența dintre școală și familie, indiferent de modalitatea practicată, prin care se realizează, nu trebuie să substituie colaborarea directă, efectivă între cadrele didactice și părinți. De aceea, dacă prin intermediul scrisorilor (e-mailurilor) și al altor comunicări făcute părinților îi invităm la acțiune, sistemul muncii școlii cu familia are forme directe de antrenare a părinților în diferite activități pedagogice.



  • Activitățile extracurriculare

    Aceste tipuri de activități presupun implicarea atât a părinților cât și a elevilor în diverse acțiuni  cu caracter educativ, realizate prin colaborare. Câteva exemple de astfel de activități pot fi:

            - serbările școlare sub diverse teme;

            - clubul de lego;

            - concursuri sportive;

            - realizarea unor portofolii cu ajutorul părinților sau bunicilor și prezentarea acestora de către copii în diverse momente;

            - realizarea unor lecții deschise în care să fie invitați părinții;

            - sărbătorirea zilelor de naștere a copiilor;

            - excursii tematice;

            - dramatizarea unor situații reale/imaginare sub tema ”Dacă părinții am fi noi!”;etc.

    O astfel de activitate extracurriculară s-a desfășurat sub tema ”Împodobirea bradului”. La această activitate au fost invitați copii și părinți, în cadrul formal al școlii, totul debutând cu o scurtă prezentare despre importanța sărbătorii Crăciunului și simbolurile acestuia. Pentru că împodobirea bradului reprezintă un moment mult așteptat, mai ales de către cei mici, activitatea s-a dorit a se realiza cu persoanele dragi ale acestora, și anume, părinții.

   Cadrul didactic a pregătit materialele necesare desfășurării activității, iar copiii și părinții au confecționat diferite ornamente pentru brad (globuri, ghirlande, fulgi 3D, mânuțe cu Moș Crăciun, etc). Momentul important al activității a fost cel în care toate ornamentele realizate au fost așezate pe bradul din sală.

    La sfârșitul activității părinții au fost rugați să completeze acasă un chestionar pentru a da un feed-back asupra celor desfășurate.

     În concluzie, toţi părinţii trebuie încurajaţi să profite de numeroasele oportunităţi pe care le au pentru a deveni parte din viaţa şcolii şi de a extinde sensul de comunitate în familiile lor . Putem afirma că numai printr-o colaborare strînsă, susţinută, familia şi şcoala pot pune în aplicare procesul de educare a copilului, că numai aşa se pot forma copii calmi, într-o viaţă zbuciumată, copii fericiţi, într-o societate în permanentă schimbare.

      Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi  subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru. Prin urmare, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop – formarea personalităţii umane integrale şi armonioase.









BIBLIOGRAFIE



  • Albulescu, I., 2008, ”Morală și educație”, Ed. EIKON, Cluj-Napoca;
  • Băran-Pescaru, A., 2004, ”Parteneriat în educație: familie-școală-comunitate”, Ed. Aramis Print, București;
  • Bonchiș, E.(coord.), 2011, ”Familia și rolul ei în educarea copilului”, Ed. Polirom, Iași;
  • Gheorghe, A., Șincan, E., 1993, ”Școala și familia”, Ed. Gheorghe- Cârțu Alexandru”, Craiova;
  • Iluţ, P., Rotariu T., Horváth, I., Tîrhaş, C., Nistor, L., Hărăguş, P., T., 2006, Dimensiuni ale familiei actuale din Rmânia, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
  • Psihopedagogia familiei-suport curs;
  • http://ro.wikipedia.org/wiki/Familie;
  • http://ro.wikipedia.org/wiki/Scoala
  • http://www.scoala-sfmaria.ro/scoalaPrimara/activitati_extracurriculare







Autori:  Păcurari Iulia Maria

Goarță (Bota) Ionela

Sîngeorzan Cosmina Ioana

Șandor (Nagy) Maria-Melinda