Alternativa Waldorf

				Cuprins: I.Arta dramatică II.Desenul formelor III.Pașii unui profesor în pedagogia Waldorf IV.Importanța ritmului în educația copilului V.Jocul-munca serioasă a copilului VI.Concluzii VIII.Bibliografie   Pedagogia se bazează pe metodele fundamentate de Rudolf Steiner - fondatorul primei școli Waldorf, ce s-a nascut în 1861 la Kraljevec – Croația de astăzi.
		Filozof, pedagog, om de știintă și cercetător, aduce un impuls innoitor în societatea de inceput de secol XX, prin concepțiile asupra lumii, în centrul căreia se află omul ca ființă spirituală, capabilă de evoluție. Acest impuls cultural, antroposofico-antropologic, stă la baza principiilor pedagogice steineriene.
	Teoria steineriană induce forme de învățământ specifice ritmului de dezvoltare fizică, sufletească și spirituală, cuprinse într-un curriculum propriu ce respectă treptele de dezvoltare ale copilului, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Ce poate oferi pedagogia Waldorf?
Este o pedagogie ce se adresează minții, inimii și mâinilor copilului, impletește cunoașterea academică cu cea experimentală, cultivă capacitățile latente, învățarea sub aspect calitativ sub forma unui incitant proces de descoperire a lumii și a ființei proprii, se susține o completă introducere în lumea literaturii, a limbilor străine, istoriei, geografiei, matematicii și științelor,și realizează fundamentul pentru integrarea copilului de azi în lumea de mâine, complexă și mereu în schimbare, astfel:

ARTELE : - pictură, desen, modelaj, sculptură, muzică, artă dramatică; - sunt parte integrantă în predarea materiilor academice, având un rol central în pedagogia Waldorf; - trezesc puterea imaginției și creativității aducând vitalitate și unitate.  PREDAREA ÎN EPOCI : - materiile cognitive: limba romană, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia, biologia sunt studiate modular,în epoci, primele doua ore (110 minute) din zi, fără pauză, timp de 2 - 4 săptămâni; - limbile străine, artele, educația fizică, activitațile practice apar ca ore fixe, după cursul de bază, în orarul zilnic al copiilor. ACTIVITĂȚI ȘI MATERII SPECIFICE : - euritmia steineriană; - învățarea unui instrument muzical din clasa I - blockflote;  - desenul de forme dinamice;  - serbarea lunară;  - două limbi străine.

LIMBILE STRĂINE : - engleză și germană - incepând din clasa I, se oferă copiilor accesul la alte culturi ale altor popoare; sunt parte integrantă în predarea materiilor academice, având un rol central în pedagogia Waldorf; - se invață urmând etapele invățării limbii materne: imitația-vorbirea, scriere, gramatica, literatura. MANUALELE : - nu sunt folosite în școala elementară; - profesorul creează o prezentare, elevii realizând "manualele" lor individuale, ilustrând și înregistrând substanța fiecarei lecții.

CONDUCERE TIP COLEGIAL: - toate problemele școlii se discută în "consiliul profesoral";  - nu există un director al școlii Waldorf, ci colegiul profesoral îndeplinește acest rol; - renunțarea la sistemul piramidal de conducere al unitații de învățământ. ABSENȚA NOTELOR : - elevii învață mânați de dorința de cunoaștere și nu pentru note; - evitarea competiției eronate și apariția sentimentului de colegialitate, relaxare, întrajutorare, se naște o ierarhie firească a elevilor, funcție de valoarea și capacitățile proprii și nu în funcție de note; - evaluare prin aprecieri verbale, scrise, directe (în întâlnirile periodice cu parinții), la serbări, caracterizări (certificate) anuale amănunțite. CAIETE FĂRĂ LINIATURĂ: - scrisul copilului nu va mai fi îngrădit și limitat la norme clar stabilite; - se cultivă latura estetică a scrierii prin utilizarea creioanelor colorate (cerate) în primii ani de școală (clasele I-II).

 

                              “Crește prin teatru” este un concept educaţional inedit dedicat copiilor cu vârste intre 7 si 10 ani. Acest tip de invăţare este diferit de orice altă metodă tradiţională de educaţie pentru că mizează pe acumularea de cunoştinţe prin joc. Sub indrumarea unui expert in arta dramatică şi a unui psiholog, atelierele  urmăresc dezvoltarea personalităţii copiilor şi a abilităţilor de comunicare, precum şi stimularea inteligenţei emoţionale prin tehnici împrumutate din teatru.  Atelierele de artă dramatică concepute ca o suită de jocuri şi exerciţii vor conduce la creşterea spiritului de iniţiativă şi imaginaţie a copilului. 
                Studiile dezvoltate de psihologi şi psihoterapeuţi au arătat că împlicarea teatrului în educaţia copiilor este una benefică, dezvoltând capacitatea de control a emoţiilor şi exprimarea verbală. Un studiu realizat in cadrul Universităţii private Sigmund Freud din Viena a demonstrat o serie de avantaje ale educaţiei prin arta dramatică: puterea de memorare a copiilor creşte cu până la 50%, atenţia copiilor crește cu 30%, în timp ce stima de sine în interiorul familiei şi a prietenilor urmează de asemenea un trend ascendent de până la 12%.
                  „Prin intermediul jocului cu mijloacele teatrului, intâlnirile de lucru sunt un  excelent prilej: de dezvoltare a curajului de a acţiona şi reacţiona, de dezvoltare a libertăţii de a gândi, de a descoperi soluţii variate la aceeaşi problemă, de descoperire a propriei persoane şi a respectului de sine, dar şi de descoperire a respectului pentru celălalt”, explică Cornel Todea, Directorul Teatrului Ion Creanga.
                  „Pentru copii teatrul este lumea lor, o lume in care işi exersează şi işi perfecționează achiziţiile şi in care au libertatea de a schimba ce consideră inconvenabil, de a se amuza, de a inventa şi de a fi eroi de succes”, susţine Dr. Psiholog Carmen Anghelescu.

                   Aceasta este o materie specifică pedagogiei Waldorf, prezentă aproape în fiecare an, chiar dacă nu apare în planul de învăţământ. Fiecare disciplină poate da ocazia unei dramatizări, fie că vorbim despre limbi străine sau despre fizică.

                   La sfârşitul clasei a VIII-a, elevii pun în șcenă o piesă de teatru mai amplă, pe care o vor prezenta în faţa părinţilor şi a întregii şcoli. Această piesă de teatru este o încununare a muncii lor ca şi colectiv de-a lungul celor opt ani petrecuţi împreună. Pentru realizarea piesei de teatru, elevii sunt solicitaţi să participe activ la toate etapele de elaborare a recuzitei şi de punere în scenă a textului, având astfel posibilitatea de a avea o experienţă proprie foarte intensă privind munca artistică.

                   Munca la această piesă, care de obicei durează câteva luni, întăreşte şi uneşte foarte mult colectivul clasei, îi face pe elevi să fie mai toleranţi unii cu alţii, îi face să se ajute mult mai mult între ei. Prezentarea piesei de teatru de către clasa a VIII-a este un eveniment deosebit pentru întreaga şcoală şi în special pentru clasele mai mici, aceştia urmărindu-i cu foarte mare atenţie pe colegii lor mai mari. Acest eveniment se repetă la un nivel de complexitate mult mai mare, la sfârşitul liceului, când piesa de teatru le oferă elevilor posibilitatea de a se depăşi şi de a-şi consolida performanţele în exprimarea socială şi artistică.       

                Prin urmare, toate lecţiile şcolii Waldorf sunt proiectate in aşa fel incât să facă apel la minte, inimă şi mâini, tocmai pentru a le dezvolta copiilor toate simţurile. Pedagogia Waldorf incearcă să educe copilul in totalitate. Rudolf Steiner crede că oamenii au 20 de simţuri printre care gândirea, limba, căldura, echilibrul, mişcarea, viaţa şi individualitatea faţă de ceilalţi. Şcolile Waldorf datorită practicilor sale produc caractere morale şi sociale foarte puternice, oameni mai increzători şi optimişti, cărora le dezvoltă la maxim aceste simţuri. Arta dramatică este una din practicile care ii ajută pe copii să inveţe, prin imitarea intâmplărilor din viaţa reală, să intre in pielea personajelor, astfel imaginaţia le este pusă la incercare, la fel precum şi sensibilitatea şi trăirea vieţii cotidiene cât mai real posibil.

                                      

               Desenul formelor  este una dintre materiile introduse de Rudolf Steiner atât în pedagogia curativă,cât și în pedagogia Waldorf.Elementul artistic în desenul formelor este linia.

     Învăţământul alternativ Waldorf îşi propune să asigure dezvoltarea completă şi nerestrictivă a personalităţii copilului în concordanţă cu aptitudinile sale native.

 Programa de Desenul formelor, pentru o oră de trunchi comun şi o oră de aprofundare,încercă să formeaze în copii înţelegerea gesturilor oprite în formele exterioare, aflate în lucrurile şi fiinţele naturale, cât şi în obiectele create. Privirea este astfel capacitată cu forţa de creaţie şi de descoperire a procesului de devenire a formei. Această capacitate conduce fiinţa umană dincolo de suprafaţa celor vizibile şi îl poartă spre profunzimile fiecărei fiinţe sau lucru.

     Această materie, prezentă în clasele I-V, are două argumente puternice în favoarea sa.

În primul rând, formele desenate în primele două clase vor pregăti introducerea literelor şi a cifrelor,iar mai târziu, desenul formelor va pregăti geometria, ce apare în clasa a V-a sub forma desenului geometric.

Tot atât de important este faptul că această materie este o activitate artistică, ce îşi propune să trezească gândirea copilului, simţul echilibrului, al armoniei şi al frumosului. Ea stimulează facultatea de reprezentare şi cea imaginativă ajutând la formarea vederii în spaţiu.

 (Imagine de la școala Waldorf-Cluj)

 Prima  zi de şcoală,  desenul formelor.

  Dascălul plin de emoţie trasează pe tablă o linie dreaptă şi o  curbă. Este foarte emoţionat: linia şi curba trebuie să fie perfecte. N-are voie să şteargă şi să refacă. Copilul va vieţui prin cele două linii foarte multe lucruri: ce poate face omul cu mâna lui, faptul că dascălul ştie să le facă atât de bine, toată simbolistica liniei drepte, care aparţine pământului şi a liniei curbe, care aparţine Cerului. Cu o emoţie la fel de mare elevii trag fiecare câte o linie şi o curbă…dascălul îi priveşte şi deja află foarte multe lucruri despre fiecare copil: temperamentul, felul cum dispune de mână, dacă are curaj, etc. Apoi  ies în curte şi merg cu piciorul pe linia curbă şi cea dreaptă, în final după ce au vieţuit cele două linii, aşa de diferit, se întorc în clasă şi desenează în caietele lor.

                                          

   La desenul formelor, linia nu este un contur, adică limitarea intelectual gândită a unui fenomen din lumea exterioară: ea este expresia unui joc interior de forţe. Este formă vie. Ea nu ucide,  ea trezeşte sufletul şi spiritul  la viaţă. Dacă învăţătorul are fantezie,  poate varia la nesfârşit motivele şi îndemnurile. Desenul şi pictura vor fi pe cât posibil clar diferenţiate. Povestitul cu creionul colorat, pictarea tablourilor şi ilustrarea sunt pictură, iar literele şi cifrele vor fi trecute din desen în scriere. În  clasa a IV-a copiii sunt îndrumaţi să descopere cotiturile exersate în desenul formelor, în elipsele şi curbele de la scaune, vaze etc. Începe fericirea de a descoperi în formele desenate şi trăite pornind de la forţe lăuntrice, forţele formatoare ale lumii vizibile.Redarea fenomelor din lumea exterioară în mod autentic  va fi cultivată abia în clasa a VII-a şi a VIII-a, când elevii şi-au însuşit premizele unei tehnici artistice de desen în alb şi negru.

                              

                              

    Această materie este o activitate artistică, ce își propune să trezească capacitatea de percepție a copilului. Ea stimulează facultatea de prezentare și cea imaginativă, ajutând la formarea vederii în spațiu.
    În clasa I, dreapta și curba apar ca elemente polare, ce stau la baza tuturor formelor geometrice de bază: cercul, ovalul, pătratul sau triunghiul, spirala dreaptă sau curba.
    În clasa a II-a, exercițiile de simetrie axială verticală vor ajuta la dezvoltarea simțului,armoniei și al echilibrului.
    În clasa a III-a, exercițiile de simetrie față de două axe sau cu trei elemente, vor oferi copilului sentimentul ocupării întregului spațiu, stimulând imaginația și educând percepția artistică: perfecțiunea și imperfecțiunea.
    În clasa a IV-a, apare desenul formelor împletite, cultivând în copil o logică activă, puterea de discernământ, perceperea spațialității și capacitatea de armonizare a elemetelor astfel corelate.

    Desenul geometric cu mâna liberă  în clasa a V-a precede predarea geometriei în Școala Waldorf, printr-un studiu viu al metamorfozelor principale-figuri geometrice.
    Astfel, din prima oră, elevii desenează cu mâna liberă cercuri poziționate diferit. Ca figură polară față de cerc urmează dreapta. Fără a fi definite și teoretizate, apar aici primele noțiuni geometrice.
    Urmează metamorfoza pătratului în dreptunghi, romb sau paralelogram si metamorfoza triunghiului echilateral în isoscel, scalen, dreptunghi, toate, pe cât posibil, înscrise in cerc.

   

      Rudolf Steiner  în opera sa ,,Arta educației” afirmă: ,,După cum am văzut, în primii ani de şcoală noi predăm desenul în aşa fel încât să trezim în copil un anumit simţ pentru sesizarea formelor curbe, ascuţite ş.a.m.d. Pornind de la formă, dezvoltăm elementele de care avem nevoie apoi pentru învăţarea scrisului. La începutul acestor ore de desen elementar, evitaţi cu totul imitarea. Evitaţi pe cât vă stă în putinţă să puneţi copilul să deseneze imitând un scaun sau o floare sau orice altceva, ci scoateţi din dvs. înşivă pentru copil cât mai multe forme liniare- curbe, ascuţite,semicirculare, eliptice, linii drepte ş.a.m.d.”

Paşii unui profesor în pedagogia Waldorf

         A-i  acorda  copilului  o  educaţie  adecvată  nu  înseamnă  numai  a-l  ajuta  să  se  integreze respectivelor condiţii culturale, economice şi sociale. Educaţia într-o lume care  se transformă de la o zi la alta într-un ritm ameţitor, impune părinţilor şi pedagogilor  întrebarea: cât de creativi, independenţi, liberi şi plini de iniţiativă pot deveni tinerii prin  intermediul educaţiei şi al şcolii? Cum învaţă ei să întâmpine noul cu flexibilitate?

(Imagine de la școala Waldorf-Cluj)

Fundamentul pedagogiei Waldorf îl reprezintă antropologia şi psihologia dezvoltării, aşa cum au fost prezentate pentru prima oară de către Rudolf Steiner (1861-1925), în ciclul de conferinţe „Antropologia generală ca bază a pedagogiei” (1919). De atunci au fost elaborate lucrări variate despre fiziologia şi psihologia dezvoltării, despre metodică şi didactică, precum şi despre noi discipline de învăţământ, iar aceste lucrări constituie şi ele baza pedagogiei Waldorf.

            Pedagogia Waldorf porneşte de la copil şi are ca obiectiv dezvoltarea potenţialului individual al fiecărui copil. Această pedagogie ţine cont de diversitatea culturală şi îşi asumă principiile etice general-umane (v. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, Convenţia

ONU privind Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989, Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi din 13 decembrie 2008). Ea reprezintă fundamentul pentru diferite instituţii de educaţie, de învăţământ şi de formare (de ex., unităţi de educaţie preşcolară, şcoli, instituţii de formare profesională, şcoli speciale şi multe altele).

            Cadrele didactice trebuie să aibă pregătire în pedagogia Waldorf, să se autoeduce în mod corespunzător şi să se perfecţioneze continuu din punct de vedere profesional. Forma juridică adecvată şcolilor, grădiniţelor şi altor unităţi de învăţământ este cea de unitate independentă, care se organizează prin participarea tuturor celor implicaţi în procesul educaţional.

            Caracteristici esenţiale ale educaţiei ante-preşcolare, ale grădiniţelor Waldorf şi ale şcolilor Waldorf

            În primii şapte ani, dezvoltarea sănătoasă a copilului are loc într-o atmosferă de căldură şi îndrumare, care produce bucurie, uimire şi respect. Cel mai important aspect al lucrului cu copilul mic îl reprezintă atitudinea lăuntrică a educatorului, care este modelul pe care copiii îl imită. Prin urmare, această activitate solicită o continuă autoeducaţie. În grădiniţele Waldorf, în grupele preşcolare, în programele părinţi-copii şi în alte unităţi pentru educaţie ante-preşcolară şi preşcolară, se pun bazele sănătăţii fizice şi vitalităţii, uimirii şi interesului pentru lume, dispoziţiei lăuntrice de a învăţa şi de a cunoaşte lumea prin trăiri personale, aptitudinii de a relaţiona, precum şi ale dezvoltării fizice, emoţionale, intelectuale şi spirituale pe tot parcursul vieţii. Baza educaţiei şi predării în şcolile Waldorf este un curriculum-cadru care stimulează cadrele didactice în a-şi elabora individual predarea. Predarea ţine cont de liniile directoare menţionate.

            Fiecare cadru didactic este responsabil pentru orele sale şi răspunzător în faţa comunităţii. Predarea se evaluează. Şcoala Waldorf este o şcoală unitară, care reuneşte toate ciclurile educaţionale specifice fiecărei ţări, în care se asigură accesul egal şi universal la educaţie. Curriculumul-cadru al şcolii Waldorf este corelat la nivelul claselor şi al disciplinelor de învăţământ şi, datorită adecvării sale la etapele de dezvoltare a copiilor şi adolescenţilor, oferă fiecărui copil/elev multiple posibilităţi de dezvoltare, potrivite vârstei sale. Acestea constau, printre altele, în dobândirea de cunoştinţe, de competenţe culturale, de aptitudini sociale şi emoţionale, de diferite deprinderi practice şi de aptitudini artistice (v. şi inteligenţe multiple).

            Obiectivul cadrului didactic este de a se forma pe el însuşi ca „artist al educaţiei”, astfel încât elevul să devină creativ din punct de vedere intelectual, responsabil din punct de vedere social şi apt de a acţiona. Autoeducaţia cadrului didactic, formarea şi perfecţionarea sa în specialitate sunt premise esenţiale pentru realizarea acestui obiectiv. De regulă, un cadru didactic conduce clasa ca învăţător-diriginte până la clasa a VI-a – a VIII-a. Profesorii de specialitate şi mentorii, mai ales cei de la clasele mari, trebuie să aibă pe lângă calificarea în pedagogia Waldorf şi o calificare corespunzătoare în specialitate, o calificare academică.

           

            Principii metodico-didactice

            Metodele de predare diferă în funcţie de vârsta copiilor şi a adolescenţilor. Toate activităţile pornesc de la necesităţile de dezvoltare specifice vârstei respective, de la dezvoltarea orientată preponderent spre activarea voinţei, în primii trei ani de viaţă, la jocul imaginativ şi la activităţi cognitive a căror pondere creşte odată cu trecerea de la grădiniţă la şcoală. Copilul mic imită şi este educat prin modele şi exemple. Caracteristicile esenţiale ale educaţiei timpurii sunt jocul liber, nedirijat, precum şi experienţele motrice şi senzoriale. Printre altele, prin organizarea ritmică a zilei, a săptămânii, a anului, educatoarea se îngrijeşte de dezvoltarea fizică şi psihică a copilului şi pune astfel baza rezilienţei acestuia. Elevul învaţă de la cadrul didactic, care are la dispoziţie o multitudine de metode, care îşi elaborează creativ predarea şi care îşi iniţiază copiii în toate marile domenii ale cunoaşterii (predarea în epoci). Cadrul didactic, mai ales învăţătorul-diriginte, clădeşte cu elevii (şi cu responsabilii pentru educaţia acestora) o relaţie autentică şi păstrează caracterul creativ al predării, care devine tot mai formală pe măsură ce copiii cresc. Standardele de performanţă reprezintă pentru învăţătorul-diriginte formularea şi realizarea unor obiective de învăţare raportate la toate tipurile de inteligenţă din clasa sa (diferenţiere internă). Predarea la liceu urmăreşte ca adolescenţii să devină capabili să trateze critic şi analitic conţinuturile studiate, să ajungă la judecăţi individuale, care se manifestă prin prelucrarea tot mai independentă a conţinuturilor de învăţare. De asemenea, prin sarcini adecvate, se dezvoltă conştiinţa de sine, responsabilitatea personală şi angajamentul faţă de lume. La liceu sunt oferite, în mod progresiv, căi de învăţare individualizate. Prin menţinerea componenţei clasei se consolidează competenţele sociale.

O şcoală Waldorf are următoarele caracteristici particulare:

- Educaţia preşcolară nu este supusă unor cerinţe intelectuale inadecvate vârstei

- De regulă, un cadru didactic conduce clasa ca învăţător-diriginte până la clasa a VI-a – a VIII-a

- Predarea euritmiei

- Predarea în epoci, predarea orelor de specialitate şi alte forme de predare

- Predarea limbilor moderne începând din clasa I

- Orare alcătuite pe cât posibil în funcţie de criterii psihologico-igienice

- Colectivul clasei este păstrat, indiferent de performanţele individuale ale elevilor

- Nu se fac evaluări exclusiv cantitative şi nu se dau teste de dragul testării

- Certificate şcolare care, pe lângă aprecierea performanţelor realizate, descriu şi apreciază mai ales evoluţia elevului şi îi oferă sugestii pentru activitatea ulterioară.

- Soluţii pedagogice la probleme de disciplină

- Activităţi care formează şi întăresc comunitatea, cum ar fi serbările lunare, serbarea de an, excursiile, stagiile de practică, piesele de teatru etc.

- La solicitarea părinţilor se pot organiza ore de educaţie religioasă confesională. În caz contrar, şcolile pot oferi ore de educaţie religioasă neconfesională.

            Evaluare

           

            Cadrele didactice participă la evaluări interne şi externe. Acestea sunt cu atât mai necesare cu cât se dă o mai mare importanţă unei predări creative, de care cadrul didactic este răspunzător.

 (Imagine de la școala Waldorf-Cluj)

           

Organizarea şcolilor şi grădiniţelor Waldorf

            În domeniul pedagogic, grădiniţele şi şcolile Waldorf sunt administrate şi conduse de consiliul profesoral al acestora. În domeniul economic şi juridic, grădiniţele şi şcolile sunt administrate şi conduse, conform cadrului juridic al organizaţiei respective, de către părinţi şi cadre didactice, iar forma şi structura acestora depind de opţiunile persoanelor implicate, de cadrul cultural şi de posibilităţile juridice existente. Această formă de autoadministrare a grădiniţelor şi şcolilor Waldorf include şi delegarea sarcinilor, pe perioadă determinată, către persoane şi/sau grupuri mici de persoane. Concentrarea conducerii grădiniţei sau şcolii în mâinile unei singure persoane ar trebui evitată, cel puţin în ceea ce priveşte conducerea internă (pedagogică) a şcolii.

            Colaborare

            Fiecare coleg se obligă să participe săptămânal la consiliul profesoral comun. Acesta reprezintă forul de conducere pedagogică a şcolilor şi grădiniţelor şi include studiul lucrărilor de bază (antropologie/pedagogie), discutarea anumitor probleme pedagogice, discutarea unor copii care au probleme (în urma observării atente a comportamentului lor de către cadrele didactice şi analizării situaţiei lor şcolare, sociale, familiale, în vederea găsirii unor soluţii optime pentru copil şi clasă), probleme organizatorice şi sarcini privind dezvoltarea şi conducerea şcolii, în colaborare cu alte foruri. Consiliul profesoral este un spaţiu al formării continue, dar şi al perceperii, aprecierii, învăţării şi stimulării, precum şi al formării unei conştiinţe comune a întregului.

            În afara colaborării din consiliul profesoral, se desfăşoară de asemenea schimburi de experienţă şi perfecţionări pe plan naţional şi internaţional. De acestea răspund Secţiunea Pedagogică de la Goetheanum şi organizaţiile naţionale. În cadrul Secţiunii Pedagogice există şi un organism responsabil cu recunoaşterea şcolilor ca şcoli Waldorf şi a grădiniţelor ca grădiniţe Waldorf. Dreptul de a folosi denumirea „Waldorf” este atribuit după această recunoaştere. Această sarcină poate fi delegată şi forurilor naţionale. Şcolile Waldorf recunoscute sunt enumerate în Lista Internaţională a Şcolilor, care este publicată de Bund der freien Waldorfschulen.

Structura zilei :

La început sunt programate materiile ce presupun o mai mare implicare a componentei cognitiv-aptitudinale. Urmează cele ce necesită o continuă repetare ritmică (limbile moderne, euritmia, gimnastica, muzica, religia). Spre prânz sau după-amiază se desfăşoară activităţile practice, deci cele care se adresează mai mult componentei volitiv-acţionale (lucrul manual, meserii, grădinărit etc.). Sensul este deci: preluare - trăire -executare – plăsmuire.

Provocările formării profesionale în educaţie, azi

Structuri. Câţi ani sunt necesari pentru a realiza formarea unui pedagog Waldorf, a unui pedagog în general? În configuraţiile actuale, mediul academic este structurat în cicluri de 3 ani (bachelor) şi 2 ani (master). Disciplinele predate sunt din categoriile: psihopedagogice, didactice şi metodice.

Cursurile de formare în pedagogi Waldorf s-au orientat multă vreme după modelul folosit de Rudolf Steiner în 1919, la Stutgard, şi anume: antropologie, metodica şi didactica, cursurile artistice şi cursuri practice. Ambele abordări cunosc, după absolvire continuarea pregătirii prin cursuri de perfecţionare şi cursuri de formare continuă. Acestea respectă, în mare, domeniile abordate în cursurile de formare iniţială. Se cunoaşte şi perioada de stagiatură (în general de un an), după absolvirea cursurilor. Aici metoda aplicată este de tip mentorat.

            Prin restructurarea cursurilor de formare Waldorf după criterii academice, prin procesele de acreditare, temele din disciplinele de bază propuse de Rudolf Steiner au fost integrate în disciplinele canonului academic. Diferenta consta în menţinerea cursurilor artistice şi de abilităţi practice. Uneori, asemenea activităţi artistic-practice sunt implicate ca formă de aplicaţie a unor aspecte din cursurile fundamentale.

Condiţionări. Canonul academic, chiar amendat după recomandările Bologna, impune o anumită structurare sistematică, bazată pe achiziţionarea unui set de competenţe considerate necesare profesării disciplinelor didactice în învăţământul preuniversitar. Recomandările pentru specializările Waldorf pornesc de la focalizarea pe copil, adica au in vedere fundamentarea antropologică a profesiei pedagogice. În perspectiva unei convergenţe a programelor, cele două tipuri de condiţionări stau faţă în faţă, asemenea adultului-dascăl şi copilului-elev. Unde este puntea pentru relaţionare şi cum arată ea?

Provocări. Chiar dacă, istoric, nu ne aflăm în momentul apariţiei pedagogilor de reformă, la sfârşitul secolului XIX, totuşi sintagma „Reformarea învăţământului continuă să trăiască ba chiar este cultivată în politicile educaţionale. Pedagogiile de reformă au avut specifică proiectarea unui program educaţional. Şi acum, la începutul mileniului III, mai ales în faţa schimbărilor radicale şi rapide din jurul nostru, există necesitatea programelor educaţionale orientate spre viitor. Reconfigurarea acestora ar putea însemna în primul rând construirea unor didactici pornind de la copil şi de la raporturile adulţilor cu aceasta în procesele educaţionale, vazute ca dezvoltări ale unor prilejuri didctice”.

   “Încotro ne-am îndrepta atenția, de la procesele evolutive ale cosmosului la cele ale pământului sau chiar ale ființei umane, vom observa ca ele se desfășoară în etape ciclice, păstrând o anumită ritmicitate.” ( R. Steiner)

  

      La vârsta preșcolară, programul repetat periodic, pe durate determinate, poate contribui decisiv la creșterea sănătoasă și robustă a organismului uman. Acesta își  creează niște jaloane clare între care își desfășoară existența, care pot avea efect pe toate planurile.

      Basmele ca și poeziile, cântecele și jocul ritmic vor fi alese astfel încât conținutul lor imaginativ să corespundă timpului calendaristic în care sunt spuse. Se vor distinge basmele de iarnă de cele de primăvară, de toamnă sau de vară, astfel încât ele să contribuie la armonizarea trăirilor sufletești ale copiilor cu ceea ce se petrece în natură.

(Imagine de la școala Waldorf-Cluj)

       În Școala Waldorf, ritmul are un rol important în educarea vointei, urmărindu-se

ritmul unei ore, al zilei, al lunii și al anului.

 Ritmul anului 

     Organizarea sărbătorilor este făcută după vechi tradiții populare și culturale. Acestea sunt prelucrate de fiecare educatoare, adaptate specificului local și introduse ca elemente artistice și de conținut în activitatea zilnică. Prin metodele folosite, educatoarea îi creează copilului o percepție armonioasă și bogată a sărbătorilor, prin simțuri și trăiri proprii. Sărbătorile ocupă un rol important și în jocurile din timpul săptămânii, atât cele dirijate, cât și cele create de copii pe baza amintirilor.

      În grupele Waldorf evenimentele cardinale ale anului calendaristic sunt marcate prin sărbători:

• La echinocțiul de toamnă se desfășoară sărbătoarea Recoltei;
• La solstițiul de iarnă se desfășoară sărbătoarea Crăciunului;
• La echinocțiul de primăvară – sărbătoarea de Paște;
• La solstițiul de vară- sărbătoarea Sânzienelor.

     În afară de acestea se mai țin și următoarele serbări:” A Piticilor (a Lampioanelor)” , a “Sfântului Mihail” , a “Sfântului Nicolae” , a “Celor trei magi” , a “Carnavalului” , a “Înălțării” , a “Rusalilor”. Sărbătorirea evenimentelor de peste an, în derularea celor patru anotimpuri este doar un aspect al modalității armonizării ritmurilor proprii ale copiilor cu cele ale naturii.

Ritmul săptămânii

    În grădinița Waldorf se practică sistemul de predare în epoci, adică aceleași conținuturi sunt repetate pe o perioadă de 2-3 săptămâni. Acesta permite copilului să parcurgă întregul proces (învățare, repetare, verificare) prin care se familiarizează cu noile conținuturi, le însoțește, le poate aprofunda prin exersare, apoi le interiorizează, ca mai târziu să le poată folosi. Săptămână de săptămâna educatoarea conduce copiii prin conținuturile activităților, ținând cont de posibilitățile acestora de a parcurge întreaga epocă. Pe durata unei epoci (2-3 săptămâni) sunt stabilite activități specifice pentru fiecare zi a săptămânii. Activitatea este repetată odată cu revenirea zilei corespunzătoare. De exemplu: luni-pictură, marți-desen, miercuri-activitate practică, joi-modelaj, vineri-activitate gospodărească.

 Ritmul zilei

      Și în alcătuirea programului zilnic este respectat ritmul specific al respirației, care presupune o inspirație și o expirație, adică alternanța dintre concentrare și relaxare. Alternanța activităților desfășurate cu întreaga grupă de copii, cu activități desfășurate cu grupe mici și individual se prezintă astfel:

• Ziua începe cu jocul liber unde copiii aleg activitatea pe care doresc să o desfășoare (de exemplu în timp ce educatoarea tricotează sau coase, unii copii pot să o ajute, alții construiesc și/sau desenează). –expirație
• După strângerea jucăriilor, când fiecare lucru își află locul în spațiul său din clasă și este din nou ordine, urmează partea ritmică, adică întâlnirea de dimineață, care se desfășoară cu întreaga grupă. –inspirație, concentrare
• Spălatul pe mâini este un scurt moment de relaxare. -expiratie
• Servirea mesei îi adună pe copii și totul se desfășoară într-o atmosfera de mulțumire și respect pentru mâncare. Acesta este un moment de destindere, relaxare, respirație.
• Ieșirea la joacă în curte moment de relaxare, destindere, expirație.
• Se revine în sala de grupă pentru ascultarea basmului, prilej de concentrare –inspirație. Un basm se repetă zilnic în timpul epocii (2-3 săptămâni). Ritmul zilei este organizat diferit în funcție de tipul grădiniței (cu program normal sau prelungit).

  

      Utilizarea ritmului în educație permite ca întreaga ființă a persoanei educate să fie

abordată și nu numai componenta sa intelectuală.

      Ritmul în această pedagogie, reprezintă un adevărat fenomen care acompaniază viața, de aceea se consideră că educația copilului se realizează în raport cu ritmul zilei, ritmul săptămânii și cel al anului.

      Partea ritmică ar putea fi comparată cu acordarea unui instrument muzical; dacă ea

reuşeşte, copiii şi învăţătorul s-au „acordat” bine între ei şi pentru activitatea ce urmează. Ea cuprinde exerciţii ritmice de mişcare, cultivarea rostirii prin exerciţii de plastica vorbirii;se cântă vocal şi la instrumente, se face calcul oral, se interpretează roluri semnificative pentru disciplina studiată etc. Prin faptul că, recitând, se lasă antrenaţi de ritmurile versurilor, că făcând muzică vocală sau la un instrument simt ritmurile muzicale şi că exerciţiul practicat cu regularitate devine în cele din urmă un nou ritm de viaţă, elevii se cufundă tot mai adânc în elementul ritmic la care am făcut referiri mai înainte, care are totodată efect de armonizare

      Pentru a realiza cât de important este ritmul în viața copilului, putem pune în practică un exercițiu spre dezvoltarea copilului; acesta trăiește în starea de vis a conștiinței sale, de aceea trebuie să le creăm copiilor timp pentru a se regăsi. Acest lucru are loc cu ajutorul jocului liber-expirația, când copilul își exprimă individualitatea, după care urmează inspirația prin jocul în grup care unește comunitatea.

      La fel ca în grădinița Waldorf, și în școală, ritmul are importanță astfel că se urmează ritmul unei ore, al zilei, al lunii, al anului. Ritmul orei este reliefat de împărțirea cursului principal, ce se desfășoară la începutul cursurilor în primele două ore, în trei părți:

• O parte ritmică, prin care se solicită voința copilului;
• O parte cognitivă care se adresează intelectului;
• O parte de povestire care se adresează simțirii.

.

                                                                                                                                                                                                                                   

                                             JOCUL-MUNCA SERIOASĂ A COPILULUI

     

                                                                                                                                                                                                                                                                                                             “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”                                                                                           

                                                                                                              ( F. Schiller)

               În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între ficţiunea pură şi realitatea muncii şi ne ajută să cunoaştem mai bine înclinaţiile copilului, fiind cel mai bun turn de observaţie de unde putem avea o vedere de ansamblu asupra dezvoltării copilului.

              Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.

              Jocul este una din activitațile umane fundamentale. Prin joc omul iși satisface imediat, dupa posibilități, propriile dorinte acționând conștient și liber in lumea imaginară pe care și-o creează singur. Pentru copii, jocul este o activitate extrem de serioasă și de importantă.

               Prin joc, copiii rezolvă probleme de viata, din mediul lor inconjurător fizic și social, crează soluții diferite - ceea ce le va dezvolta gandirea, invată utilitatea obiectelor, ascultă, inteleg, se concentrează pe ceea ce fac, devin atenți, motivați și interesați.

              Copilul nu este un mic adult .Vârsta copilariei este o formă specifică de existentă cu trebuințe și posibilităti proprii.Principala caracteristică a copiilor mici este imensa lor deschidere spre ceea ce ii inconjoară.Ei asimilează elementele din jurul lor fără rezistenta pe care o are un adult din experiențele de viată si intâlnesc lumea cu incredere nelimitată.Copiii percep in profunzime si componenta sufletească a mediului reacționând cu intreaga fiintă prin gesturi și atitudini,pentru că relația pe care o are copilul mic cu lumea este bazată pe o incredere și o deschidere care nu vor mai fi regăsite in nici un alt moment al vieții.

Ce este jocul pentru copil?

              Pentru copil aproape orice activitate este joc, prin joc el anticipează conduitele superioare. Pentru copil “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este sintagma, atmosfera în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze”.

               Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale. Un copil care nu ştie să se joace, “un mic bătrân”, este un adult care nu va şti să gândească.

            „Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul îşi modelează propria sa statuie” (J. Chateau, 1967)

            Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligenţă.

Prin joc, copiii:

„- învaţă elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului; caracteristicile acestora, relaţiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-şi abilitatea de a susţine o conversaţie; Exprimă dorinţe, negociază, împărtăşesc idei, experienţe, imită aspecte din viaţa cotidiană.

„- învaţă muzica prin intermediul jocurilor cu text şi cânt, jocurilor cu acompaniament instrumental;

„- îşi formează deprinderi matematice, construiesc, numără cuburi, obiecte, le compară, le sortează, le aşează în spaţiu.

„- îşi dezvoltă abilităţi spaţiale prin arte (desen, pictură, modelaj), prin jocurile de corespondenţă vizuală.

„- aleargă, se caţără, aruncă şi prind mingea sau alte obiecte, sar coarda dezvoltându-şi abilităţile de tip corporal-kinestezic;

„ -rezolvă situaţii problematice, găseşte soluţii pentru probleme reale;

„- dobândeşte abilităţi sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învaţă să vadă lumea din perspectiva altor persoane, folosesc limbajul adecvat negocierii şi rezolvării de probleme, colaboarează şi acceptă propuneri, idei etc.

        Copilul are nevoie de timp zilnic pentru joc, de spaţiu corespunzător şi de obiecte (jucării, materiale, truse) absolut necesare iniţierii şi desfăşurării jocului. Adultul trebuie să urmărească: ce se joacă, cu ce se joacă, cu cine se joacă. Interesul copilului pentru joc creşte atunci când el este stimulat prin crearea unui spaţiu educaţional, adecvat cu materiale care să-i stimuleze curiozitatea, dorinţa de explorare, imaginaţia, să-i dezvolte gândirea.

            Dacă ne propunem ca proiect tematic: “Mijloace de locomoţie”, amenajăm centrele de activitate în aşa fel încât copilul să găsească jucării-maşini de forme, mărimi, culori diferite, imagini, cărţi, truse de şofer, mecanic, marinar, aviator, culori, coli desen, carioca, acuarele, lego, truse de construcţii, tot ce poate fi selectat şi utilizat pentru dezvoltarea temei.

            Copilul alege centrul în funcţie de stimulul pe care-l reprezintă obiectele ce se află acolo şi care-i satisfac lui nevoia de exprimare a experienţei trăite.

            În continuare el se manifestă liber, creativ, dezvoltă subiectul jocului, caută parteneri, joacă roluri pe care şi le asumă, stabileşte şi respectă reguli.

                JUCARIILE COPIILOR

           Rolul educativ general al jucăriilor nu numai că antrenează mişcările, exersează organele de simţ, dar ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare, seriere, clasificare etc.), relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi.

           Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii: jucării distractive, jucării muzicale, jucării tehnice, jucării teatrale. La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile mobile, containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii, sticluţe de plastic, dopuri, etc.).

           De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul „Straiele împărăteşti” se pot pune la dispoziţia copiilor cartoane pe care s-au desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care copiii şi le pot alege pentru a le decora. Cu ajutorul unor confeti sau a altor bucatele de diferite texturi, fiecare dintre straie se va transforma în hăinuţe cu model. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în cadrul cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie diverse fructe sau legume şi pot identifica diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în cadrul unui program sănătos de alimentaţie.

             La grupe de 5-6/7 ani, rolul educatoarei este şi acela de a antrena copilul să perceapă raporturi între mărimi, greutăţi, volume, distanţe, poziţii şi direcţii şi acela de a-l implica pe copil în rezolvarea de situaţii problematice. Exemplu: se pot organiza experimente în cadrul colţului de Nisip şi apă pentru a explora fenomenul plutirii corpurilor.  Deşi ele reprezintă relaţii de ordin fizic foarte complexe, pentru copil este foarte importantă stabilirea de relaţii de cauzalitate între însuşirile obiectelor şi acţiunea efectuată, de tipul „dacă...atunci...”. Acestea implică dezvoltarea gândirii logice.

            Exerciţii individuale: să enumerăm, arătându-le cu mâna dreaptă, toate părţile drepte ale corpului nostru (ochi, ureche, braţ, umăr, picior, gleznă, genunchi). Aceleaşi serii de exerciţii, se pot desfăşura şi pentru părţile stângi şi cunoaşterea mâinii stângi.

            Jocul capătă valoare formativă deosebită o dată cu venirea copilului la grădiniţă când cadrul relaţional se lărgeşte. Copilul intră în contact cu alţi copii şi adulţi din afara cercului familial, cunoaşte aspecte legate de înfăţişare, obiceiuri, au loc socializarea, incluziunea, acceptarea.

            Jocurile: “Cine sunt eu?” sau “Spune-mi ce ştii despre mine” au rol de cunoaştere şi autocunoaştere. Prin joc copilul dobândeşte deprinderile de autoservire şi deservire („De-a bucătăria”, „De-a familia“), apoi jocul devine mai complex.

           De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul „Straiele împărăteşti” se pot pune la dispoziţia copiilor cartoane pe care s-au desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care copiii şi le pot alege pentru a le decora. Cu ajutorul unor confeti sau a altor bucatele de diferite texturi, fiecare dintre straie se va transforma în hăinuţe cu model. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în cadrul cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie diverse fructe sau legume şi pot identifica diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în cadrul unui program sănătos de alimentaţie. de filosoful si pedagogul austriac Rudolf Steiner porneste de la premiza ca omul este o ființă spirituala aflata intrun proces de patrundere treptata in realitatile societatii umane si care se leagă in faze disticte de evolutie personală de faptele de viată.

           Jocul liber – este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei îmbrăcând diferite forme. Fie că manipulează obiecte încercînd diverse mişcări şi experimente, fie că realizează anumite acţiuni pentru a obţine satisfacţie (parchează maşini, construieşte cazemate, rostogoleşte către o anumită destinaţie un obiect, leagă obiecte între ele pentru a obţine un şir pe care apoi îl deplasează trăgându-l după el etc., toate acestea copilul le realizează jucându-se. Nu sunt sarcini impuse de nimeni, îi fac plăcere şi astfel învaţă despre lucruri.

         Jocul didactic este iniţiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea unor obiective educaţionale. Elementele joc se împletesc cu învăţare, reprezintă o formă utilizată în activitatea educativă din grădiniţă.

O serie de obiective propuse în cadrul proiectelor tematice se rezolvă prin această formă de organizare şi desfăşurare a actului educativ.

            Jocuri de manipulare - antrenează musculatura fină (premisă de bază în formarea deprinderilor de scris), capacităţile de coordonare a mişcărilor, controlul lor, precum şi coordonarea oculo-motorie. Prin manipularea obiectelor din mediul ce îl înconjoară, copilul începe să controleze posibilităţile de cunoastere.De exemplu, manipulând piesele jocurilor existente în centrele Joc de masă sau Ştiinţe (puzzle, Lego, mozaic, basme în bucăţele, jocuri educative, jetoane) copiii îşi dezvoltă: coordonarea ochi – mână, musculatura fină, capacitatea de discriminare vizuală, deprinderi de îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare, numărare, punere în corespondenţă, percepţiile de culoare, mărime, formă; sociabilitatea; capacitatea de a rezolva probleme; sentimentul de bucurie la  realizarea unor sarcini.

            Jocul simbolic – copilul utilizează mediul pentru a pune în scenă realitatea aşa cum o percepe el, interpretează roluri, personaje reale sau imaginare. Aici este posibil ca Făt-frumos să plece cu racheta la palatul zânelor Scufiţa Roşie să meargă la bunicuţa împreună cu prietenii ei piticii. Copilul trebuie încurajat să găsească soluţii noi pentru personajele sale, să gândească asupra unor conexiuni între evenimente să motiveze cu argumente proprii acţiunile sale.

            Jocul de rol/dramatizarea presupune o pregătire prealabilă şi anume, transpunerea subiectului, care trebuie bine cunoscut de către toţi partenerii, înţeles şi redat cu fidelitate. Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului, teatrului, dar şi realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală.

            Jocul cu reguli – sunt jocurile cu reguli formulate fie de către copii sau de către adulţi. În general sunt jocuri care arată prin ce modalităţi poţi să câştigi jocuri inventate de copii, jocurile sportive, jocurile didactice.

            La vârsta preşcolară jocurile cu reguli inventate de copii sunt cel mai des întâlnite, treptat, spre finalul preşcolarităţii, la 7 ani.

            Copiii însă pot simplifica sau complica aceste reguli, în funcţie de interesul manifestat, de experienţa de viaţă, de context.

            În jocurile lor simbolice, copiii inventează propriile lor reguli ( de ex.: „Eu sunt postasul, dar tu nu ai voie sa deschizi uşa până nu sun eu la uşă...”)

                    Jocul de construcţii reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi capacităţi care contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine. Prin construcţie copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondenţe, stabileşte raporturi între obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii spaţiale, raporturi cauzale etc.), organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul diferitelor materiale şi forme), îngrădirea spaţiului, separarea, acoperirea lui. Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deşeuri), lut, bucăţi de

cărămidă, cuburi de lemn.

                    Jocurile dinamice/de mişcare au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.

           Prin joc copilul:

• desfăşoară o activitate specifică în sensul identităţii personale, urmează cerinţele şi determinările de bază ale copilului;

• comunică, îşi îmbogăţesc şi exersează vocabularul, îşi dezvoltă limbajul;

• rezolvă probleme de viaţă din mediul lor fizic şi social;

• experimentează posibilităţi de adaptare, rezolvă probleme, creează soluţii;

• exprimă sentimentele lor în simboluri, îşi dezvoltă astfel gândirea abstractă;

• comunică cu sine, cu ceilalţi, îşi exprimă sentimente, reacţionează afectiv, recepţionează şi învaţă să recunoască sentimentele.

• folosesc obiectele din jurul lor în scopuri în care au fost create, dar şi în alte scopuri (îşi dezvoltă creativitatea), îşi dezvoltă atenţia,

motivaţia, interesul.

Concluzii

      “Educația pentru libertate” este orientată antropologic, ținând seama de necesitățile și capacitățile fiecărui individ. Conținutul disciplinelor nu urmăreste însușirea acestora, ci să stimuleze interesul copiilor pentru cunoaștere. Dezvoltarea gândirii, simțirii, voinței copilului sunt obiective esențiale ale acestei alternative educaționale, iar în școala Waldorf copiii au șansa de a învăța, de a crește frumos în gândire, simțire și voință.

Bibliografie:

·         http://waldorf.ro/arta-dramatica

·         http://www.whywaldorfworks.org/02_W_Education/skills.asp

·         http://educationinjapan.wordpress.com/of-methods-philosophies/ii-does-method-matter-montessori-vs-waldorf/

·         Steiner,R.(1994),Arta educației,Editura Triade,Cluj(traducere din limba germană)

·         Catalano Horațiu,Dezvoltări teoretice și instituționale în alternative educaționale,Editura Nomina

·         http://waldorf-educatie.ro/de-ce-desenul-formelor/

·         http://liceulwaldorftimisoara.wordpress.com/2009/10/09/desenul-formelor-clasele-1-4/

·         http://waldorf.ro/author/admin/page/3/

·         http://waldorfbraila.3x.ro/desenulformelor.html

·         Rudolf Steiner – Antropologia generală ca bază a pedagogiei Editura Triade, Cluj-Napoca- 1998

·         http://waldorf.ro/pedagogia-waldorf/

·           http://www.cnae.ro/documents/specific_waldorf.pdf

·         http://www.waldorfiasi.ro/userfiles/file/Articole/Pedagogia%20Waldorf%20ciclul%20primar%20si%20gimnazial%20_%20Adrian%20Condrea.pdf

• Vrăşmaş, E. , Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

*** Cum să devenim părinţi mai buni, Editura Lumen, 2002, traducere şi adaptare: Luminiţa Costache, Livia Trif, Brenda Padina şi Cezar Iliescu-Halt .

·          Bunescu, G. , Alecu, G. , Badea, D. , Educaţia părinţilor, Strategii şi programe, E.D.P., Bucureşti, 1997

·          EDITURA NOMINA ,DEZVOLTARI TEORETICE SI INSTITUTIONALE IN ALTERNATIVELE EDUCATIONALE,HORATIU CATALANO

·         EDUCATIA COPILULUI PRESCOLAR,ELEMENTE DE PEDAGOGIE LA VARSTA TIMPURIE,EDITURA PRO HUMANITATE,1999

·         PSIHOLOGIA COPILULUI,PANTELIMON GOLU,EMIL VERZA,EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGIA 1998

Studenții:

  Măgurean (Marinescu) Loredana Ionela

  Marinescu Anamaria

  Rai (Zinveli) Gabriela

  Pîrja Alexandra-Oana

  Filip (Moldovan) Talida Nicoleta