CURRICULUM-UL PREŞCOLAR ASPECTE DESCRIPTIVE ŞI INTEGRARE CURRICULARĂ

CURRICULUM-UL PREŞCOLAR 

 ASPECTE DESCRIPTIVE ŞI INTEGRARE CURRICULARĂ

CUPRINS:

1. Abordarea curriculară a programului educaţional din grădiniţă

2. Repere utile în proiectarea şi dezvoltarea curriculum-ului în grădiniţă

3. Analiza curriculum-ului preşcolar din perspectiva dimensiunii de concepţie a acestuia

4. Structura curriculum-ului preşcolar

5. Conţinuturile didactice ale curriculum-ului preşcolar

6. Sugestiile privind strategiile de instruire şi de evaluare

7. Distribuţia temporală a diferitelor tipuri de activităţi didactice

8. Tipuri de curriculum preşcolar

9. Elemente de proiectare curriculară a activităţii didactice

10. Curriculum-ul integrat – modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului

11. Metoda proiectelor şi proiectarea pe teme - modalităţi de organizare transdisciplinară a conţinuturilor din grădiniţă. Posibile modele pentru curriculumul învăţământului primar

 12. Concluzii

1. Abordarea curriculară a programului educaţional din grădiniţă

În viziunea actuală, curriculumul se referă la oferta educaţională a grădiniţei şi reprezintă sistemul proceselor educaţionale şi al experienţelor de învăţare şi formare directe şi indirecte oferite educaţilor şi trăite de aceştia în contexte formale, neformale şi chiar informale. Elaborarea curriculum-ului presupune gândirea şi structurarea situaţiilor de învăţare şi formare a copiilor, acţiune ce presupune cu necesitate prefigurarea experienţelor de învăţare şi formare pe care le vor parcurge copiii.

Abordarea curriculară permite luarea în considerare, în plan teoretic şi practic, a întregii complexităţi a procesului de dezvoltare şi formare a preşcolarilor.

Caracterul curricular al programului educaţional preşcolar este evident la mai multe nivele :

Ø      La nivelul programului educaţional ca ansamblu structurat ;

Ø      La nivelul conţinuturilor curriculare ;

Ø      La nivelul practicilor de predare- învăţare şi evaluare.

O caracteristică definitorie a programelor curriculare este aceea că ele prezintă o imagine unitară, coerentă şi convergentă la nivelul fiecăreia dintre dimensiunile lor centrale: la nivelul valoric, al concepţiei, al viziunii curriculare, la nivelul structurii programului respectiv la nivelul practicii curriculare. Un program curricular eficient este astfel proiectat încât cele trei nivele sau dimensiuni de definire a acestuia se susţin, se explicitează şi se completează reciproc, curriculum-ul fiind în acest caz un construct viu, care se conturează nu doar în documentele oficiale, dar şi în practica didactică.

2. Repere utile în proiectarea şi dezvoltarea

curriculum-ului în grădiniţă

        Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar are la bază conceptul de educaţie timpurie şi se încadrează în paradigma pedagogică a curriculumului centrat pe copil, situând în centrul atenţiei copilul cu particularităţile sale de vârstă şi individuale.

           Reuşita activităţilor, în învăţământul preşcolar, se bazează pe un scenariu bine întocmit de către educatoare, cu obiective clare, cu repartizarea sarcinilor zilnice în fiecare sector de activitate şi asigurarea unei palete de opţiuni care duc la atingerea obiectivelor educaţionale propuse.

            Structura flexibilă a conţinuturilor oferă cadrelor didactice o libertate de decizie aproape deplină în selectarea lor şi o autonomie în privinţa strategiilor didactice cu ajutorul cărora sunt oferite conţinuturile curriculare.

            În noul curriculum nu se mai operează cu orar şi schemă orară, ci există un program zilnic de activitate.

           În continuare voi prezenta un exemplu care poate constitui un reper de proiectare, organizare şi desfăşurare a activităţii didactice pentru fiecare domeniu experienţial la tema “Când, cum şi de ce se întâmplă?”.

Exemplu:

Tema anuală de studiu: Când, cum şi de ce se întâmplă?

Domeniul experienţial: Limbă şi comunicare

Sugestii de conţinuturi:

Ø    vieţuitoare prin comparaţie: vulpea şi lupul, câinele şi pisica, cocoşul şi găina, oaia şi capra etc.;

Ø      plante prin comparaţie: ghiocelul şi zambila, laleaua şi narcisa, crizantema şi tufănica;

Ø    legume şi fructe prin comparaţie: mărul şi para, cireşele şi vişinele, nuca şi alunele, roşia şi ardeiul, cartoful şi morcovul, ceapa şi usturoiul etc.;

Ø   materie vie, materie moartă, universul, combustibili, mijloace de locomoţie, fenomene ale naturii, experimente.

Domeniul experienţial: Ştiinţe

Sugestii de conţinuturi:

Ø    diferenţieri ale obiectelor după formă, mărime (3-5 dimensiuni), culoare (3-5 culori), lungime, lăţime (3-5 dimensiuni);

Ø      utilizarea ceasului (orele fixe, jumătate, sfertul de oră);

Ø      forme geometrice (pătrat, triunghi, dreptunghi, romb);

Ø      recunoaştere şi trasare cifre de la 1-10; numărat în intervalul 1-20; operaţii de adunare cu 1-2 unităţi în intervalul 1-10.

Domeniul experienţial: Om şi societate

Sugestii de conţinuturi:

Ø denumiri ale obiectelor specifice activităţilor practice şi practic-gospodăreşti: hârtie glasată, hârtie creponată, lipici, sârmă, ac, aţă, foarfece, tacâmuri, şerveţele etc

Domeniul experieţial: Estetic şi creativ

Sugestii de conţinuturi:

Ø      sunete produse de diferite instrumente musicale (toba, vioara, chitara, pian, trompeta, fluier etc.);

Ø      sunetul vorbit şi sunetul cântat;

Ø      diferenţieri de sunete după înălţime (înalte, joase), durată (lungi, scurte), intensitate (tare, încet);

Ø      cântece, jocuri muzicale, jocuri cu text şi cânt, audiţii adecvate vârstei şi temei de studiu;

Ø   denumiri ale obiectelor specifice: creion, pensula, acuarele, planşa, şevalet, plastilina, lut etc.; denumiri ale culorilor de bază: roşu, albastru, galben, verde, ale non-culorilor: negru, alb şi ale unor nuanţe ce rezultă din combinarea culorilor de bază cu non-culorile; elemente decorative (combinaţii, alternanţe); opere de artă adecvate vârstei şi temei de studiu.

Domeniul experienţial:  Psihomotric

Sugestii de conţinuturi:

Ø   denumirea unor părţi ale corpului implicate în mişcare ( braţe, picioare, spate, cap, genunchi, gât, palme, coate etc.); deprinderi motrice de bază: mers şi variante de mers, alergare şi variante de alergare, săritura în lungime, săritura în adâncime; deprinderi utilitar-aplicative: transport cu greutăţi, căţărare, tragere şi împingere, dansuri tematice, euritmice; mini-fotbal, mini-baschet.

         Sugestii de teme pentru proiecte sau teme care pot fi abordate în afara proiectelor: ,,Materiale”, ,,Esenţele vieţii”, ,,Lumini şi umbre”, ,,Cum trăieşte…?”, ,,Cum se mişcă…?”, ,,Forme de viaţă”, ,,La ce şi cum se foloseşte?”, ,,Cine a făcut…?”, ,,Forme şi culori” etc.

           Actualul plan de învăţământ pentru nivelurile antepreşcolar şi preşcolar valorifică ideea de abordare sistemică, precum şi viziunea integrată asupra organizării conţinuturilor curriculare, în vederea asigurării continuităţii în cadrul celei mai importante perioade de dezvoltare din viaţa copilului, precum şi în vederea dobândirii unor achiziţii integrate, care facilitează cunoaşterea obiectivă a realităţii.

3. Analiza curriculum-ului preşcolar din perspectiva de concepţie a acestuia

Dimensiunea de concepţie a unui program curricular se referă la sistemul de idei, convingeri, concepţii, valori, principii şi interpretări filosofice, sociologice şi psihopedagogice care stau la baza construcţiei programului şi care îi asigură acestuia caracteristicile definitorii.

Noul program curricular promovează valorile constructivismului pedagogic. Literatura de specialitate menţionează următoarele principii de structurare şi de punere în practică a programelor curriculare de tip constructivist:

1.Principiul priorităţii construcţiei mentale a cunoaşterii - cunoaştrea realităţii se face prin efort intelectual autonom şi reprezintă un proces continuu de construcţie şi reconstrucţie a înţelegerii privind realitatea;

2.Principiul autonomiei şi al individualizării -  exersarea comportamentului autonom în iniţierea şi menţinerea acţiunilor de explorare şi învăţare reprezintă o cheie în asigurarea învăţării eficiente;

3.Principiul învăţării contextuale - situaţiile de învăţare construite în jurul problematicii realităţii (fundamentate pe explorarea nemijocită a realului, rezolvare de probleme, joc de rol, experiment etc.), care preiau din caracteristicile situaţiilor reale sunt cele care asigură achiziţii ale învăţării stabile şi transferabile;

4.Principiul învăţării prin interacţiune socială -  mediul social, îmbogăţit în grădiniţă, prin prezenţa în anturajul copilului a altor copii de aceeaşi vârstă şi a altor adulţi decât părinţii, constituie un spaţiu de aplicare, verificare, negociere, certificare şi restructurare a ideilor, abilităţilor, convingerilor, înţelesurilor privind realitatea.

5.Principiul priorităţii evaluării formative, dinamice - evaluarea pe parcurs/ formativă este considerată absolut necesară dată fiind periodicitatea săptămânală a planificării activităţilor didactice.

Programul curricular pentru învăţământul preşcolar se caracterizează prin:

Ø      extensie - angrenează preşcolarii, prin experienţe de învăţare, în cât mai multe domenii experienţiale din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învăţare;

Ø      echilibru - asigură abordarea fiecărui domeniu experienţial atât în relaţie cu celelalte, cât şi cu curriculum-ul ca întreg;

Ø      relevanţă - este adecvat atât nevoilor prezente, cât şi celor de perspectivă ale preşcolarilor, contribuind la optimizarea înţelegerii de către aceştia a lumii în care trăiesc şi a propriei persoane, la ridicarea competenţei în controlul evenimentelor şi în confruntarea cu o largă varietate de cerinţe şi aşteptări, la echiparea lor progresivă cu concepte, cunoştinţe atitudini şi abilităţi necesare în viaţă;

Ø      diferenţiere - permite dezvoltarea şi manifestarea unor caracteristici individuale, chiar la preşcolarii de aceeaşi vârstă;

Ø      progresie şi continuitate - permite trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul şi de la un ciclu de învăţământ la altul sau de la o instituţie de învăţământ la alta.

4. Structura curriculum-ului preşcolar

Noul curriculum preşcolar are o structură pe două niveluri de vârstă:

Ø      nivelul I:  3-5 ani;

Ø      nivelul II: 5-6/7 ani.

Planul de învăţământ, ca şi domeniile experienţiale, permite parcurgerea interdisciplinară, integrată a conţinuturilor propuse şi asigură libertate cadrului didactic în planificarea activităţii zilnice cu preşcolarii.

Structural, prezentul curriculum aduce în atenţia cadrelor didactice următoarele componente:

Ø      finalităţile;

Ø      conţinuturile;

Ø      timpul de instruire;

Ø     sugestii privind strategiile de instruire şi de evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3-5 ani şi 5-6/7 ani).

Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate şi exprimă competenţele care trebuie dezvoltate pe durata învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii experienţiale.

Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor învăţării (conceptelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale competenţelor vizate) sunt formulate pentru fiecare temă şi fiecare domeniu experienţial în parte.

Obiectivele de referinţă, comportamentele selectate pentru cele şase teme curriculare integratoare, precum şi sugestiile de conţinuturi constituie un suport pentru cadrele didactice aflate la început de drum. Un cadru didactic veritabil ştie că adevărata muncă a educatoarei este în spatele acestui document curricular, că au mai rămas o mulţime de lucruri de fineţe pe care urmează să le conceapă şi să le evalueze singură şi că nimic nu poate fi mai provocator din punct de vedere profesional decât să „te întreci” cu programa de studiu utilizată la grupă şi să-i găseşti, astfel, noi înţelesuri, abordări, strategii de aplicare etc.

5. Conţinuturile didactice ale curriculum-ului preşcolar

D’Hainaut atrăgea atenţia asupra faptului că “punctul central al curricumurilor trebuie sa fie elevul, nu materia…. şi că atunci când se vorbeşte de conţinutul curricumului trebuie să înţelegem că nu este vorba de enunţări de materii de învăţat, ci de scopuri exprimate în termeni de competenţe, moduri de a acţiona sau de a şti în general ale elevului”.

Conţinuturile didactice ale curriculum-ului preşcolar sunt selectate şi articulate la nivelul a trei dimensiuni majore ale programului curricular:

Ø      la nivelul domeniilor experienţiale;

Ø      la nivelul temelor curriculare integratoare;

Ø  la nivelul diferitelor tipuri de activităţi didactice cuprinse în planul de învăţământ.

În ceea ce priveşte domeniile experienţiale, acestea sunt adevărate „câmpuri cognitive integrate” (L.Vlăsceanu) care transced graniţele dintre discipline şi care, în contextul dat de prezentul curriculum, se întâlnesc cu domeniile tradiţionale de dezvoltare a copilului, respectiv: domeniul psihomotric, domeniul limbajului, domeniul socio-emoţional, domeniul cognitiv.

Domeniile experienţiale specifice curriculumului pentru învăţământul preşcolar sunt:

Domeniul estetic şi creativ (DEC) - acoperă abilităţile de a răspunde emoţional şi intelectual la experienţe perceptive, sensibilitatea faţă de diferitele niveluri de manifestare a calităţii, aprecierea frumosului şi a adecvării la scop sau utilizare.

Domeniul om şi societate (DOS) - include omul, modul lui de viaţă, relaţiile cu alţi oameni, relaţiile cu mediul social, ca şi modalităţile în care acţiunile umane influenţează evenimentele. Domeniul are o extindere şi către contexte curriculare care privesc tehnologia, în sensul abordării capacităţilor umane de a controla evenimentele şi de a ordona mediul.

Domeniul limbă şi comunicare (DLC) - acoperă stăpânirea exprimării orale şi scrise, ca şi abilitatea de a înţelege comunicarea verbală şi scrisă.

Tot în cadrul acestui domeniu se include şi primul contact al copilului cu o limbă străină sau regională. În acest sens, copilul va fi obişnuit sistematic să asculte sonoritatea specifică limbii studiate, să o recunoască, să reproducă ritmul, fonemele şi intonaţia (atenţie, el este sensibil la particularităţile limbii necunoscute, cum ar fi: succesiunea silabelor accentuate sau neaccentuate, ritmul....etc.).

Domeniul ştiinţe (DŞ) - include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experienţelor practice cât şi înţelegerea naturii, ca fiind modificabilă de fiinţele umane cu care se află în interacţiune.

Domeniul psiho-motric (DPM) - acoperă coordonarea şi controlul mişcărilor corporale, mobilitatea generală şi rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe, ca şi elemente de cunoaştere, legate mai ales de anatomia şi fiziologia omului.

În ceea ce priveşte a doua dimensiune a programului curricular - temele curriculare integratoare - acestea sunt în număr de şase, şi anume:

Ø      Cine sunt/ suntem?;

Ø      Când, cum şi de ce se întâmplă?;

Ø      Cum este, a fost şi va fi aici pe pământ?;

Ø      Cine şi cum planifică/organizează o activitate?;

Ø      Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?;

Ø       Ce şi cum vreau să fiu?

Cele şase teme pot fi grupate după criteriul problemei abordate în două categorii:

Ø    teme în abordarea cărora punctul central este copilul preşcolar: “Cine sunt/suntem?”, “Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?”, “Ce şi cum vreau să fiu?”, “Cine şi cum planifică/organizează o activitate?”;

Ø   teme referitoare la problematica lumii fizice şi a comunităţii lărgite: “Când, cum şi de ce se întâmplă?”, “Cum este, a fost şi va fi aici pe pământ?”.

Temele anuale încearcă să acopere conţinuturile care pot fi abordate cu copilul preşcolar într-un an de studiu, ţinând cont atât de interesele şi particularităţile copilului preşcolar, cât şi de posibilităţile cadrului didactic de a le aborda.

Cea de-a treia dimensiune a programului curricular este tipul de activitate didactică:

Ø   Activităţi pe domenii experienţiale – sunt activităţile integrate sau pe discipline desfăşurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate în funcţie de temele mari propuse de curriculum, precum şi de nivelul de vârstă şi de nevoile şi interesele copiilor din grupă;

Ø      Jocuri şi activităţi didactice alese – sunt cele pe care copiii şi le aleg şi îi ajută pe aceştia să socializeze în mod progresiv şi să sr iniţieze în cunoaşterea lumii fizice, a mediului social şi cultural căruia îi aparţin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit şi scris;

Ø  Activităţile de dezvoltare personală – includ rutinele, tranziţiile şi activităţile din perioada după-amiezii (pentru grupele de program prelungit sau săptămânal), inclusiv activităţile opţionale.

6. Sugestiile privind strategiile de instruire şi de evaluare

         Modernizarea continuă a procesului instructiv-educativ, impune ca strategiile aplicate să fie cât mai riguros selectate şi într-o formă accesibilă, novatoare. Prin folosirea diversificată a metodelor, educatoarea urmăreşte eludarea monotoniei, plictisului, rutinei, deschizând în sufletul copilului dorinţa de învăţare într-un mod eficient şi creativ.

            Un copil îşi manifestă spiritul creativ atunci cînd se implică activ în procesul de formare şi învăţare, adoptă o atitudine activă şi interactivă; explorează mediul şi găseşte soluţii personale; problematizează conţinuturile şi face descoperiri; elaborează produse intelectuale unice etc. Acest fenomen al creativităţii trebuie să-l urmărim şi să-l dezvoltăm în permanenţă , fără a-l bloca. De aceea , în vederea împlinirii celor afirmate au apărut metode noi care să stimuleze spiritul creativ şi asocierea de noi idei, putând fii aplicate cu precădere şi la vârsta preşcolară.

            Una dintre metodele pe care le putem aplica la grupă este cubul.

         „CUBUL” – este o metodă folosită în condiţiile în care dorim să aflăm cât mai multe informaţii în legătură cu o temă. În prealabil se realizează două aspecte:

-         copiii „studiază” tema respectivă;

-         educatoarea realizează un cub pe feţele căruia desenează câte un aspect din tema propusă cerându-le: să descrie, să compare, să analizeze, să asocieze, să aplice, să argumenteze.

Realizarea fiecărei sarcini desenată pe o faţă a cubului vizează următoarele:

-         Descrie – Ce este?, Cum arată?

-         Compară – Cu cine se aseamănă?, Prin ce diferă?

-         Asociază – La ce te face să te gândeşti?

-         Analizează – Ce conţine şi din ce este făcut?

-         Aplică – Ce poţi face cu el?, Cum poate fi folosit?

-         Argumentează pro sau contra – E bun sau rău?, De ce?

 Metoda cubului poate fi folosită la orice grupă de vârstă. Putem  folosi metoda cubului la grupa mică, dar ţinând seama de particularităţile lor de vârstă şi individuale, utilizănd semnificaţia culorilor în loc de cea a cifrelor.

O altă metodă interactivă utilizată în învăţământul preşcolar şi aplicată în activitatea noastră instructiv–educativă, poate fi considerată şi metoda ,, expoziei stelare”.Explozia stelară este o metodă de stimulare a creativităţii, o modalitate de relaxare a copiilor şi se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme şi noi descoperiri.

Situaţiile de învăţare rezolvate prin metode interactive de grup dezvoltă copiilor gândirea democratică deoarece ei exersează gândirea critică şi înţeleg că atunci când analizează un personaj, comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment ei critică comportamentul, ideea, fapta nu critică personajul din poveste sau copilul, adultul. Metodele învaţă copiii că un comportament întâlnit în viaţa de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăţa cum să-l evităm. Ei aduc argumente, găsesc soluţii , dau sfaturi din care cu toţii învaţă. Este însă importantă alegerea momentului din activitate, dintr-o zi, personajul – copil şi fapta lui deoarece ele reprezintă punctul cheie în reuşita aplicării metodei şi nu trebuie să afecteze copilul.

            După fiecare metodă aplicată se pot obţine performanţe pe care copiii le percep şi-i fac responsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare. Copiii înţeleg şi observă că implicarea lor este diferită , dar încurajaţi îşi vor  cultiva dorinţa de a se implica în rezolvarea sarcinilor de grup. Grupul înţelege prin exerciţiu să nu-şi marginalizeze partenerii de grup, să aibă răbdare cu ei , exersându-şi toleranţa reciprocă.

7. Distribuţia temporală a diferitelor tipuri de

activităţi didactice

Dezvoltarea copiilor este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, interacţiunile cu ceilalţi, organizarea mediului şi activităţile de învăţare, special create.

Activităţile de învăţare  reprezintă ansamblul acţiunilor cu caracter planificat, sistemic, metodic, intensive, organizate şi conduse de către cadrele didactice, în scopul atingerii finalităţilor prevăzute de curriculum. Activităţile se desfăşoară fie cu întreaga grupă de copii, fie pe grupuri mici sau individual.

Categoriile de activităţi de învăţare prezente în planul de învăţământ sunt: ,,Activităţi pe domenii de învăţare” (activităţi integrate sau pe discipline), ,,Jocuri şi activităţi alese” şi ,,Activităţi de dezvoltare personală”.

Numărul activităţilor pe domenii experienţiale indică numărul maxim de discipline care pot fi parcurse într-o săptămână. Astfel se pot desfăşura maxim 5 activităţi integrate pe săptămână, indiferent de nivelul de vârstă al copiilor.

Jocurile şi activităţile didactice alese se desfăşoară pe grupuri mici, în perechi şi chiar individual. În decursul unei zile găsim, în funcţie de tipul de program, două sau trei etape de jocuri şi activităţi alese (etapa I- dimineaţa, înainte de începerea activităţilor integrate, etapa III- în intervalul de după activităţile pe domenii de învăţare şi înainte de masa de prânz / plecarea copiilor acasă şi, după caz, etapa a IV-a – în intervalul cuprins între etapa de relaxare de după amiază şi plecarea copiilor de la programul prelungit acasă). In unele cazuri , ele se pot regăsi ca elemente componente în activităţile integrate.

Activităţile de dezvoltare personală includ rutinele, tranziţiile şi activităţile din perioada după-amiezii, inclusiv activităţile opţionale.

Opţionalele pot fi desfăşurate de către educatoare sau de un profesor specialist, care va lucra în echipă cu aceasta. Se desfăşoară cel mult un opţional pe săptămână, pentru copiii cu vârste între 3 şi 5 ani şi cel mult două,  pentru copiii cu vârste între 5 şi 7 ani. Activităţile opţionale se desfăşoară cu maximum 10-15 copii şi au menirea de a descoperi şi dezvolta înclinaţiile copiilor şi de a dezvolta abilităţi pentru performanţele de mai târziu.

În medie o activitate cu copiii durează între 15 şi 45 de minute (de regulă, 15 minute la grupa mică şi 30-45 de minute maximum la grupa pregătitoare). În funcţie de nivelul grupei, particularităţile individuale ale copiilor din grupă, de conţinuturile şi obiectivele propuse la activitate, educatoarea va decide care este timpul efectiv necesar pentru desfăşurarea fiecărei activităţi.

Numărul de activităţi zilnice desfăşurate cu copiii variază în funcţie de tipul de program ales de părinţi, iar numărul de activităţi dintr-o săptămână  variază în funcţie de nivelul de vârstă al copiilor.

În programul zilnic trebuie să existe cel puţin o activitate sau un moment de mişcare (joc de mişcare cu text şi cânt, activitate de educaţie fizică, moment de înviorare, întreceri sau trasee sportive, plimbare în aer liber etc.).

În continuare voi prezenta modele de program zilnic pentru grupe cu orar normal şi  pentru grupe cu orar prelungit. (anexa I )

ANEXA I                                                                                                                   

PROGRAM ZILNIC

-grupe cu orar normal-

Repere orare	Jocuri si activităţi liber alese	Activităţi pe domenii experienţiale	Activităţi de dezvoltare personală
8.00-9.00	Jocuri şi activităţi alese	-	Rutina: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
9.00-11.30	-	Activitate pe domenii experienţiale	Rutina: Intâlnirea de dimineaţă (15 min) Rutina şi tranziţie: Ne pregătim pentru activităţi (deprinderi de igienă individuală şi colectivă, deprinderi de ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire) Rutina: Gustarea
11.30-13.00	Jocuri şi activităţi rtecreative	-	Activitate opţională Rutina şi tranziţie: In aer liber! (deprinderi de igienă individuală şi colectivă, deprinderi de ordine etc.)
13.00	-	-	Rutina: Plecarea acasă (deprinderi specifice).

PROGRAMUL ZILNIC

-grupe cu orar prelungit-

Repere orare	Jocuri şi activităţi liber alese	Activităţi pe domenii experienţiale	Activităţi de dezvoltare personală
8.00-8.30	Jocuri şi activităţi alese	-	Rutina: Primirea copiilor (deprinderi specifice)
8.30-9.00	-	-	Rutina: Micul dejun (deprinderi specifice).
9.00-11.00	Jocuri şi activităţi alese	Activitatea pe domenii experienţiale	Rutina: Intâlnirea de dimineaţă (15 min) Rutina şi tranziţie:Ne pregătim pentru activităţi!(deprinderi de igienă individuală şi colectivă, deprinderi de ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire)
11.00-13.30	Jocuri şi activităţi recreative	-	Activitate opţională Rutina şi tranziţie: In aer liber! (deprinderi de igienă, deprinderi de ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire) Masa de prânz (deprinderi specifice)
13.30-15.30	Activităţi de relaxare Jocuri şi activităţi alese	-	Rutina şi tranziţie: Ne pregătim să ne relaxăm!(deprinderi de igienă, deprinderi de ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire)
15.30-16.00	-	-	Rutina: Gustarea (deprinderi specifice)
16.00-17.30	Jocuri de dezvoltare a aptitudinilor individuale	Activităţi recuperatorii pe domenii experienţiale	Rutina şi tranziţie: Din nou la joacă! (deprinderi de igienă, deprinderi de ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire) Activitate opţională
17.30	-	-	Rutina: Plecarea copiilor acasă (deprinderi specifice)

8. Tipuri de curriculum preşcolar

Tipurile de curriculum care au la bază diferite teorii ale învăţării şi care se constituie în modele de organizare curriculară pentru multe instituţii educaţionale preşcolare din întreaga lume sunt următoarele:

1. Curriculum-ul de dezvoltare - finalităţile acestui curriculum sunt legate de asistarea educaţională a dezvoltării copilului preşcolar conform stadiilor de dezvoltare descrise de diverşi autori pentru fiecare din ariile de dezvoltare psihofizică. Elementul cheie în organizarea unui astfel de curriculum este mediul educaţional care trebuie să fie bogat în stimuli ce să determine dezvoltarea.

2. Curriculum-ul cognitivist - acest tip de curriculum îşi găseşte fundamentarea teoretică în concepţia piagetiană asupra dezvoltării stadiale a structurilor intelectuale, dar şi în aspecte ale psihologiei cognitive. Cadrul didactic care adoptă acest model curricular cunoaşte nivelul de dezvoltare al fiecărui copil şi creează activităţi potrivite acestui stadiu.

3. Curriculum-ul constructivist – îşi găseşte fundamentarea teoretică în teoria constructivismului piagetian, această perspectivă asupra curriculum-ului priveşte dezvoltarea copilului ca un rezultat al maturizării, dar şi al interacţiunii cu mediul. Centrarea se face pe subiectul implicat activ în procesul educaţional. Înclinaţia naturală a copilului spre explorare şi învăţare sunt puncte de pornire în organizarea unui mediu de învăţare stimulativ.

4. Curriculum-ul ecologic/funcţional -  se fundamentează pe elemente ale realităţii în care copiii trăiesc, cumulând atât aspecte ale educaţiei formale cât şi nonformale şi informale. Curriculum-ul ecologic scoate în evidenţă şi valorifică diversitatea culturală şi lingvistică a societăţii contemporane.

5. Curriculum-ul comportamental (de influenţă  behaviouristă) - se fundamentează pe teoria behaviouristă conform căreia optimizarea învăţării copiilor se poate face prin schimbarea, modificarea şi coordonarea desfăşurării unor evenimente care să prilejuiască achiziţia unor competenţe accesibile vârstei, utile şi funcţionale.

6. Curriculum-ul psihosocial - pune accent pe dezvoltarea şi maturizarea afectivă şi socială a copiilor.Tipurile de interrelaţionare dezvoltate în mediul educaţional sunt esenţiale pentru întâmpinarea nevoilor emoţionale ale copiilor şi pentru sprijinirea maturizării socio-afective.

Fiecare din modelele curriculare descrise mai sus are avantaje şi dezavantaje specifice. În practică, abordarea exclusivă a unuia din aceste tipuri curriculare este foarte rară. Într-o abordare practică sunt în general asimilate trăsături a mai multora din aceste modele. Importantă este conştientizarea lor de către toate cadrele didactice ale unei grădiniţe şi crearea unei coerenţe în maniera de lucru pe care o propune instituţia educaţională.

9. Elemente de proiectare curriculară a activităţii didactice

        Pentru cadrul didactic, proiectarea presupune gândirea şi prefigurarea  procesului didactic, a strategiilor de instruire şi autoinstruire, a modului orientativ în care se va desfăşura activitatea instructiv-educativă.

         Proiectarea activităţilor instructiv-educative corect şi realist realizată reprezintă o condiţie a succesului şi a eficienţei acestora.

       Orice cadru didactic interesat de ceea ce se întâmplă cu preşcolarii săi, în activitatea sa didactică îşi pune o serie de întrebări, cum ar fi:

Ø      ce înseamnă un preşcolar bun?

Ø      cum putem influenţa interesul şi motivaţia preşcolarilor?

Ø      ce determină eficienţa activităţilor didactice?

          În viziunea pedagogiei clasice, prin proiectare se înţelege eşalonarea pe unităţi de timp a conţinuturilor educaţionale, produsul acestei acţiuni fiind diversele documente care vor orienta activitatea instructiv-educativă a cadrului didactic, şi pe care acesta are obligaţia să le întocmească:

Ø      planificarea calendaristică orientativă (sau anuală);

Ø      proiectarea calendaristică (sau lunară);

Ø      proiectarea calendaristică zilnică;

Ø      proiectele de activitate.

1.Planificarea calendaristică orientativă (sau anuală) - ajută educatorii să repartizeze obiectivele de referinţă ale fiecărei arii curriculare pentru întregul an de studiu, ţinând cont de particularităţile grupei, de nivelul de dezvoltare al copiilor, dar şi de necesităţile lor.

2. Proiectarea calendaristică (sau lunară) - din planul anul educatoarea va selecta şi va indica obiectivele concrete pentru fiecare arie curriculară la fiecare tip de activitate, inserându-le în plasa respectivă. Conţinuturile vor fi alese din Curriculum în corespundere cu necesităţile copiilor. Acest model presupune proiectarea obiectivelor de referinţă (după arii curriculare), conform orientărilor actuale, şi nu pune accent pe proiectarea conţinuturilor.

3.  Proiectarea calendaristică zilnică - include:

Ø      activităţi instructiv-educative comune;

Ø      activităţi în centrele de activitate/ariile de stimulare;

Ø      activităţi individuale personalizate;

Ø   conţinutul momentelor de regim: primirea copiilor, gimnastica, plimbările şi activităţile din a doua jumătate a zilei.

            4.Proiectul de activitate - cuprinde:

Ø  partea introductivă în care se precizează coordonatele principale ale activităţii;

Ø      partea descriptivă care vizează desfăşurarea propriu-zisă a activităţii.

10. Curriculumul integrat – modalitate inovatoare de proiectare a curriculumului

        Integrarea curriculară este o modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii astfel încât să se asigure achiziţia de către preşcolari a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală.           

   Conceptul de curriculumul integrat sugerează în primul rând corelarea conţinuturilor, însă acest demers necesită o abordare curriculară în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea urmărită, în funcţie de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ.

      Prin abordarea integrată a activităţilor în grădiniţă, facem ca graniţele dintre tipurile şi categoriile de activităţi să dispară şi studiem tema aleasă cu ajutorul mijloacelor de investigare a mai multor ştiinţe.

        Reuşita acestor activităţi se bazează pe un scenariu unitar foarte bine întocmit  de către educatoare, cu obiective clare, cu o repartizare a sarcinilor zilnice în fiecare sector de activitate şi asigurarea unei palete variate de obţiuni care duc la atingerea obiectivelor propuse.

        Scenariul începe întotdeauna cu o întâlnire în grup, motivul fiind o poveste, o întâmplare sau un personaj şi chiar dacă conţinuturile aparţin unor domenii diferite au totuşi un subiect comun care urmează să fie studiat în urma realizării obiectivelor propuse.

         Foarte important este faptul că învăţarea se realizează prin efortul propriu al copiilor.

        Literatura de specialitate recentă (Creţu, C., 1996, Chiş, V., 2001, Iosifescu, Ş., 2000) oferă o serie de modele de organizare şi monitorizare a curriculum-ului integrat. În continuare voi descrie pe scurt câteva din cele mai des utilizate în practica educaţională contemporană:

1.      Modelul integrării ramificate:

Ø    element central: tema studiată;

Ø      cadrul didactic alege conţinuturile;

Ø      nivelul I: învăţarea se face pe domenii de activitate prevăzute în programă;

Ø  nivelul II: experienţele de formare pe diverse dimensiuni psihofizice individuale: intelectuală, afectivă, socială, fizică.

2.      Modelul integrării liniare sau  modelul hibernării:

Ø    element central: integrarea se face în jurul unei finalităţi de transfer de tipul „dezvoltării comportamentului social”;

Ø      finalităţi: (sub)domenii independente;

Ø oportune pentru proiectarea intervenţiei educaţionale individualizate cu scopuri recuperatorii sau de dezvoltare;

Ø      vizează finalităţi urmărite pentru perioade mai îndelungate de timp.

3.      Modelul integrării secvenţiale:

Ø   element central: cunoştinţe din aceeaşi sferă sunt predate în proximitate temporală;

Ø      abordarea cunoştinţelor se face distinct;

Ø      exemplu: proiectarea săptămânală pe teme de învăţământ preşcolar;

Ø      educatoarea facilitează transferul achiziţiilor învăţate de la un domeniu la altul.

4.      Modelul curriculumului infuzionat:

Ø   element central: studierea unor teme diverse din perspectiva unui centru de interes care poate fi temporar sau permanent;

Ø      reuşita acestui model este asigurată de dublarea lui cu alte soluţii de integrare curriculară;

Ø     model alcătuit în cadrul instituţiilor preşcolare ca un profil aparte: grădiniţele muzicale, grădiniţele de limba engleză, etc.

5.      Modelul integrării în reţea:

Ø      vizează metoda proiectelor la vârste timpurii;

Ø    copiii optează pentru o reţea de teme şi resurse de studiu corelate cu tema centrală;

Ø      abordarea temei într-o manieră transdisciplinară.

6.      Modelul polarizării:

Ø element central: stabilirea unui nou domeniu de cunoaştere căruia îi sunt polarizate segmente din altă disciplină;

Ø  exemplu: tema „Vremea poveştilor”- dezvoltarea deprinderilor de comunicare şi alte finalităţi se îndeplinesc prin exploatarea conţinutului poveştilor din perspectiva mai multor categorii de activităţi prevăzute în planul de învăţămât.

 Prin abordarea activităţilor în formă integrată, educatoarea organizează învăţarea ca un regizor, un moderator ajutându-i pe copii să înţeleagă, să accepte şi să stimuleze opinii personale, emoţii, sentimente, să fie parteneri de învăţare.

  Educatoarea trebuie să stabilească cu claritate obiectivele şi conţinuturile activităţilor zilnice, pentru ca pe baza acestora să găsească un scenariu al zilei, care să motiveze şi să canalizeze atenţia copiilor pe ceea ce vor investiga. 

11. Metoda proiectelor şi proiectarea pe teme – modalităţi de organizare transdisciplinară a conţinuturilor în grădiniţă. Posibile metode pentru curriculum-ul învăţământului primar

            Transdisciplinaritatea este o formă de întrepătrundere a mai multor discipline şi de coordonare a cercetărilor, astfel încât să poată conduce, în timp, prin specializare, la apariţia unui nou areal de cunoa ştere. În contextul învăţării şcolare, abordarea transdisciplinară se face cel mai adesea din perspectiva unei noi teme de studiu.

            Transdisciplinaritatea fundamentează învăţarea prin realitate, favorizează viziunea globală, transferul de cunoştinţe în contexte diverse, dar introdusă excesiv prezintă pericolul acumulării de lacune, al lipsei de rigoare şi de profunzime în cunoaştere.

Activităţile transdisciplinare sunt activităţi care abordează o temă generală din perspectiva mai multor arii curriculare, construind o imagine cât mai completă a temei respective. Este tipul de activitate unde cunoştintele şi capacităţile sunt transferate de la o arie curriculară la alta. Prin intermediul acestor activităţi se urmăreşte atingerea obiectivelor tuturor ariilor curriculare într-un context integrat.

Paşii parcurşi în proiectarea temelor transdisciplinare sunt:

1.Identificarea – selectarea temei

2.Planificarea timpului

3.Dezvoltarea unei imagini globale asupra temei

4.Formularea obiectivelor

5.Proiectarea activităţilor educative

6.Evaluarea finală a temei

Învăţarea în sistem transdisciplinar prezintă o serie de piloni:

Ø      a învăţa să ştii/ să cunoşti - a stăpâni instrumentele cunoaşterii; instrumentele esenţiale ale învăţarii pentru comunicare şi exprimare orală, citire, scris socotit şi rezolvare de probleme, a poseda în acelaşi timp o cunoaştere vastă, dar şi aprofundată a unor domenii principale; a înţelege drepturile şi obligaţiile specifice unei societăţi democratice. Cel mai important aspect al acestui pilon este considerat însă a învăţa să înveţe;

Ø  a învăţa să faci - a-ţi însuşi deprinderile necesare pentru a practica o profesie şi a-ţi însuşi competenţele psihologice şi sociale necesare pentru a putea lua decizii adecvate diverselor situaţii de viaţă; a te integra în viaţa socială şi în lumea muncii, participând la pieţele locale şi globale; a folosi instrumentele tehnologiilor avansate; a-ţi satisface nevoile de bază şi a acţiona pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii personale şi sociale;

Ø   a învăţa să munceşti împreună - a accepta interdependenţa ca pe o caracteristică a mediilor sociale contemporane; a preveni şi a rezolva conflictele; a lucra împreună cu ceilalţi pentru atingerea unor obiective comune, respectând identitatea fiecăruia; a participa activ la viaţa şi conducerea comunităţii şi a crea o familie sănătoasă şi armonioasă;

Ø      a învăţa să fii - a-ţi dezvolta personalitatea şi a fi capabil să acţionezi autonom şi creativ în diverse situaţii de viaţă; a manifesta gândire critică şi responsabilitate; a valoriza cultura şi a depune eforturi pentru dezvoltarea propriilor capacităţi intelectuale, fizice, culturale; a manifesta simţ estetic şi a acţiona pentru menţinerea unui climat de pace şi înţelegere;

Ø      a învăţa să te transformi pe tine şi să schimbi societatea - a cunoaşte, a reflecta şi a acţiona asupra realităţii, a adopta şi a o transforma; a proteja mediul înconjurător şi a acţiona pentru o societate non-discriminatorie; a dezvolta solidaritatea şi coeziunea socială.

Metode şi procedee utilizate în predarea integrată

Investigaţia este o activitate complexă prin care elevul îndeplineşte o sarcină pentru rezolvarea căreia el va utiliza o gamă largă de cunoştinţe şi activităţi. Se poate desfăşura individual sau în grup. Metoda se aplică în mod deosebit la disciplina cunoaşterea mediului. Evaluarea investigaţiei se face global, evidenţiindu-se aspecte ca:

• rezolvarea sarcinii integral sau parţial;
• corectitudinea înregistrării datelor;
• produsele rezultate.

Proiectul ca model de abordare transdisciplinară în învăţământul primar

   Teoriile privind învăţarea sau dezvoltarea copilului la vârstele timpurii promovează conceptul de profesor cu rol de ghid. În acest context, metoda proiectelor stimulează şi, în acelaşi timp satisface curiozitatea firească a copiilor, implicându-i în propriul proces de dezvoltare, în care învăţătorul nu este decât un ghid atent, o persoană – resursă care sprijină respectarea rutei individuale a învăţării, a copilului şi a ritmului propriu al acestuia.

     Metoda proiectelor este o strategie de învăţare şi evaluare a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de cercetare, pe căutarea şi găsirea răspunsurilor legate de tema propusă. Această metodă a fost iniţiată de John Dewey, care, la sfârţitul secolului al XIX –lea, bazându-se pe teoria interesului, a elaborat o programă fundamentată pe necesităţile şi posibilităţile copilului.

      Proiectul are un conţinut transdisciplinar deoarece prin realizarea acestuia se ating obiectivele de referinţă ale mai multor arii curriculare. Proiectul oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi, de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile lor sunt cele mai evidente. Totodată elevul este situat în miezul acţiunii, rezervându-i un rol activ şi principal (să imagineze, să investigheze, să creeze, să ia decizii, să-şi asume responsabilităţi şi, implicit, pe măsură ce câştigă experienţă, să devină mai stăpân pe puterile lor şi mai încrezător în forţele proprii). Copiii sunt parteneri în luarea deciziilor referitoare la tot ce se desfăşoară în cadrul proiectului ( începând de la stabilirea a ceea ce vor să afle prin intermediul proiectului, titlu, loc de desfăşurare, grupe în care să lucreze, până la stabilirea modului de evaluare). Funcţionalitatea atribuită proiectului a fost necesară pentru a creea copiilor o motivaţie mai puternică şi a-i implica afectiv, cunoscută fiind puterea acestei componente psihice în procesul învăţării.

      Realitatea practicii profesionale ne învaţă că proiectul nu se poate aplica nici permanent, nici pretutindeni, dar că utilizarea lui dă frumuseţe şi viaţă învăţării şcolare.

12. Concluzii

Actualul curriculum al învăţământului preşcolar oferă mai multă libertate atât cadrului didactic, cât şi copilului.

Un foarte mare accent este pus pe comunicare, tocmai de aceea în întâlnirea de dimineaţă se exersează dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Un prim beneficiu al întâlnirii de dimineaţă este socializarea copilului. De asemenea, foarte importante sunt familiarizarea cu reguli şi responsabilităţi, comunicarea şi cooperarea de grup, respectul şi grija faţă de ceilalţi, precum şi stimularea spiritului critic. Întâlnirea de dimineaţă contribuie la întărirea relaţiilor dintre familie şi grădiniţă şi la crearea unei atmosfere pozitive în sala de grupă.

Un element de noutate al curriculumului îl reprezintă activităţile integrate, care lasă mai multă libertate de exprimare şi acţiune atât pentru copil, cât şi pentru educatoare. Copilului i se oferă o gamă largă de oportunităţi pentru a-şi exersa o învăţare activă. Prin aceste activităţi se aduce un plus de lejeritate şi mai multă coerenţă procesului didactic, punându-se accent pe joc ca metodă de bază a acestui proces. Aceste activităţi integrate prezintă o serie de aventaje, dar şi unele dezavantaje.

 Avantajele activităţilor integrate:

Ø      predarea şi învăţarea este centrată pe nevoile copilului – abordare individuală;

Ø      pun în valoare interactivitatea;

Ø      permit manifestarea creativităţii şi imaginaţiei cadrelor didactice;

Ø      programul zilnic are un caracter flexibil;

Ø      implicarea părinţilor în activităţile specifice grădiniţei;

Ø permit abordarea de tip interdisciplinar, multidisciplinar, pluridisciplinar.

Dezavantajele activităţilor integrate:

Ø      obstacolarea activităţii didactice din perspectivă integrată;

Ø imposibilitatea transmiterii cunoştinţelor în mod sistematic în cadrul grupelor neomogene;

Ø      îngreunarea activităţii didactice prin apariţia proiectelor tematice;

Ø      prelungirea desfăşurării activităţilor până la 1 oră şi jumătate;

Ø   grupele numeroase din mediile urbane împiedică aplicarea noului curriculum şi respectarea indicaţiilor legate de desfăşurarea activităţii.

Noul curriculum are în vedere faptul că preşcolarul este recunoscut ca individ cu nevoi proprii de dezvoltare. Pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 3-5 ani, categoriile de activităţi desfăşurate cu copiii vizează îndeosebi socializarea copilului (colaborare, negociere, cooperare, luarea deciziilor în comun etc.) şi obţinerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 5-7 ani, accentul este pus pe pregătirea pentru şcoală şi pentru viaţa socială a acestuia.

Actualul curriculum are în vedere:

Ø      crearea unui mediu educaţional funcţional şi interactiv, pe centre de activitate;

Ø   proiectarea unor activităţi apropiate de stilurile şi nevoile de învăţare ale copiilor;

Ø   utilizarea unor strategii în care actorul principal este copilul, care învaţă, cum poate şi cât poate, într-un ritm pe care educatoarea doar îl poate sprijini, dar nu-l poate impune;

Ø  o apreciere firească şi stimulativă pentru micuţi, o motivare a aprecierii făcute, lăsând deoparte etichetările şi evaluările rigide.

Aş dori să închei aceste concluzii prin cuvintele Laurenţiei Culea, care spunea că noul curriculum pentru învăţământul preşcolar trebuie văzut “ca un pas înainte, pornind de la ceea ce am avut până acum în plan curricular şi ca pe o provocare profesională, în raport cu modul de a răspunde corespunzător la abordări noi şi standarde în domeniu, prezente şi în alte zone ale globului.”

BIBLIOGRAFIE:

Ø  Ionescu, M., ( 2000), Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Ø      Răduţ Taciu, R., (2004), Pedagogia jocului de la teorie la aplicaţii,  Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;

Ø      Zlate, M. (2004). Leadership şi management, Editura Polirom, Iaşi;

Ø   Muşata Bocoş, Iftinia Avram, Horaţiu Catalano, Eugenia Someşan, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar – Instrumente didactice, editura P.U.C. Colecţia Pedagogia;

Ø      Suportul de curs „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, Adina Glava;

Ø      Curriculum pentru educatia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani – Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului – Unitatea de Management al Proiectelor pentru Invatamantul Preuniversitar;

Ø      Internet: www.curriculumul.ro