DEZVOLTAREA COGNITIVĂ A COPILULUI PREŞCOLAR
Dezvoltarea gândirii cauzale
Motto: “De ce”- urile sunt simultan farmecul şi
poticneala minţii. Ele semnalează inocenta curiozitate a unei
specii febrile,în perpetuă expansiune intelectuală..."(Andrei Plesu,Despre îngeri)
poticneala minţii. Ele semnalează inocenta curiozitate a unei
specii febrile,în perpetuă expansiune intelectuală..."(Andrei Plesu,Despre îngeri)
Perioada întrebărilor
debutează după vârsta de 3 ani şi dacă până la vârsta de 4 ani, micuţul nu îşi
exprimă curiozitatea în legătură cu lumea din jurul lui, atunci acesta nu a
beneficiat de comunicare şi stimulare pentru cunoaştere.
Psihologul elvetian J.Piaget consideră că între 2- 4 ani are loc o trecere
la un stadiu mai avansat ,a planului mental numit stadiul preoperator(2-7/8 ani) în care
persistă caracterul autist si animist al gândirii copiilor mici şi o
dificultate structurală de a sesiza diferenţele dintre interdependenţă,cauzalitate,determinismul
fenomenelor etc.
Din punctul de vedere a lui J.Piaget,copiii
se află:
- până la vârsta de 4 ani într-o etapă de gândire
preconceptual-simbolică,o gândire situativă.Nu au o gândire complexă,nu au o
memorie profundă,de lungă durată,au o memorie rudimentară.
-între 3/4-5 ani într-o etapă de gândire cauzală,etapa interogativă,perioada
lui „De ce?” şi a lui „Ce este/înseamnă asta?”,întrebări prin care copiii
descoperă lumea şi învaţă o multitudine de informaţii noi.
În această perioadă ei sunt repetitivi,răspunsul la întrebarea „de ce?”duce către o nouă
întrebare,ei neavând bagajul nostru de
cunoştinţe.Aceasta perioadă se caracterizează prin curiozitate(vreau să ştiu!),iar
această curiozitate îi împinge spre învăţare.
-6-7 ani-gândirea operativă complexă.
Activitatea cerebrală a copilului în perioada
preşcolarităţii este extrem de intensă,nicicând creierul nostru nu este mai
activ şi mai pregătit să înveţe ca în preşcolaritate,de aceea este recomandat
să se răspundă cu răbdare si cu blândeţe, tuturor întrebărilor ,deoarece în primii ani de viaţă copilul
acumulează cele mai multe informaţii, chiar mai multe decât în şcoală.Astfel vom hrăni nevoia lor de
cunoaştere,vom forma o atitudine pozitivă faţă de învăţare şi le vom păstra
dinamică curiozitatea şi spiritul de explorare,care îl vor ajuta în etapa
şcolară să fie motivat spre învăţare.
În toată această perioadă copilul
poate fi comparat cu un „burete”, căci el “absoarbe” fiecare informaţie, fiind
dornic să afle cât mai multe despre ceea ce îl înconjoară, astfel este tentat
să asculte, să vadă, să încerce, să exploreze totul fără a părea că oboseşte.De
asemenea, acum copilul va trece încet de la o gândire concretă, la utilizarea
unor structuri cognitive mai complexe şi încărcate de nuanţe (astfel apar “De
ce-urile?” si continuă cu “Ce?/Cum?/Cât?/Unde?”
De îndată ce capătă uşurinţa în exprimare, copilul se
foloseşte de limbaj în mod privilegiat, pentru a descoperi lumea şi a înţelege
cum funcţionează ea. Este perioada "de ce-urilor", pe care o
traversează fiecare copil.
-De ce cad frunzele din copaci?
- Pentru că este toamnă.
- De ce este toamnă ? De ce frunzele bradului nu cad? Dar cele ale plantelor verzi? De ce se ofilesc florile chiar dacă sunt în apă?" Etc, ore în şir...
- Pentru că este toamnă.
- De ce este toamnă ? De ce frunzele bradului nu cad? Dar cele ale plantelor verzi? De ce se ofilesc florile chiar dacă sunt în apă?" Etc, ore în şir...
Copiii au deci tendinţa naturală de a
pune un număr mare de întrebări despre tot şi despre orice, întrebări care
uneori vin în rafale spre marea deznădejde a unor părinţi sau educatori:
• De ce trebuie sa beau lapte? Fiindcă e bun pentru oasele tale…
• De ce e bun pentru oase? Fiindcă le ajută sa crească…
• Tu de ce nu bei lapte? Fiindcă eu am mai puţină nevoie, am terminat de crescut…
• De ce ai terminat de crescut ?Fiindcă, îmbătrânind nu mai creşti.
• Deci eşti bătrân? …
Acest şir de întrebări este normal; el dovedeşte interesul copilului pentru lumea care-l înconjoară. Curiozitatea este un element important in dezvoltarea copilului. Răspunzându-i la întrebări, încurajăm o atitudine de deschidere şi un spirit de analiză sau de critică faţă de lumea din jur.Aceste atitudini îi vor fi mereu folositoare, pentru tot restul vieţii. Invers, evitând să-i răspundem la întrebări sau ignorându-le întotdeauna, riscăm să-i înfrânăm evoluţia si curiozitatea. Copiii merită răspunsurile noastre. A ignora intrebările copilului înseamnă într-un fel a nu-l respecta şi a-i transmite că nu e destul de important in ochii noştri ca să ne ocupăm de el.Acest lucru nu face bine deloc stimei sale de sine.
• De ce trebuie sa beau lapte? Fiindcă e bun pentru oasele tale…
• De ce e bun pentru oase? Fiindcă le ajută sa crească…
• Tu de ce nu bei lapte? Fiindcă eu am mai puţină nevoie, am terminat de crescut…
• De ce ai terminat de crescut ?Fiindcă, îmbătrânind nu mai creşti.
• Deci eşti bătrân? …
Acest şir de întrebări este normal; el dovedeşte interesul copilului pentru lumea care-l înconjoară. Curiozitatea este un element important in dezvoltarea copilului. Răspunzându-i la întrebări, încurajăm o atitudine de deschidere şi un spirit de analiză sau de critică faţă de lumea din jur.Aceste atitudini îi vor fi mereu folositoare, pentru tot restul vieţii. Invers, evitând să-i răspundem la întrebări sau ignorându-le întotdeauna, riscăm să-i înfrânăm evoluţia si curiozitatea. Copiii merită răspunsurile noastre. A ignora intrebările copilului înseamnă într-un fel a nu-l respecta şi a-i transmite că nu e destul de important in ochii noştri ca să ne ocupăm de el.Acest lucru nu face bine deloc stimei sale de sine.
Explicaţiile trebuie sa fie adaptate la vârsta
copilului. Am cunoscut un copil care nu punea întrebări niciodata tatălui său,
pentru că acesta, crezând ,că face bine, se lansa de fiecare dată în explicaţii
complete si complexe, plictisitoare, care mergeau dincolo de ceea ce copilul
dorea să ştie. Un răspuns scurt, de câteva fraze alcătuite din cuvinte simple,
este suficient de cele mai multe ori. În cazul în care copilul vrea mai multe
detalii, sigur el le va cere.
Răspunsurile pe care le dăm copilului trebuie sa aibă un rol educativ, dar şi de informare. Ele vor fi, de multe ori, chiar punctul de plecare pentru alte întrebări pe care copilul le va pune in continuare.
Răspunsurile pe care le dăm copilului trebuie sa aibă un rol educativ, dar şi de informare. Ele vor fi, de multe ori, chiar punctul de plecare pentru alte întrebări pe care copilul le va pune in continuare.
Poate uneori este destul de greu să răspundem unei cascade de
întrebări care se repetă la fel ca un disc stricat “Dar de ce este aşa,dar de
ce nu se poate,dar de ce etc.”Deşi întrebările preşcolarului sunt uneori
interminabile,poate chiar nelalocul lor, este important să ne păstrăm răbdarea,
calmul si să fim dispuşi să le răspundem,deoarece răspunsurile noastre vor
ajuta copilul în formarea siguranţei de sine,a echilibrului interior şi în
dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere si de comunicare. Nu contează că
întreabă "de ce cade apa din cer", "cum lumineaza soarele",
"de ce prăjitura e dulce" etc. Pentru el toate au
o semnificatie şi o utilitate. Toate întrebările
lor au ca origine curiozitatea, care se manifestă printr-o explozie de cuvinte,
adică prin întrebări.
Cum procedăm?
·
trebuie sa răpundem sincer la fiecare întrebare
folosind un vocabular adecvat,cât mai aproape de adevăr, pentru a nu crea o
imagine distorsionată a lumii in mintea copilului;
·
ne folosim de exemple şi scenarii familiare
lui atunci când îi răspundem la întrebări;
·
le permitem să exploreze lucruri si locatii
noi în loc să îi răspundem verbal la o întrebare, va învăţa mai uşor dacă se
confruntă cu ele;
·
jocurile si cărţile sunt un mijloc esential
de satisfacere a curiozităţii la copil;
·
încurajăm continuu să pună întrebări, chiar
dacă sunt nenumărate şi întortocheate; numai aşa poate acumula informaţii noi şi
se poate dezvolta din punct de vedere cognitiv;
·
încurajăm să găsească singur răspunsuri la întrebări;
întrebăm care crede el ca ar fi răspunsul; îi dă mai multă încredere în el şi
il ajută să găsească mai uşor soluţii la unele probleme.
·
Atenţie la ceea ce nu se poate vedea, deoarece copilul
mic nu înţelege lucrurile abstracte.
Închei prin a spune că perioada preşcolară sau vârsta de aur a copilăriei este una
foarte importantă în dezvoltarea psihică a copilului, iar părintele şi
educatorul trebuie să îi fie alături şi să îl sprijine pe acesta în toată
“aventura” prin care trece, pentru că în mare parte dezvoltarea lui va depinde
de modul în care aceştia l-au susţinut şi educat. „Vârsta de ce-urilor” este
vârsta la care micuţul este interesat să ştie ce se întâmplă în jurul lui.
Psihologia copilului arată că atunci când copilul manifestă interes
gnoseologic, exact atunci trebuie să fie ajutat să cunoască, atunci să fie
concentrată atenţia educatorului/părintelui spre a-l conduce spre activităţi de
cunoaştere care să-i dezvolte imaginaţia, creativitatea, atenţia distributivă,
percepţia corectă a lucrurilor, limbajul, gândirea, inteligenţa – adică acele
pârghii cu care micuţul va putea pătrunde în cunoaşterea «cărţii vieţii». Comunicarea verbală şi nonverbală, afectivă,
gestica faţă de copil reprezintă trepte pe care, cu răbdare, trebuie să urci cu
copilul de mână - TU, PĂRINTE/EDUCATOR – pentru a-l ajuta să se dezvolte
normal. Nu jucăriile îl vor face mai fericit, ci dragostea ta, răspunsul calm
şi dat din suflet la întrebările puse de micuţi în drumul cunoaşterii. Copilul
trebuie să înţeleagă şi să conştientizeze treptat că pregătirea sa profesională
este MUNCA LUI, şi că el va avea nevoie de ea în viaţă, că formarea sa profesională
depinde doar de voinţa şi dorinţa sa de a se realiza.
Bibliografie:
Suport de curs-Pedagogia învăţământului
primar si preşcolar
PED 2316 ,Anul II, sem. I
Referat realizat de:
Oltean (Stoian) Cecilia-Maria
ANUL II -PIPP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu