Educația
o necesitate universală
,,Omul cât trăiește
învață ! ‘’
Un rol deosebit de important pentru reușita în viață îl
are educația. Prin educație ca fenomen social înțelegem transmiterea
experienței de viață de la o generație la alta, cunoașterea bunelor maniere și
comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.
Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ
al vieții sociale. Educația este un tip particular de acțiune umană, o
intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.
Platon definea educaṭia ca fiind ‘’ arta de a forma
bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale
acelora care dispun de ele’’. Aristotel, în lucrarea sa ‘’Politica’’, considera
că ‘’educaṭia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu
particulare’’. John Amos Comenius, în lucrarea sa ‘’Didactica magna’’,
consideră că la naṣtere, natura înzestrată copilului numai cu ‘’seminṭele ṣtiinṭei,
ale moralităṭii ṣi religiozităṭii’’, iar ele devin un bun al fiecărui om numai
prin educaṭie. Rezultă că, în concepṭia sa, educaṭia este o activitate de
stimulare a acestor ‘’seminṭe’’ ṣi implicit, de conducere a procesului de
umanizare; omul ‘’nu poate deveni om decât dacă este educat’’.
Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca
oricând, inteligenṭa ṣi capacitatea creatoare a omului. Întregul climat al
viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacităṭiile intelectuale în
condiṭiile deplinei afirmării ṣi va da un larg avans dorinṭei de cunoaṣtere.
Importanṭa educaṭiei se poate vedea prin faptul că
orice guvern,din orice stat cât ar fi el de sărac, are un minister sau un
departament al învăṭământului căruia îi alocă un procentaj din buget. Educaṭia
copiilor ṣi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie sa participe cu
eforturi susṭinute atât ṣcoala, cât ṣi familia; cu alte cuvinte, educaṭia se
formează într-un mediu mai puṭin formal cum este familia, iar apoi se continuă
în mediul instituṭionalizat cum sunt școala ṣi biserica.
Educaṭia se referă atât la însuṣirea unor cunoṣtinṭe
teoretice, cât ṣi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În
primă instanṭă, vorbim despre o persoană care are o educaṭie bună, posedă un
set important de noṭiuni teoretice, este educat prin formarea profesională ṣi
printr-o cultură general impresionantă. Accentul pe care îl pun în acest
articol este pe educaṭia morală, pe un comportament sănătos între oameni.
O educaṭie înaltă ṣi nobilă este educaṭia creṣtină.
Dina această perspectivă educaṭia nu are de-a face doar cu predarea unor
informaṭii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează
modelarea caracterului. De exemplu, nimeni nu poate citi ,,Fericirile enunțate
de Mântuitorul ‘’ṣi să rămână impasibil la nobleṭea creṣtinismului, deoarece
aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaṭie.
Educaṭia diferă de la o etapă istorică la alta în funcṭie
de condiṭiile materiale ṣi spirituale
ale societăṭii. Educaṭia este un fenomen social, specific uman, care apare
odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie, aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă
ṣi ființă socială.
Motive
pentru care educaṭia este o necesitate:
-ne determină
să diferențiem răul de bine;
-ne dezvoltă o
atitudine pozitivă faṭă de viaṭă;
-ne ajută să ne
realizăm visele;
-ne ajută să ne
creem noi oportunităṭi;
-transformă o
minte goală într-o minte deschisă;
-ne oferă o viaṭă
independent;
-ne determină
să ne purtăm corect faṭă de ceilalṭi;
-ne ajută în
relaṭionarea social;
-ne poate oferi
respect,un nume ṣi faimă;
-este
importantă pentru dezvoltarea personală ṣi social;
-ne determină
să ne atingem potenṭialul maxim;
-ne dezvoltă
simṭul civic, ne învaṭă respectul faṭă de cei din jur;
-ne ajută sa
muncim efficient, nu neapărat mai mult sau mai greu;
-ne conṣtientizează
în privinṭa drepturilor noastre, cât ṣi a îndatoriilor;
-ne extinde
viziunea asupra vieṭii;
-ne ajută să înṭelegem
mai bine diferite culturi;
-ne oferă
instrumentele pentru rezolvarea mai uṣoară a problemelor cotidiene;
-ne oferă
oportunităṭi de carieră excepṭionale;
-ne ajută să
controlăm complet rezultatele acṭiunilor noastre;
-generează noi
idei.
Concepte greşite despre educaţie
Un concept greşit despre educaţie este că
responsabilitatea în educaţie revine în mod exclusiv şcolii. Nimic mai greşit.
Şcoala echipează cu cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă
ordonată şi structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui.
Educaţia se formează în primul rând în căldura şi
încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să fie cinstit,
să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi.
Pe bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are)
cei şapte ani de-acasă”, pentru că aceştia sunt cruciali pentru tot restul
vieţii.
Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne
modelează. Viaţa aduce înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii
inedite şi presiuni de tot felul. Întrebarea majoră este cum ne raportăm noi la
toate acestea? O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi
indiferenţă va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un
personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge
nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să
exercite o influenţă bună şi asupra altora.
Ce putem spune despre puterea televiziunii şi a presei? Din nefericire, în
goana după un rating bun, sunt televiziuni care prin programele de divertisment
de prost gust, prin limbajul vulgar uzat de cei care apar pe sticlă şi prin
inocularea ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea sănătoasă.
Oare se reeditează celebra sintagmă Pâine şi circ din perioada Romei
antice? Parcă, iertat să-mi fie, dar se oferă prea mult circ, şi prea puţină
pâine pentru popor.
Pledoarie pentru o educaţie sănătoasă
Procesul educaţiei care necesită răbdare,
atenţie şi perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu să se muleze pe un caracter
ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri teoretice, ci
este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem. În
excelenta carte Intelectualii scrisă de jurnalistul de notorietate Paul
Johnson, acesta surprinde exact carenţele mari de caracter ale unora dintre
oamenii care au influenţat lumea prin concepte elaborate. De exemplu,
cunoscutul filosof şi scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques
Rousseau, care a scris mult despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă
majoră asupra posterităţii, a trăit o viaţă dezorganizată, imorală, era un
personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei cinci
copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a avut pretenţia că este îndreptăţit să
elaboreze principii de educaţie.
Dacă numărul educatorilor needucaţi este mare, realitatea şi istoria
înregistrează şi persoane care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de
credinţă. Dintre aceste persoane o amintesc pe Monica, mama fericitului Augustin,
cel care a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini pe care i-a
avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare atenţie
formării morale a copilului ei. Dacă printre cititorii acestui articol sunt şi
părinţi descurajaţi de întârzierea rezultatelor bune din viaţa copiilor lor, îi
încurajez să nu dispere, pentru că, revenind la exemplul amintit, deşi tânărul
Augustin în prima parte a vieţii a trăit o viaţă imorală, mai târziu exemplul
Monicăi şi rugăciunile ei l-au determinat să se redreseze moral. Şi mama
lui John Wesley, întemeietorul metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat
cea mai mare atenţie educării celor 16 copii ai ei. John a devenit unul dintre
cei mai mari predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost
un mare compozitor de cântece creştine.
Aşadar, nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce
spunem şi prin ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun
sau în sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire,
oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-ţi trăieşti
viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te
împiedică dacă eşti părinte să sădeşti valori morale în viaţa copilului tău? Şi
din moment ce recunoşti că în formă concentrată a fost enunţat un adevăr prin
acest articol, ce te împiedică să-l pui în aplicare? Vestea bună este că încă
se poate dacă începi de acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă
iremediabil.
Importanta grădiniței în dezvoltarea copiilor
La prima vedere, grădinița poate părea doar un loc de
joacă, un spațiu unde părinții ocupați își pot lăsa copiii. Cu toate acestea,
grădinița contribuie la dezvoltarea psihică a micuților si se concentrează pe
diverse abilități necesare pentru viitor.
Vârsta preșcolară este un moment important pentru
dezvoltarea copilului. Micuții devin conștienți de lumea înconjurătoare,
manifestă curiozitate față de ceea ce observă sau nu cunosc și ajung să imite
comportamentele celor din jur.
Elemente
însușite la grădiniță
Această perioadă reprezintă temelia întregii vieți de
mai târziu. La grădiniță, copiii își însușesc noțiunile de bază în ceea ce
privește scrierea, limbajul și numerele. De asemenea, acest mediu este perfect
pentru a învăța conceptul de relaționare si pentru o prima integrare în
sistemul de învățământ.
Copilul preșcolar încă este la vârsta la care totul
este un joc. Astfel, grădinița este instituția care îi învață pe micuți cum să
respecte anumite reguli, un orar, o munca structurată și egalitatea șanselor în
ceea ce privește educația.
Specialiștii în educație recomanda ca cei mici să
meargă la grădiniță, în loc să rămână acasă cu bona sau bunicii.
„Copiii
au un potențial de dezvoltare enorm, așadar ar trebui valorificat cât mai bine
și cât rapid cu putință. În plus învățarea unui nou mod de viață este benefic ,
daca adaptarea se face cu succes”, ne spune ea.
Pe lângă un mediu care oferă un grad de socializare
ridicat, micuții învață și anumite deprinderi precum: implicarea în activități,
puterea de concentrare la un anumit lucru, memoria, atenția, răbdarea și
cooperarea.
Un bun exemplu îl constituie serbările de la grădinițe.
Copiii învață poezii, interacționează unii cu ceilalți și cu publicul și
respecta o anumită coreografie sau regie.
Un alt element este faptul ca micuții învață să își
câștige o anumită poziție socială. În familie, copilul se afla în centrul
atenției. Cu toate acestea, într-o instituție de învățământ, acesta este nevoit
sa se afirme printre colegii săi de aceeași vârstă.
Diferența intre locurile de joacă și grădinița
Diferența dintre viața de pană la grădiniță
și cea de după ce a început grădinița poate fi foarte mare. Să luam exemplul
copiilor care în primii ani au stat doar cu mama, n-au intrat în relație cu
alți copii și nici adulți.
Pentru ei va fi o schimbare majoră să se vadă fără mama cu care pană atunci stătuseră tot timpul. De asemenea, dificultatea unui copil este în funcție de gradul lui de independență și de anxietate.
Copiii care sunt mai reținuți, temători, mai puțin curioși se vor obișnui mai greu cu atâtea lucruri noi, diferite de cele cunoscute. Pentru copiii care nu au avut relații cu alți adulți și copii, în afara familiei, schimbarea este mare. Ei se trezesc deodată într-o clădire mare în care mulți copii aleargă, plâng, se bat, se împing, țipă.
Pentru ei va fi o schimbare majoră să se vadă fără mama cu care pană atunci stătuseră tot timpul. De asemenea, dificultatea unui copil este în funcție de gradul lui de independență și de anxietate.
Copiii care sunt mai reținuți, temători, mai puțin curioși se vor obișnui mai greu cu atâtea lucruri noi, diferite de cele cunoscute. Pentru copiii care nu au avut relații cu alți adulți și copii, în afara familiei, schimbarea este mare. Ei se trezesc deodată într-o clădire mare în care mulți copii aleargă, plâng, se bat, se împing, țipă.
În acest caz, singura lui sursă de interacțiune cu
alții de vârsta sa este parcul, locul unde micuții ies la joacă. Totuși, în
parc, activitățile nu pot fi prea complexe și nici prea diversificate. Nu
există obiective concrete care trebuie urmărite.
În parc cu greu găsești un părinte care să își asume
rolul de coordonator al activității, care să îi dezvolte pe copii în mod egal
,fiecare își supraveghează copilul lui, cu siguranța nu o să își facă timp de
ceilalți copii din parc.
În al doilea rând grădinița oferă un program comun
pentru același număr de copii cuprinși în sistem, și copii ajung să se cunoască
între ei și să formeze relații cu cei din grădiniță, în parc programele
părinților nu pot să fie atât de bine corelate pentru ca unul și același grup
de copii să se întâlnească.
În plus, în grădiniță, copilul are propriul lui spațiu
– scăunelul lui, dulăpiorul lui pentru hăinuțe, jucăriile pe care le găsește în
fiecare zi,în parc nu există o astfel de identificare. Chiar dacă micuțul are
un loc preferat, sunt zile în care poate fi ocupat,sau alte zile în care
părinții nu au timpul necesar pentru a merge în parc cu copilul. Dar la
grădiniță educatoarea se ocupă de copil și îl ajută în dezvoltarea de care are
nevoie încă din primii ani de viață.
Școala
presupune un program mult mai strict, o competitivitate unde copii vor fi învățați
să se respecte uni pe alți și să știe să împartă jucăriile cu alți copii să fie
responsabili și să se ajute unul pe altul,astfel excluzându-se egoismul. Fără o perioada de pregătire – grădinița –
copiii se pot trezi într-o lume nouă, cu reguli multiple și greu de aprofundat.
Grădinița ajută astfel la dezvoltarea copiilor.
Familia în raport cu grădinița
Nu în ultimul rând, ne punem întrebarea: oare familia
unde se încadrează în tot acest plan pentru educația copilului?
Familia este instituția care are un rol decisiv în
formarea caracterului unui copil. Dacă educația nu se clădește din familie,
atunci preșcolarul, viitorul elev, va avea un comportament greu de controlat de
educatoare; copilul nu va ști să respecte, să aprecieze, să asculte etc. Pentru
ca un copil să poată fi instruit, învățat de un educator, el trebuie să fie
educat de acasă cele mai importante principii de moralitate.
Unii părinți sunt de concepția că educatoare este singura
în măsură să educe un copil. Astfel ei consideră că educația se primește doar
în momentul în care ai pășit pragul grădiniței, respectiv al școlii. Adevărul
este că, familia și grădinița trebuie să contribuie, să se completeze reciproc,
astfel încât , împreună, să lucreze spre binele copilului.
E
foarte important ca părinții să investească în copiii lor, cred că cea mai mare
investiție ar fi timpul. Georgeta Pănișoara vorbește despre această investiție
și o exemplifică spunând că poți, ca părinte, să ajuți un copil să aprofundeze
anumite cunoștințe. Fiecare informație nouă primită la grădiniță trebuie digerată
și acasă, mai ales că acasă e o ambianță plăcută, care oferă siguranță.
După
cum spuneam și mai sus, grădinița și familia trebuie să se completeze. Cadrul
didactic și părintele trebuie să discute despre ceea ce copilul urmează a fi învățat.
Educatoarea trebuie să vadă în părinte un partener, iar părintele în educator
un ajutor potrivit. Astfel, educatorul nu trebuie să fie încrezut ci să primească
sfaturile unui părinte fără a cataloga sau vorbi de rău, pentru că, la urma
urmei, niciun tată sau mamă nu dorește răul copilului său.
Deși
această bunătate, blândețe se remarcă la părinți, unii, din prea multă
dragoste, uită că și a fi părinte e o ”muncă” grea. Se simte, deci, nevoia unei
școli de inițiere pentru părinți. E nevoie de o școală care să îi facă pe
adulți să realizeze importanța unei educații primite înainte de începerea unei
grădinițe sau școli. O educație care să cuprindă principii legate de
moralitate, de comportament, astfel, atunci când copilul va părăsi pragul casei
să știe să se comporte cu cei din jur, să arate respect față de ei, să nu
prezinte o atitudine negativă ci una pozitivă pentru a fi plăcut. O astfel de
instituție i-ar învăța pe părinți că educația e singura bogăție a omului, că fără
de ea nu am putea să ne descurcăm, să relaționăm intr-un mod corect. Părinții
care nu își dau interesul să cultive în sufletul copiilor importanța unei
educații, ar putea fi îndrumați să o facă cu cea mai mare încredere; cea mai
mare bucurie pentru un părinte e să își vadă copilul fericit, și nu poți ajunge
fericit, împlinit fără ajutorul unei educații alese.
În
concluzie, familia trebuie să încurajeze educația prin transmiterea ei
generației tinere. Dacă de mic, copilul este îndrumat corect spre tot ceea ce
ține de viața sociala, și nu numai, problemele care de multe ori sunt retușate
de educatoare nu ar exista. Pentru o cooperare eficientă a preșcolarului la
grădiniță, acesta trebuie să fi venit din familie cu un bagaj de cunoștințe, de
principii.
Bibliografie:
Educația. Experiențe, reflecții, soluții, Constantin
Cucoș;
Proiect realizat de:
Miron (Vidican) Cristina
Mogoșmortean Tabita
Bogolin Larisa
Coman Alexandra
Ometiță(Drădici) Manuela
UBB, Facultatea
de Psihologie și Științe ale Educației,Extensia Năsăud, an II, Zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu