"Eu sunt copilul tău.
Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini în cea mai
mare măsură, dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă !
Dă-mi te rog, acele lucruri care să mă îndrepte
spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să
pot fi o binecuvântare pentru lume" (child's
appeal)
1. Când începe educaţia ?
Pornind de la această întrebare, am putea
spune că, arta dificilă a educării copilului trebuie
începută prin educarea viitorilor părinţi. Importanta principiilor morale si creştine în
viaţa lor, a nivelului de instruire , a bagajului de cunoştinte reprezintă fundamentul
unei bune educaţii pentru viitorii copii.
Educaţia copilului trebuie făcută de la cea
mai fragedă varstă, pentru că primii 5-6 ani ai copilăriei sunt hotărâtori
pentru tot restul vieţii omului. Să nu credem că omul/copilul este prin firea
sa bun si cinstit . Pentru că aşa cum ne confirmă si cuvântul lui Dumnezeu din
firea sa omul este înclinat spre a săvârşi răul. Chiar dacă este inteligent,
dacă nu primeşte o educaţie corespunzătoare , la vârsta potrivită, nu va evolua
în chip pozitiv. Nu este suficient pentru copil să cunoască binele, ci prin
educaţie el trebuie condus sa dorească binele şi să fie obişnuit să îl săvârşească
încă din primii ani ai copilăriei. Asftel mai târziu , cu ajutorul raţiunii si
prin puterea voinţei, cunoscând binele
el îl va săvârşi necontenit.
Deşi astăzi
familia se află în mare
primejdie, este susţinută de Dumnezeu prin harul special pe care soţii îl
primesc prin sacramentul căsătoriei.
An de an, milioane de bărbaţi şi
femei se avântă în “meseria” de părinte si pentru aceasta nu li se cere examen sau licenţă. Cu
toate acestea ea reprezintă una dintre cele mai grele si dificile sarcini:
aceea de a accepta, de a te bucura de o fiinţă mică si total neajutorată, care pentru a creşte şi a
se dezvolta armonios are nevoie de dragoste, încredere şi susţinere permanentă astfel
încât să devină o persoană stăpână pe sine, un membru folositor familiei,
bisericii şi societăţii.
Din fericire, mai există încă părinţi
care nu renunţă la misiunea lor, conştienţi fiind că opera educaţională este
îndelungată şi cere efort susţinut. Pentru a avea loc această acţiune educativă
este necesar un ambient educaţional adaptat în care, încă din primii ani,
copiii să se bucure de căldura căminului
părintesc, afecţiunea părinţilor, înţelegerea familială. În creşterea, educarea
şi formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a
înţelegerii şi afecţiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze
disciplinat, dar cu plăcere, respectându-şi şi iubindu-şi părinţii. (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
2. Bazele educaţiei
Pentru că educaţia este arta
formării omului de mâine, părinţii nu pot fi oameni ai trecutului, ancoraţi în
formule, ci trebuie să meargă pe cale împreună cu copiii lor, să-şi adapteze
pasul cu ei „pentru a-i lăsa liberi să continue singuri imediat ce sunt în
stare de aceasta". Ei au datoria de a le forma copiilor conştiinţa,
caracterul, voinţa, să le construiască personalitatea dotată cu sens critic
pentru a fi capabili să aleagă liber binele, să fie responsabili şi deschişi cu
generozitate slujirii celorlalţi, angajaţi în realizarea planului lui Dumnezeu
în viaţa lor. (www.familiasiviata.ro/ educatia copilului
in familie)
Pentru a creea climatul unei familii senine e nevoie de răbdare,
iubire, blândeţe, bunătate fără margini şi jertfă. În acest climat, în această atmosferă de
familie mama are un rol predominant, ea este cea care pune bazele creşterii si educării copiilor începând cu primul lor an
de viaţă. Nu doar hrănitul, spălatul, adormitul sunt sarcini ce trebuie
îndeplinite ci şi alte dimensiuni ale educaţiei ,între care căldura afectivă şi
formarea deprinderilor elementare au o importanţă majoră pentru dezvoltarea
copiilor. Şi tatăl începe sa preia atribuţiile educative ale copiilor pe masură
ce aceştia înaintează pe treptele dezvoltării ontogenetice.
„Forţa primei formări primite în
familie, depăşeşte de departe pe cea care ar putea-o primi la adolescenţă sau
în continuare pentru toată viaţa". Astfel, aş putea spune că bazele
educaţiei se află în copilărie, acolo unde se învaţă încrederea , docilitatea, se formează primele
deprinderi de comportamanent (respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa
în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea), se petrece timpul liber fericit,
timpul în care se imprimă amintiri de neşters, timpul în care se asimilează
tradiţiile familiei ce devin viaţă în persoana care se formează.
Prin jertfa lor, părinţii vor forma oameni de
caracter care posedă o comoară inestimabilă - politeţea sufletului, datorată
creşterii interioare care valorează mai mult decât frumuseţea exterioară.
Astfel, nu va putea nimeni spune: „Iată un om gol pe dinăuntru!" (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
Una dintre cele mai eficiente metode de
educare este puterea exemplului , de a face noi înşine, ca şi părinti ceea ce dorim a-i învăţa pe copii. Plecând de
la aceasta părinţii le spun copiilor ce e bine si ce e rău, ce e drept si ce e
nedrept, ce e frumos si ce e urât , să iubească adevărul şi să urască minciuna. Trebuie însă ştiut faptul că educaţia
nu înseamnă sau nu se face doar prin cuvânt, sfat, poruncă, ci exemplu, climat de
afecţiune, dar şi aflarea şi dezvoltarea raporturilor simple şi iubitoare ce
trăiesc într-o familie plină de dragoste şi credinţă.
Trebuie
să ţinem seama şi să îndepărtăm din sufletele copiilor deprinderi păcătoase ca minciuna, lăcomia, invidia, iubirea de avuţii,
de plăceri trupeşti, egoismul , slava de şartă sau mândria la fel cum grădinarul
smulge din rădăcini buruienile şi să sădim sămânţa cea bună. Această sămânţa
bună nu poate fi altceva decât inocularea în sufletul copilului a iubirii faţă
de Dumnezeu prin: practicarea virtuţilor, oroarea faţă de viciu, învăţarea
catehismului şi a unor principii morale potrivite vârstei.
Există si părinţi care adoptă atitudini
greşite în educaţia copiiilor cum ar fi
cea a „îngăduinţei prea mari" pentru că nu vor să fie autoritari ,
înţelegând că educaţia înseamnă „a nu impune, a nu condiţiona, a nu
limita" si cea a „reprimării", exprimată prin raporturi dure între
părinţi şi copii, pedepse aplicate ,aplicarea acelui “NU instransigent si sistematic”. (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
În vremurile
prezente există părinţi care îşi orientează de timpuriu copiii spre pozitţia de
lider, adică de la vârsta de doi-trei ani încep să le insufle copiilor ideea că
“Trebuie
să fii cel mai grozav/grozavă…Ai cei mai frumosi cercei…, cea mai frumoasa
masinuţă…Eşti mai tare decât toţi!, Orice ţi se cuvine.. ” O asemenea orientare
este absolut anormală. Poate din cauză că există un înţeles greşit al
termenului de lider. Liderul este un om care a meritat dreptul de a fi primul,
şi-a câştigat respectul celor din jur. El este profesionist într-o anumită
sferă, într-una singură, el ştie să cedeze atunci când trebuie, să controleze
situaţia, să comunice efficient. Pentru a dezvolta în copil aceste trăsături nu
trebuie să i se bage în cap că este cel mai grozav. Trebuie învăţat să
colaboreze, să se joace cu ceilalţi copii fără să intre în conflict cu ei, să
fie calm atunci când pierde, să fie
milos cu oamenii. Orientarea precoce spre poziţia de lider nu face altceva
decât să-i închidă calea spre dobândirea acestor calităţi. Copilul ajunge să
fie mai tot timpul nervos, deoarece se vede pe sine în opoziţie cu ceilalţi,
începe să invidieze, să se teamă că cineva o să-l întreacă, nu va învăţa să-i
tolereze pe cei din jurul său.
3. Elemente esenţiale în educaţia de
familie
Educaţia copiilor nu e programată să
se desfăşoare în anumite zile, ore sau locuri, ci e urmărită continuu în
desfăşurarea vieţii zilnice, într-un climat familial plin de încredere, într-un
stil de iubire. (www.familiasiviata.ro/ educatia copilului
in familie)
Elementele esenţiale în educaţia de
familie sunt :
I.
Iubirea
II.
Raţiunea
III.
Educaţia religioasă
I. Iubirea
„Fără iubire nu există încredere şi fără
încredere nu poate fi vorba de educaţie".
Iubirea reprezintă fundamentul
educaţiei, iar raţiunea şi educaţia religioasă reprezintă materialul din care
acesta se construieşte. (Nancy
L. Van Pelt - Secretele părintelui deplin)
Vrem să ne asculte copii noştrii ?
Trebuie să le arătăm neîncetat iubirea noastră. Educaţia o putem face iubind şi
iubirea aparţine inimii. Însă nu acea formă de iubire exprimată prin cocoloşire
şi prin cedarea la oricare dintre cererile lor, ci prin iubirea înţeleaptă, din
inimă, care să urmărească doar binele lor. Când copilul simte o astfel de
iubire, el ascultă nu de frică, ci din respect. Fără iubire nu vom ajunge la
sufletele copiilor care resping duritatea şi severitatea.
Nu trebuie să ramânem indiferenţi
faţă de bucuriile si tristeţile copiilor noştri, şi nici să arătăm că ei ar
putea fi o greutate sau un chin ci să le dăruim ceea ce le este necesar cu
bucurie şi căldură sufletească. Doar aşa vom câştiga inimile copiilor noştri, dezvoltând o relaţie bazată
pe sinceritate şi încredere reciprocă. Suspiciunea şi lipsa de încredere ucid
dragostea. (Educarea
copilului-sfaturi ale duhovnicilor si psihologilor ortodocsi,seria :Familie,
Dragoste si Educatie 8)
Este necesar „să ne facem iubiţi, să
introducem treptat simţul datoriei, al sfintei frici faţă de Dumnezeu"
pentru ca inima lor să se deschidă cu uşurinţă şi să primească cu bucurie să
fie modelate asemenea lutului ce devine vas ales în mâna olarului. (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
A oferi iubire nu inseamnă a asigura
doar confortul material, şi mai ales a îndeplini dorinţele materiale ale
copiilor, deoarece cele mai importante lucruri în viaţă nu se cumpară cu bani.
De aceea, a oferi iubire înseamnă a petrece timp cu ei, a oferi afecţiune , a avea timp pentru a-i asculta, a-i sfătui şi a-i ajuta ori de câte ori e nevoie, ţinând
cont de unicitatea fiecărui copil şi de vârsta acestuia, a-i lăsa să se
manifeste prin râsete, voie bună, jocuri, pentru ca aceştia să se poată bucura
din plin de copilărie.
Iubirea necondiţionată dă copilului o
mare siguranţă şi-l ajută să devină o persoană serioasă şi matură.
„Soţii nu trebuie doar să-şi iubească
copiii, dar mai întâi trebuie să se iubească între ei". Iubirea reciprocă
are o influenţă uriaşă în formarea caracterului copiilor. Această iubire
trebuie îmbogăţită permanent pentru ca familia să devină o „şcoală a iubirii".
În educaţia copiilor, soluţia comună trebuie căutată cu răbdare, punând
accentul pe ceea ce este esenţial, altfel copiii vor fi dezorientaţi, neştiind
de cine trebuie să asculte, când părinţii au păreri diferite. (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
II. Raţiunea
În educaţia copiilor, părinţii trebuie să fie conduşi de raţiune, încercând tot
mai mult să convingă copilul cu bunătate
şi răbdare prin: dialog deschis, corijare iubitoare; să ceară cu discreţie
copilului doar ceea ce în realitate este capabil să dea, manifestând în acelaşi
timp o mare încredere în el, „ajutându-l să atingă ţinte din ce în ce mai
înalte". (Nancy L.
Van Pelt - Secretele părintelui deplin)
În ziua de azi familia acordă tot
mai puţin timp de a sta împreună. Chiar
şi atunci când se întâmplă acest lucru „fac tăcere pentru a nu-l deranja pe cel aflat
în extaz în faţa noului altar - televizorul" sau tableta sau calculatorul.
Astfel, copiii simt că sunt neglijaţi şi se întreabă pe bună dreptate: „Cum pot
spune părinţii că vor tot ce-i mai bun pentru mine, când nici măcar nu mă cunosc?",
sau „Spun că mă iubesc, dar eu nu remarc acest lucru!"
În goana după a „a avea"
părinţii dedică tot mai mult timp pentru realizări materiale, uneori împinşi de
dorinţa de a fi mai presus ca ceilalţi, uitând că „a fi" OM şi „a
forma" OAMENII de mâine e o datorie mai presus de toate. Părinţii trebuie-
să acorde suficient timp copiilor pentru ca aceştia să-şi exprime liber
părerile lor, să-i asculte, să-i lase să vorbească mult.
Câştigându-le încrederea, să-i ajute
să-şi abandoneze inima, încredinţându-le frământările lor, cerând explicaţii şi
sfaturi de la ei. Odată câştigată această încredere ea trebuie menţinută prin:
mărirea sentimentului de valoare personală a copilului evitând folosirea
cuvintelor: rău, leneş, urât, prost, obraznic, etc sau a expresiilor: „Nu eşti
bun de nimic!". „Mi-e ruşine cu tine!", care-l determină pe copil să
nutrească sentimentul de ruşine şi nemulţumire de sine; acordându-i atenţie, copilul simte că este
important, însă tratat cu asprime simte că are o valoare mai mică; părinţii sunt datori să le respecte
intimitatea; părinţii sunt datori să nu vorbească cu alţii despre defectele
lor, insuccesele de la şcoală; „să nu-i
ia în râs pentru primele lor simpatii"; „să se întreţină familiar cu
copiii lor cât mai mult timp posibil";
„să răspundă cu răbdare la întrebările lor stându-le la dispoziţie fără
a se arăta plictisiţi"; să se joace
cu ei când sunt mici pentru ca aceştia să simtă că sunt iubiţi. (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
Sunt trei sentimente ce asigură
stabilitate copilului şi formarea unei corecte păreri despre sine:
unicitatea – prin care fiecare copil trebuie să simtă că e unic şi
poate avea o contribuţie în familie pe
care nimeni altcineva nu o poate aduce"; apartenenţa- iubirea cu care copilul este înconjurat îl face să
simtă că aparţine familiei şi creşte încrederea sa în oameni; simţământul că este iubit- iubirea
necondiţionată dă copilului o mare siguranţă ajutându-l să devină o persoană
stăpână pe sine. (www.familiasiviata.ro/ educatia copilului
in familie)
Greşelile copiilor noştri nu sunt
făcute, cum s-ar putea crede, din răutate, ci mai degrabă pentru că nu sunt
asistaţi corect. Ei doresc să fie înţeleşi, apreciaţi, ajutaţi şi iubiţi pentru
ceea ce sunt .
Să incercăm să
nu facem scandal pentru cea mai mică greşeală, dar nici să o trecem cu
vederea ci să incercăm să o corectăm. Uneori e necesar să repetăm de mai multe
ori unele lucruri, dar cu răbdare şi cu dragoste vom reuşi să punem in ordine
multe. Copiii trebuie ajutaţi să-şi
recunoască şi să-şi îndrepte greşelile, nu să se dezvinovaţească. Autoritatea
părintească e o realitate şi o responsabilitate ce trebuie exercitată, deoarece
copiii au nevoie de călăuze care să le vorbescă, să-i sfătuiască, să-i corijeze
cu iubire, ţinând seama de faptul că modelăm persoane, nu obiecte. Uneori
ajungem să avertizăm, însă acest lucru ar trebui făcut între patru ochi,
alteori ajungem să aplicăm pedepse , însa acestea trebuie să fie de aşa natură
încât să-i facă să devină mai buni. S-a observat, de pildă, că un simplu gest
ce exprimă nemulţumirea părintelui, o privire deloc iubitoare are un efect mai
mare decât l-ar produce o palmă
III. Educaţia religioasă
Pentru familia creştină, educaţia religioasă a
copiilor reprezintă un element esenţial în creşterea şi dezvoltarea lor.
Educarea copiilor în spirit creştin este o responsabilitate atât faţă de ei
cât faţă de Dumnezeu în primul rând.
Copiii sunt un dar de mare preţ pe care
l-am primit de la Dumnezeu spre bucurie, îngrijire si educare . Suntem pe drept
răspunzători de ceea ce sădim în sufletele lor. Prin educaţia oferită în copilărie,
noi trebuie să-i pregătim pe copii pentru libertatea vârstei adulte, pentru
libertatea conştientizării de sine in Hristos.(Educarea copilului-sfaturi ale duhovnicilor si
psihologilor ortodocşi,seria :Familie, Dragoste si Educatie 8)
În eforturile lor zilnice părinţii ar trebui
să-şi educe copilul astfel încât el să recunoască faptul că este creat după
chipul lui Dumnezeu şi că datoria lui este să întruchipeze cu ajutorul harului
divin acea imagine cât poate mai bine.
Dacă în familie există mărturia vieţii
creştine este uşor să-ţi conduci copiii la credinţă. Şi aici ca si in alte
domenii ceea ce îi face pe copii să se apropie şi să însuşească nu sunt doar
vorbele şi sfaturile, ci ceea ce li se oferă prin exemplu, ceea ce sunt părinţii
şi cum trăiesc ei.
De mici, copiilor trebuie să li se vorbească despre Dumnezeu ca fiind dragoste, bunătate, adevăr, viaţă. Pe înţelesul lor trebuie povestită copilăria
Domnului Hristos, fapte din vieţile sfinţilor, trebuie învăţaţi primele rugăciuni,
semnul Sfintei Cruci, importanţa împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, trebuie
obişnuiţi cu participarea la Sfânta Liturghie. Pentru a ne creşte copiii în
credinţă , sarcina noastră, a părinţilor este de a-i ajuta să dobândeasca
comuniunea cu Dumnezeu Cel Viu, Care este Treime. Astfel, dacă vom reuşi acest lucru, comuniunea
cu Dumnezeu va deveni temelia întregii
lor vieţi. (Educarea
copilului-sfaturi ale duhovnicilor si psihologilor ortodocsi,seria :Familie,
Dragoste si Educatie 8 )
Poate pentru un adult e greu să înţeleagă cum
un copil ar putea să priceapă toate acestea ,dar ca şi oricare alt lucru pe
care ajunge să-l deprindă devreme tot aşa va întelege şi existenţa lui Dumnezeu
şi rolul Acestuia în viaţa lui. Va
ajunge destul de devreme să pună întrebări : “Eu unde eram când voi v-ati căsătorit?”
sau “ Unde pleacă oamenii când mor”? iar răspunsuri de genul “ în planul lui
Dumnezeu pentru lumea aceasta” sau “ Ei se întorc de unde au venit, adică la
D-zeu dacă au fost buni şi au făcut cele plăcute Lui” … sunt mult mai potrivite
şi folositoare pentru dezvoltarea lui psihică decât “ nicăieri” sau in ”pământ”.
Ajungând să-i învăţăm pe copii credinţa în
Dumnezeu îi învăţăm şi dragostea faţă de aproapele lor, de cel de lângă ei, îi învăţăm
să iubească oamenii, să-i respecte, să aibă atitudinea corectă faţă de lucruri, să fie harnici, să fie ordonaţi în viaţa de
zi cu zi.
Sunt părinţi care consideră credinţa în
Dumnezeu ca fiind o slăbiciune a celor care o “practică”, ceva de care nu au
nevoie ei sau copii lor, considerând că sunt proprii stăpâni ai vieţii lor şi
ai celor care au venit în lumea aceasta doar prin ei . Astfel îşi permit să
conducă şi să controleze întru totul viaţa copiilor lor. Ei nu concep (şi în
special mama) faptul că el este o persoană independentă, creată de Dumnezeu
pentru sine şi că acesta nu este proprietatea părinţilor. Deşi au o mare
responsabilitate în a-i creşte şi educa, ei nu devin prin aceasta stăpânii lor
şi nu au dreptul să le reproşeze faptul că ar fi nerecunoscători pentru efortul
şi truda lor, atunci când se mută din căminul părintesc.
Dumnezeu a dat oamenilor pe lângă viaţă
- cel mai de preţ lucru şi libertatea de a alege , a urma şi împlini poruncile
Lui sau a trăi înafara lor. De aici poate şi nepriceperea unora de a înţelege
că Dumnezeu nu este istorie, ci El este Viu şi mereu prezent in vieţile celor
care îl caută. De aceea trebuie să transmitem copiilor că Dumnezeu din prea
multă iubire pe care ne-o poartă nu ne obligă să facem nimic din ceea ce nu
vrem, însă pentru fiecare faptă va fi şi o răsplată la timpul potrivit. Trebuie
să transmitem copiilor că adevarata şi veşnica
fericire o vor simţi doar prin Dumnezeu şi nu prin satisfacerea nevoilor
si dorinţelor materiale ,pământeşti care sunt trecătoare.
Prin aplicarea permanentă şi generoasă
a cuvintelor lui Isus: „Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit pe
voi", în contextul vieţii de familie acţiunea educativă este asigurată
pentru că nu există probleme, obstacole, dificultăţi care să nu poată fi
depăşite şi învinse prin iubire. (www.familiasiviata.ro/
educatia copilului in familie)
4. Concluzie
Dacă vom reuşi să transmitem acestea
copiilor şi mai mult decât acestea prin educaţia oferită , ziua în care îşi vor
lua “zborul” din cuibul nostru fie pentru a forma o nouă familie, fie pentru a
se dedica în alt mod vieţii, va fi “ziua recoltei” noastre şi nu vom
regreta oboseala “semănatului” nici jertfa şi sacrificiul pe care l-am făcut
pentru ca ei să se bucure de viaţă.
Se spune ca toate în viaţă au
efect de boomerang, deci ceea ce
oferim aceea vom şi primi înapoi de la copiii noştri. Cum ar spune
J.J.Rousseau : ”Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia care o capătă
: răsplată sau pedeapsă.”
Îmi place să cred că Dumnezeu îşi
revarsă nemărginit dragostea prin fiecare copil pe care ni-l dăruieşte, iar noi
la rândul nostru suntem datori să i-o arătăm prin educaţia pe care le-o oferim.
Bibliografie
1.
Nancy
L. Van Pelt - Secretele părintelui deplin, Ed. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti,
2002.
2.
Educarea
copilului-sfaturi ale duhovnicilor si psihologilor ortodocsi,seria :Familie,
Dragoste si Educatie 8, Ed.Sofia
,Bucuresti,2013
Ioana NĂDĂŞAN (SIMIONCA)
An I,
PIPP, Fac. de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţie
Univ.”Babeş-Bolyai”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu