CLASA DE ELEVI
„Absenţa unei şcoli bune devine o problemă socială: ne îmbrăcăm prost, vorbim rău, votăm brambura, suntem duplicitari şi ne purtăm grosolan pentru că am făcut o şcoală proastă.”
Andrei Pleşu
Scoala are rolul cel mai important în educaţia formală, nonformală şi informală a copilului care este obiect şi subiect al educaţiei. Interacţiunile acestuia cu mediul şcolar, mediul socio- cultural de care are parte îi creionează personalitatea. La şcoală interacţionează în procesul instructic- educativ mai mulţi actori principali: profesorii, elevii, părinţii şi nu în ultimul rând clasa de elevi.
Omul este o fiinţă socială, mediul în care acesta se dezvoltă îl influenţează profund. Sunt binecunoscute cazurile copiilor crescuţi in sălbaticie. Spre exemplu Amala şi Kamala cele două fetiţe care au trăit într-o pădure tropicală în stare animalică au fost profund influenţate de mediul primitiv. Transferate într-un orfelinat ele nu au reuşit să mai obţină decât în limite foarte reduse caracteristici ale fiinţei umane. Amala nu a supravieţuit iar Kamala după şapte ani de viaţă în orfelinat nu a reuşit să stapânească mersul biped iar sub aspectul modelării informaţionale a reuşit să întrebuinţeze doar vreo patruzeci de cuvinte. Acest exemplu demonstrează că omul se modelează ca fiinţă umană, ca personalitate numai în condiţiile socializării , a educaţiei, a educabilităţii.
În lucrarea „”Managementul clasei de elevi” profesorul Romiţă B.Iucu îl citează pe marele psiholog Jean Piaget care susţine că „Problemele sociologice pe care le ridică copilăria se grupează în două categorii: relaţiile sociale dintre adulţi şi copii şi relaţiile sociale ce se stabilesc între copiii înşişi.” O mare parte din timpul copilăriei elevii şi-o petrec la şcoală, clasa de elevi joacă astfel un loc foarte important. În lucrarea „Viaţa în clasă” psihologul Jackson, 1968 estimează timpul petrecut de 7000 de ore în clasă în învăţământul primar iar Rutter estimează un număr de 15.000 de ore petrecute în învăţământul gimnazial. De aceea timpul petrecut la şcoală este considerabil iar elevii sunt interesaţi de ceea ce li se întâmplă la şcoală.
În pedagogia tratiţională organizarea pe clase de elevi şi lecţii pentru un învăţământ „pentru toţi” a fost posibilă din secolul al VII-lea din vremea pedagogului ceh Jan Anos Comenius aşa cum susţine lectorul Mariana Momanu în lucrarea „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice ”-coordonator Constantin Cucoş, pag.197, ed. Polirom, Iaşi, 1998.
Miron Ionescu propune mai multe tipuri de activităţi desfăşurate de binomul profesor elev:
-Activităţi frontale (lecţia, seminarul, pe grupe de elevi, individual)
-Activităţi pe grupe dirijate (consultaţii, meditaţii pentru recuperare, exerciţi independente, vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialişti, concursuri, sesiuni de comunicări şi referate, redactarea revistelor şcolare, dezbateri pe teme de specialitate, întâlniri cu oameni de ştiinţă, scriitori, specialişti, serate literare)
-Activităţi individuale (munca independentă, studiu individual, temele pentru acasă studiul în biblioteci, pregătirea pentru examen etc).
Sociologul Adriana Denisa Manea defineşte clasa de elevi ca „o formaţiune psiho-socială structurată în funcţie de particularităţile de vârstă ale componenţilor acesteia elevii.” (în „Managementul organizaţiei şcolare”, pag.127, Editura EIKON, 2013, Cluj –Napoca.) Sunt remarcate de specialist de asemena implicaţiile majore pe care clasa de elevi le are în procesul instructiv educativ formativ.
Din punct de vedere psiho-sociologic clasa de elevi este: „ un grup social unde, ca urmare a interrelaţiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare şi se manifestă o realitate socială cu consecinţe multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ.” (În Romiţă B.Iucu, op.cit, din Nicola Ioan, Microsociologia colectivului de elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974). Din punct de vedere didactic clasa de elevi spaţiul destinat procesului instructiv-educativ având ca finalitate dezvoltarea proceselor intelectuale şi a motivaţiei pentru studiu în condiţiile unei omogenităţi a colectivului.
În alcătuirea clasei de elevi caracteristici de bază sunt şi omogenitatea şi eterogenitatea grupului. Omogenitatea se reflectă prin vîrstă, statut, nevoi, interese şi aspiraţii. Spre exemplu se constituie clase omogene ţinându-se seama de capacităţile intelectuale ale elevilor. Astfel se formează clase cu elevi foarte buni şi clase cu elevi slabi sau foarte slabi. Lecţile , discuţiile la clasă se ţin de către profesor în funcţie deci de capacităţile individuale ale elevilor. Stima de sine este un factor de care psohologii şi sociologii atenţionează a se ţine seama deoarece este un aspect ce nu trebuie neglijat în gruparea elevilor. În clasele omogene acest aspect este evitat din start deoarece elevii slabi nu se confruntă niciodată cu cei buni pentru că nu li se oferă acest prilej. Omogenitatea pare a fi potrivită doar pentru elevii foarte dotaţi care beneficiază de programe speciale de învăţare.
Unii specialişti sunt de părere că sunt mult mai eficiente clasele eterogene unde se regăseşte un echilibru între elevii slabi şi cei buni la învăţătură deoarece prin interacţiune formal şi informal ambele cateogorii de elevi au doar de câştigat. Învăţarea prin cooperare aşa cum am susţinut mai sus, face bine ambelor categorii, stima de sine nu are de suferit, nu lipseşte spiritul competiţional pozitiv. Competiţiei i se aduc de asemenea şi alte reproşuri făcându-se vinovată de situaţii conflictuale şi comportamente agresive în grup ceea ce psihologii nu recomandă deloc. Elevilor le sunt amplificate anxietatea, teama de eşec şcolar , se resimte lipsa comunicării, a încrederii reciproce, grupul clasă manifestă atitudine de respingere a atmosferei de competiţie.
În concluzie clasa de elevi este un grup foarte important pentru orice copil, pentru că se perpetuează într-o perioadă de timp destul de îndelungată: ciclul primar, gimnazial, unii dintre elevi rămân colegi şi la liceu. În cadrul clasei de elevi se formează valori, scopuri, standarde de comportament. Specialiştii în dinamica grupului susţin „clasa de elevi este un grup social primar” cu o structură ce-i conferă stabilitate. Între profesor-elevi, elevi-elevi se stabilesc relaţii afective de atracţie sau de respingere . Profesorii testează pe baza testului sociometric aceste relaţii de simpatie , de antipatie sau de indiferenţă care se crează între membrii clasei de elevi astfel aceştia au o radiografie clară afectivă asupra colectivului.
Pe baza testului sociometric se stabileşte sociograma clasei de elevi-un desen rezultat al testului sociometric ce redă tipul şi sensul relaţiilor existente între membrii grupului. Pe baza sociogramei profesorul poate să-şi alcătuiască un plan de intervenţie pentru reamenajarea interacţiunilor dintre elevi, rolul său fiind cel de animator, de regizor al învăţării, de coordonator, de organizator şi totodată de participant la actului invăţarii, doar perceput ca partener în educaţie de către elevi va avea cu adevărat succes în cariera didactică.
Bibliografie:
-Manea Adriana Denisa, „Managementul organizaţiei şcolare. Implicaţii ale managementului democratic participativ la nivelul unităţii şcolare de tip incluziv”, Editura Eikon, 2013, pag. 47-56, 127-130;
-Iucu B.Romiţă, „Managementul clasei de elevi Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză educaţională”, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pag.75-99;
-Bontaş Ioan, „Pedagogie”, Editura All, Ştiinţe Umaniste, 1998, pag. 31-44;
- Cucoş Constantin, Bogdan Bălan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cosma, Carmen Creţu, „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”Editura Polirom, Iaşi, 1998, pag.197- 205, 254-258;
PROIECT REALIZAT DE:
Sinteregan Laura
Moldovan Valeria Floarea
Runcan Ancuta
Lazar Maria Oana
Balai Florina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu