Animismul

Animismul este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri şi, în perioada primitivă a omenirii, era des întâlnit şi la adulţi.

Animismul reprezintă personificarea- însufleţirea obiectelor şi a fenomenelor naturii, cel care trece prin acest proces acordându-le caracteristici umane. În domeniul psihologic, animismul combină ambele perspective şi defineşte o acţiune preponderant manifestată de către copii. Acesta a fost menţionat într-unul dintre stadiile de dezvoltare ale lui Piaget, acesta din urmă fiind caracterizat printr-o gândire ,,egocentrică şi animistică’’. Stadiul preoperaţional al lui Piaget se desfăşoară între vârsta de 4 şi 8 ani şi are o multitudine de caracteristici. Printre acestea se numără:

·         Există o logică transductivă

·         Este dominat de imitaţie amânată, joc simbolic, desen, fixarea limbajului, imagini mentale

·         Inteligenţa este simbolică, prelogică, precategorială, funcţională, discursivă

·         Există un egocentrism secundar

   Deoarece teoriile lui Piaget sunt totuşi depăşite, vom extrage din toate aceste

informaţii doar ceea ce contează în acest articol: animismul este caracteristic copiilor ce au o vîrstă cuprinsă între 4 şi 8 ani, uneori şi mai devreme, iar alteori, un pic mai tîrziu, dar nu mai mult de un an.

            La această vârstă, datorită gândirii egocentrice, unui copil îi va veni greu să privească lumea din altă perspectivă decât a sa şi, de aceea, el va crede că oamenii, dar şi obiectele, au aceleaşi sentimente, emoţii şi caracteristici ca şi el. Acest spirit egocentric al copilului îl face să creadă că deţine ceva magic. El va crede nu doar că lumea este creată pentru el, ci că o şi poate controla. Acest lucru îl va face să creadă că natura este vie şi că dorinţele şi gândurile sale o pot controla.

            Animismul este normal pentru vârstele mici, însă devine o problemă atunci când copilul înaintează în vârstă şi acumulează mai multă experienţă.

            Egocentrismul desemnează starea de a fi centrat pe sine însuşi, propriile gânduri şi plăceri fiind în prim plan, copilul acţionează fără a ţine cont de existenţa şi nevoile celor din jurul său. Copilul se percepe pe sine ca fiind ,, centrul universului’’ , el nu poate face distincţie între realitatea personală şi cea obiectivă.

            Jean Piaget distinge două tipuri de manifestare a egocentrismului, cum ar fi: un egocentrism logic şi unul antologic. Egocentrismul logic vine în corespondenţă cu caracteristicele raţionamentului copilului. La vârsta preşcolară, copilul nu operează cognitiv, la fel ca adultul, acesta analizează şi sintetizează, pe când copilul îşi explică realitatea într-un mod confuz, datorită lipsei de cunoştinţe, trăiri, experienţe, care să îi confere posibilitatea unei gândiri şi explicaţii logice.

            Egocentrismul antologic prezintă modul în care copilul înţelege realitatea, mediul în care trăieşte, felul în care se reprezintă pe sine în relaţia cu mediul.

Gândirea egocentrică este o gândire prelogică, intuitivă, care este strâns legată de acţiune şi percepţie. Către vârsta de 5-6 ani copilul realizează  o adaptare mai bună la cerinţele mediului extern, el începe să  se recunoască pe sine ca individualitate distinctă de ceilalţi şi acceptă existenţa şi importanţa altor puncte de vedere. Copilul asimilează reguli şi norme şi învaţă să accepte că nu poate fi întotdeauna pe primul plan. În activitatea de joc învaţă să joace rolul altor personaje, să respecte regulile de joc, să trăiască în relaţie cu ceilalţi. Să ţină cont de nevoile şi părerile celorlalţi din jurul său.

                                           

                                                   PROBLEMATIZAREA

      Problematizarea este o metodă care solicită un efort intelectual din partea copilului pentru descoperirea de noi cunoştinţe sau procedee de acţiune şi de verificare a soluţiilor găsite. Având în vedere nivelul de formare a reprezentărilor matematice, problematizarea se utilizează mai frecvent la clasa I Problematizarea  aplicată în şcoală poate fi considerată o variantă a conversaţiei euristice. Această metodă dezvoltă la copil gândirea independentă, scheme operatorii şi asigură motivaţia intrinsecă a învăţării. Prin rezolvarea situaţiilor problemă propuse de către învăţător, copilul îşi însuşeşte noi cunoştinţe. Orice situaţie-problemă dă naştere unei stări conflictuale în gândire, copilul trebuind să facă faţă diferenţei dintre cunoştinţele sale interioare şi sarcina de lucru. Pentru a fi eficientă situaţia-problemă trebuie să respecte următoarele cerinţe:

-          să pună în evidenţă dezacordul dintre cunoştinţe şi sarcina de rezolvat;

-           să declanşeze o trebuinţă de cunoaştere;

Activitatea să fie orientată spre descoperirea de noi cunoştinţe şi procedee de acţiune pentru rezolvarea dezacordului existent. Orice învăţător care utilizează metoda  problematizării trebuie să parcurgă următoarele etape:

-          organizarea situaţiei problemă;

-           formularea sarcinilor;

-           sistematizarea şi fixarea cunoştinţelor dobândite prin rezolvarea sarcinii.

Respectarea acestor etape  în derularea situaţiei – problemă, asigură şcolarului : percepţia şi înţelegerea problemei;  selectarea cunoştinţelor anterioare în scopul adaptării lor la datele noii probleme; căutarea prin efort propriu a soluţiei de rezolvare a problemei; obţinerea, verbalizarea şi verificarea rezultatului obţinut; exersarea achiziţiei dobândite .

Învăţătorul care utilizează această metodă de lucru trebuie să ofere copiilor un minim de informaţii pentru a-i orienta spre cunoştinţele care îi pot ajuta să rezolve problema şi o întrebare-problemă care să le indice dificultatea sarcinii şi care să-i ajute să stabilească legături între cunoştinţe şi sarcină.

R. M. Gagné, în lucrarea sa  „Condiţiile învăţării“, sugerează următorul traseu de rezolvare a problemelor:

- definirea cerinţelor;

- punerea problemei prin sesizarea condiţiilor;

- recunoaşterea situaţiei de plecare şi selectarea informaţiilor;

- organizarea şi reorganizarea informaţiei în direcţia identificării soluţiilor posibile, pe calea raţionamentului, intuiţiei, deducţiei,analogiei;

- opţiunea pentru soluţia optimă ;

- verificarea soluţiei şi a rezultatului.

Învăţătorul anunţă sarcina, expune situaţia-problemă şi demonstrează drumul parcurs spre rezolvarea sarcinii. Elemente de problematizare se pot introduce în cadrul conversaţiei euristice sub formă de întrebări de tipul de ce, dacă…atunci, ce s-ar întâmpla dacă…, copiilor revenindu-le sarcina de a emite soluţii şi a le verifica în acţiune. Se pot introduce elemente de problematizare şi în cazul folosirii metodei exerciţiului sau a jocului. Ele se pot  prezenta ca întreruperi prin formularea unor noi cerinţe sub formă problematizată, ca obstacole ce presupun  realizarea unor clasificări sau scriere după anumite criterii şi ca lacune atunci când copiii  trebuie să ordoneze după diverse criterii.

Aplicaţia specifică a acestei  metode este rezolvarea de probleme, situaţie în care copilul lucrează individual, dirijat de către învăţător.  In ciclul primar, rezolvarea problemelor de aritmetică este o sursă inepuizabilă de aplicare a metodei problematizării, lucru valabil chiar la clasa I.

Erau	13	10			Erau	18		14
Au venit	3		4		Au plecat	5	6
Sunt		15	16		Au rămas		12	4

     Problematizarea – are interferenţe cu conversaţia, întrebările individuale sau frontale care se adresează gândirii, raţionamentului, nasc situaţii conflictuale. Generarea acestor situaţii-problemă trebuie produsă astfel încât întrebările să apară în mintea elevului fără ca acestea să fie puse de către învăţător. Constă în crearea unor dificultăţi practice sau teoretice, a căror rezolvare să fie  rezultatul activităţii proprii de cercetare efectuate de subiect. Reprezintă una dintre cele mai utile metode, prin potenţialul ei euristic şi activizator.

      Problematizarea este o metodă de tip euristic, folosită cu succes în procesul de predare-învăţare, cu scopul de a declanşa activitatea independentă a copilului, gândirea şi efortul personal al acestuia.

 

Acest material a fost realizat de catre:

Stoian Cecilia,Kulcsar Rozalia,Gril Valerica,Seni Ana.