Principala cale prin care oamenii îşi pot forma păreri
unul despre celălalt este aceea de a-şi observa reciproc comportamentul şi de a
trage concluzii.. De aceea, înţelegerea comportamentului persoanelor din jurul
nostru poate constitui o problemă spinoasă.
Cel mai des stârneşte interes
comportamentul – problemă. Când oamenii se comportă normal, plăcut, nu ni se
pare necesar să explorăm raţiunile comportării lor. Dar când acţionează şi
reacţionează neplăcut sau nefiresc, acest lucru constituie subiectul unor
speculaţii interminabile. Înţelegând ce anume a provocat comportamentul
respectiv, îi vei face faţă mult mai uşor.
Nu este întotdeauna uşor să
înţelegi motivul pentru care o persoană se comportă într-un anumit fel. Dacă
interpretezi acţiunile sau vorbele cuiva fără să ştii dacă a acţionat
intenţionat sau nu, poţi face cu uşurinţă presupuneri false.
In ultima vreme vorbim constant
de avertizări ale elevilor pentru comportament necivilizat, profesorii
dezbat indignaţi în cancelarie
incidentele petrecute în cadrul orelor de clasă, asistăm la fenomene de genul
„clase cu probleme de disciplină” şi, de fiecare dată, ne punem întrebarea „Ce e de făcut cu aceşti
elevi?”. Ne dorim doar să avem nişte elevi bine educaţi, bine instruiţi, cu un
comportament exemplar; să cultivăm în ei simţul frumosului, adevăratele valori
spirituale şi morale. Conduita morală nu reprezintă altceva decât o serie de
obişnuinţe şi deprinderi comportamentale pe care copilul şi le însuşeşte prin
exerciţiu. Dar o deprindere se consolidează numai prin exerciţii făcute
consecvent.
Comportamentul este definit ca fiind:
"totalitatea
reacţiilor pe care o fiinţă vie le dă
in mod organizat factorilor de mediu, bazate pe o alegere/selecţie dintr-o mulţime
de reacţii posibile, alegere finalizată pentru mentinerea in condiţii optime a
formei şi reacţiilor fiinţei respective ca
un tot";
"reactivitatea
integrală a ansamblului fiinţei";
"modul
concret de interacţiune asistemului uman cu mediul";
ansamblul reacţiilor adaptative,
obiectiv
observabile, ale unui subiect";
modul de a fi şi de a
acţiona al oamenilor, manifestări obiective
ale recţiilor globale".
Teoria învăţării
sociale a lui Albert Bandura pune accentul pe importanţa observării si modelării
comportamentului, atitudinilor şi reacţiilor emoţionale a celorlalţi.
AlbertBandura a teoretizat
că pe măsura ce copiii înaintează în vârstă, mediul
înconjurător continuă să le afecteze şi să le modeleze comportamentul. De asemenea, Albert Bandura este
recunoscut şi prin terapia modelării comportamentului. Comportamentul se află în strânsă legătură cu personalitatea. Ele se
află într-o stare de interdependenţă
care duce la un transfer de funcţionalitate
permanentă. . Din punct de vedere al realităţilor concrete,
comportamentul şi personalitatea se construiesc permanent. Metodă fundamentală de cunoaştere a
personalităţii, analiza comportamentului constă în surprinderea
manifestărilor tipice, constante, definitorii ale comportamentului unui subiect
în diferite medii, în cursul desfăşurării anumitor activităţi,exemplu : modul de lucru,
perseverenţa, îndemânarea, interesul, iniţiativa, conştiinciozitatea
etc..
Copiii pot avea temperamente sau
aptitudini diferite, pot fi dotaţi de la naştere cu o memorie strălucită sau cu
o inteligenţă ieşită din comun, însă ei nu se nasc cu anumite calitati (ex:
timizi, neascultători, vorbareti, harnici sau leneşi). Aceste trăsături sunt
dobândite pe parcursul vieţii, fiind determinate, în special de influenţa pe
care o au asupra lor părinţii şi mediul în care trăiesc.
Jean Piaget a identificat două
stadii principale de dezvoltare în planul moral al fiinţei umane: stadiul
moralităţii heteronome sau al realismului moral (o morală bazată pe
constrângere), iar cel de-al doilea, al moralităţii de cooperare sau autonome.
Drumul formării profilului moral
începe cu asimilarea unor elemente noi de conduită morală; cu timpul, el se
convinge de necesitatea faptelor respective, iar cerinţele morale formulate de
adult şi întărite prin exerciţiu sistematic se transformă în deprinderi şi
obişnuinţe, devenind comportamente relativ stabile ale personalităţii.
Pe
de altă parte, existenţa unor noţiuni clare şi a unor reprezentări adecvate ale
faptelor morale nu influenţează întotdeauna comportamentul direct al
copilului. Se constată frecvent situaţii în care copiii ştiu bine ,, ce este permis / nepermis”, ,,ce este
bine/rău” şi totuşi conduita lor nu este în concordanţă cu ceea ce cunosc.
Un asemenea dezacord se produce, de obicei, din cauză că în procesul asimilării
lor, cunoştinţele morale nu s-au asociat încă cu trăiri afective, emoţionale,
pentru a deveni realmente surse dinamogene ale comportamentului moral.
Copilul
se află la începuturile procesului de constituire a conştiinţei de sine şi a construirii identităţii personale. Aici intervin ereditatea, mediul şi educaţia,
ca fiind principalii factori ai dezvoltării psihice.
Predispoziţiile
ereditare nu există în stare pură, nu sunt fixe, ci variabile, datorită
plasticităţii sistemului nervos. Există, totuşi, ,,cei şapte ani de acasă”.
Mediul
oferă ,,materialul de construcţie” pentru devenirea psihicului uman. El constă
în totalitatea condiţiilor naturale şi sociale, materiale şi culturale,
totalitatea influenţelor spontane sau organizate care se exercită asupra
individului. Mediul emite mesaje difuze ori pregnante, capabile să modeleze, în
timp, personalitatea. Fiecare stabileşte selectiv legături cu mediul, deci nu
se poate afirma că există condiţii egale de mediu. Dintre factorii de mediu
social, importanţă hotărâtoare în evoluţia fiinţei umane prezintă familia şi
şcoala.
Şcoala,
datorită pregătirii psihopedagogice a cadrelor didactice, va remarca, uneori
înaintea familiei, tulburări de comportament şi va încerca îmbunătăţirea acestuia
sau va îndruma părinţii către un serviciu specializat.
Depistarea
disfuncţiilor în comportament se datorează cunoaşterii elevilor. Dintre
metodele de cunoaştere a elevilor amintim: observaţia, experimentul,
convorbirea, analiza produselor activităţii elevilor, anamneza, metode psihometrice,
fişa psihopedagogică etc.
Comportamentul negativ al elevilor se
poate manifesta la orice nivel:
- atitudine de respingere faţă de
învăţătură;
- atitudine de respingere faţă de
învăţător/profesor;
- atitudine de respingere faţă de
colegi;
- violenţă (fizică sau în limbaj)
faţă de colegi;
- indiferenţă faţă de consecinţe
(note, pedeapsă);
- refuz de a participa la
activităţi colective etc.
Cadrul didactic trebuie să caute cu
atenţie motivele acestui comportament negativ, să le analizeze şi să le
înlăture.
De
regulă, importanţa majoră o deţine stabilirea valorii personale care poate duce
către încredere / neîncredere în propriile forţe, apoi la un comportament
corect/deviant.
Factorii
răspunzători de stabilirea valorii personale sunt:
- familia (influenţe pozitive /
negative);
- societatea (sistemul de valori
al societăţii; eu = realizări + părerile celorlalţi despre mine);
- înfăţişarea exterioară (cum arăt ?);
- realizări (ce sunt în stare să fac ?);
- poziţie (cât sunt de important ?).
Observarea comportamnetului
constituie una dintre cele mai facile modalităţi de de obţinerea informaţiilor despre comportamentul unei
persoane. Vorbind despre comportamentul unui elev, observarea se poate face în
medii diferite: în clasă, în cabinet, în cadrul activităţilor extraşcolare
etc. Acurateţea datelor este dată
însă modelată de personalitatea observatorului, de spiritul de observaţie a
acestuia. Aceste date sunt însă coroborate cu cele obţinute de la colegi sau
prin auto-observaţie.
Analiza comportamentului constă şi în
surprinderea manifestărilor tipice, constante,definitorii ale comportamentului unui subiect în diferite
medii, în cursul desfăşurării anumitor activităţi (exemplu :
modul de lucru, perseverenţa, îndemânarea, interesul, iniţiativa,
conştiinciozitatea etc.). Avantajul
analizei comportamentale constiuie circumscrierea şi specificarea comportamentului. Intervenţia de modificare a
comportamnetului nu se poate face asupra unei etichete, ci asupra dimensiunilor unui
comportament. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamnetului reprezintă în
acest sens operaţionalizarea etichetei lingvistice în comportamente
care pot fi modificate. Din perspectiva consilierii psihologice,
comportamentul reprezintă cel mai bun factor de predicţie a unei
probleme.
De importanţă pentru copiii de 6 – 11/12 ani sunt factorii 1,
2 şi 4.
Un comportament are câteva caracteristici care pot
fi observate şi măsurate: frecvenţa,
durata, intensitatea, latenţa şi calitatea.
•
Frecvenţa unui comportament se stabileşte raportând numărul
de apariţii a unui comportament ţintă la unitatea de timp.
Ex: de câte ori în interval de o săptămână elevul X fuge de la ore.
•
Durata unui comportament este intervalul de timp cuprins
între momentul iniţierii şi cel al încetării unui comportament.
Ex: Este important să cunoaştem care este durata zilnică a activităţilor
recreative pe care le desfăşoară un elev cu comportament negativ.
•
Intensitatea unui comportament se referă la magnitudinea cu care
el se manifestă. Această dimensiune este mai greu de măsurat decât durata şi
frecvenţa. Cea mai frecvent utilizată metodă este scala de evaluare.
În terapia cognitiv-comportamentală, se utilizează astfel de scale în
care se cere elevilor să-şi observe intensitatea unui simptom (ex.: “senzaţia
de frică”) sau a unei convingeri (ex.: “Nu sunt un elev cuminte”) pe o scală de
la 1 la 10.
Progresul se evaluează prin diminuarea intensităţii unor simptome sau a
convingerilor dezadaptative.
•
Latenţa comportamentului se referă la intervalul de timp
dintre stimulul sau situaţia care induce un comportament şi manifestarea
efectivă a acestuia. Stimulul poate fi, de pildă, o rugăminte, iar latenţa –
intervalul dintre momentul în care am adresat rugămintea şi momentul în care
celălalt a început să o îndeplinească.
Ex: Este important să ştim dacă elevul ne-a ascultat cerinţa promt sau
după îndelungi amânări de a nu mai jigni
colegii.
Toate dimensiunile comportamentale prezentate mai sus pot avea o
expresie cantitativă, numerică. Ele ne ajută să exprimăm şi aspectele calitative
ale unui comportament, pentru că adesea calitatea se poate exprima cantitativ.
Observând tendinţe ale
comportamentului negativ, şcoala are obligaţia de a lua imediat legătura cu
familia pentru a găsi cauzele,
pentru a le înlătura şi pentru a îndrepta comportamentul elevilor. Câteva din acestea ar putea fi:
-
Impulsivitatea caracterială;
-
Sentimentele de inferioritate şi
frustrare;
-
Traumatismele fizice şi psihice;
-
Nedreptăţile suferite;
-
Familiile dezorganizate, incomplete sau
refăcute, care nu oferă atmosferă educaţională necesară;
-
Alcoolismul unor membri din familie;
-
Absenţa unei ierarhii a valorilor în
casă;
-
Lipsa normelor şi a supravegherii;
-
Organizarea defectuoasă sau lipsa
completă de organizare a timpului liber;
-
Exemple negative în jur;
-
Carenţe în activitatea şcolii.
Pentru a
preveni comportamentul negativ al copiilor, pornim de la cunoaşterea
lor în momentul preluării clasei.
Sugerăm: discuţii cu părinţii; discuţii cu educatoarea; sondajul ,,Cine sunt eu ?” (pentru elevii mai
mari) sau:
- Examinam antecedentele şi consecinţele comportamentului. Se ştie că
elevilor cu probleme de comportament le place să li se acorde atenţie şi
dacă singurul fel de atenţie pe care-l pot obţine este atenţia negativă ei
vor continua să se comporte astfel încât să o primească.
•
Nu acordam o extra atenţie comportamentelor
indezirabile ci căutam să le ignoram. Acordam
extra atenţie comportamentelor dezirabile şi însoţmi acest lucru de recompense,
de ex: laude.
•
Încurajam elevul să-şi supravegheze
comportamentul astfel poate învăţa autocontrolul.
Urmărirea evoluţiei copiilor ,, din umbră” poate fi de un real ajutor.
De asemenea:
analiza stării de sănătate,
selectarea grupurilor din care face parte, discuţii deschise pe diferite teme
(individuale / frontale), analiza răspunsurilor oferite de elevi la ore,
îndrumarea lecturii particulare, a emisiunilor T.V. şi a filmelor urmărite etc.
Toate acestea trebuie să aibă ca suport dragostea familiei şi interesul
necondiţionat al cadrului didactic.
Concluzii:
Orice comportament
are o funcṭie ,iar
satisfacerea acelei funcṭii
reprezintă o consecinṭă
care are valoare
de intărire (pozitivă
sau negativă) ṣi
ca urmare intăreṣte
apariṭia sau menṭinerea
comportamentului .
Comportamentul este
intenṭional ṣi are o funcṭie
pentru elev . Adesea , pentru că
elevul nu poate
să vorbească ṣi/sau
nu are alte
moduri de expresivitate , comportamentul poate
deveni o formă
de comunicare primară ṣi
foarte funcṭȋională .
Bibliografie:
●„Manifestări tipice
ale devierilor de
comportament la elevii
preadolescenṭi , Preventie
ṣi terapie“, Emilia Albu, Ed.
Aramis, Colecṭia „Educaṭia XXI“,
2002
●Chiṣ, V., Glava C. (2005) Managementul
confictelor ȋn ṣcoală. Intervenṭia educaṭională
pentru prevenirea ṣi
reducerea violenṭei.
●Bocoṣ, M., Gavra, R., Marcu , SD(2008) Comunicarea
ṣi managementul conflictului. Piteṣti: Editura „Paralela 45 “.
●Miclea, M. (1999) Psihologie
cognitivă ,Editura Polirom
●Miclea, M . Modificări cognitiv-comportamentale, suport de
curs
●Barner, R(2008) , Vârsta prescolară: Ghid pentru
părinṭi.
Acest material a
fost realizat de
către studentele anului 2, Extensia Nasaud, zi:
Ileni Anamaria (lider)
Costan Alexandra
Vartolomei Nastasia
Mureṣan Viorica
Iliṣca
Lazăr Ionela
Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu