luni, 20 ianuarie 2014

Educația o necesitate universală


Educația o necesitate universală
,,Omul cât trăiește învață ! ‘’


Un rol deosebit de important pentru reușita în viață îl are educația. Prin educație ca fenomen social înțelegem transmiterea experienței de viață de la o generație la alta, cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.
Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.
Platon definea educaṭia ca fiind ‘’ arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele’’. Aristotel, în lucrarea sa ‘’Politica’’, considera că ‘’educaṭia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare’’. John Amos Comenius, în lucrarea sa ‘’Didactica magna’’, consideră că la naṣtere, natura înzestrată copilului numai cu ‘’seminṭele ṣtiinṭei, ale moralităṭii ṣi religiozităṭii’’, iar ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaṭie. Rezultă că, în concepṭia sa, educaṭia este o activitate de stimulare a acestor ‘’seminṭe’’ ṣi implicit, de conducere a procesului de umanizare; omul ‘’nu poate deveni om decât dacă este educat’’.
Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligenṭa ṣi capacitatea creatoare a omului. Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacităṭiile intelectuale în condiṭiile deplinei afirmării ṣi va da un larg avans dorinṭei de cunoaṣtere.
Importanṭa educaṭiei se poate vedea prin faptul că orice guvern,din orice stat cât ar fi el de sărac, are un minister sau un departament al învăṭământului căruia îi alocă un procentaj din buget. Educaṭia copiilor ṣi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie sa participe cu eforturi susṭinute atât ṣcoala, cât ṣi familia; cu alte cuvinte, educaṭia se formează într-un mediu mai puṭin formal cum este familia, iar apoi se continuă în mediul instituṭionalizat cum sunt școala ṣi biserica.
Educaṭia se referă atât la însuṣirea unor cunoṣtinṭe teoretice, cât ṣi la un anumit comportament etic acceptat de societate. În primă instanṭă, vorbim despre o persoană care are o educaṭie bună, posedă un set important de noṭiuni teoretice, este educat prin formarea profesională ṣi printr-o cultură general impresionantă. Accentul pe care îl pun în acest articol este pe educaṭia morală, pe un comportament sănătos între oameni.
O educaṭie înaltă ṣi nobilă este educaṭia creṣtină. Dina această perspectivă educaṭia nu are de-a face doar cu predarea unor informaṭii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează modelarea caracterului. De exemplu, nimeni nu poate citi ,,Fericirile enunțate de Mântuitorul ‘’ṣi să rămână impasibil la nobleṭea creṣtinismului, deoarece aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaṭie.
Educaṭia diferă de la o etapă istorică la alta în funcṭie de condiṭiile materiale  ṣi spirituale ale societăṭii. Educaṭia este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie, aceea  a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă ṣi ființă socială.
Motive pentru care educaṭia este o necesitate:
-ne determină să diferențiem răul de bine;
-ne dezvoltă o atitudine pozitivă faṭă de viaṭă;
-ne ajută să ne realizăm visele;
-ne ajută să ne creem noi oportunităṭi;
-transformă o minte goală într-o minte deschisă;
-ne oferă o viaṭă independent;
-ne determină să ne purtăm corect faṭă de ceilalṭi;
-ne ajută în relaṭionarea social;
-ne poate oferi respect,un nume ṣi faimă;
-este importantă pentru dezvoltarea personală ṣi social;
-ne determină să ne atingem potenṭialul maxim;
-ne dezvoltă simṭul civic, ne învaṭă respectul faṭă de cei din jur;
-ne ajută sa muncim efficient, nu neapărat mai mult sau mai greu;
-ne conṣtientizează în privinṭa drepturilor noastre, cât ṣi a îndatoriilor;
-ne extinde viziunea asupra vieṭii;
-ne ajută să înṭelegem mai bine diferite culturi;
-ne oferă instrumentele pentru rezolvarea mai uṣoară a problemelor cotidiene;
-ne oferă oportunităṭi de carieră excepṭionale;
-ne ajută să controlăm complet rezultatele acṭiunilor noastre;
-generează noi idei.
Concepte greşite despre educaţie
             Un concept greşit despre educaţie este că responsabilitatea în educaţie revine în mod exclusiv şcolii. Nimic mai greşit. Şcoala echipează cu cunoştinţe teoretice, transmite informaţii în formă ordonată şi structurată, dar niciodată nu poate înlocui rolul părintelui.
Educaţia se formează în primul rând în căldura şi încrederea din familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Pe bună dreptate, în limbaj popular se spune despre cineva că „are (sau n-are) cei şapte ani de-acasă”, pentru că aceştia sunt cruciali pentru tot restul vieţii.
            Alt concept greşit este că viaţa, cu experienţele ei bune şi rele, ne modelează. Viaţa aduce înaintea fiecăruia dintre noi obstacole, situaţii inedite şi presiuni de tot felul. Întrebarea majoră este cum ne raportăm noi la toate acestea? O societate în care întâlnim în mod frecvent nedreptăţi şi indiferenţă va putea oare modela un caracter moral sănătos? Sub nicio formă. Un personaj moral, echipat cu principii sănătoase de viaţă poate învinge nedreptatea şi are toate atuurile să devină un formator de opinie, unul care să exercite o influenţă bună şi asupra altora.    
            Ce putem spune despre puterea televiziunii şi a presei? Din nefericire, în goana după un rating bun, sunt televiziuni care prin programele de divertisment de prost gust, prin limbajul vulgar uzat de cei care apar pe sticlă şi prin inocularea ideii că banii contează cel mai mult, deformează gândirea sănătoasă. Oare se reeditează celebra sintagmă Pâine şi circ din perioada Romei antice? Parcă, iertat să-mi fie, dar se oferă prea mult circ, şi prea puţină pâine pentru popor.
Pledoarie pentru o educaţie sănătoasă
             Procesul educaţiei care necesită răbdare, atenţie şi perseverenţă, trebuie în mod obligatoriu să se muleze pe un caracter ales al educatorului. Nu este suficient doar să elaborăm enunţuri teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem. În excelenta carte Intelectualii scrisă de jurnalistul de notorietate Paul Johnson, acesta surprinde exact carenţele mari de caracter ale unora dintre oamenii care au influenţat lumea prin concepte elaborate. De exemplu, cunoscutul filosof şi scriitor francez din sec. al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau, care a scris mult despre educaţie, şi care a exercitat o influenţă majoră asupra posterităţii, a trăit o viaţă dezorganizată, imorală, era un personaj egoist, vanitos şi iresponsabil. El şi-a abandonat toţi cei cinci copii la Spitalul Copiilor Găsiţi, şi a avut pretenţia că este îndreptăţit să elaboreze principii de educaţie.
            Dacă numărul educatorilor needucaţi este mare, realitatea şi istoria înregistrează şi persoane care au făcut din educaţie o adevărată profesiune de credinţă. Dintre aceste persoane o amintesc pe Monica, mama fericitului Augustin, cel care a fost unul dintre cei mai influenţi gânditori creştini pe care i-a avut omenirea. Ea a fost o femeie credincioasă care a acordat o mare atenţie formării morale a copilului ei. Dacă printre cititorii acestui articol sunt şi părinţi descurajaţi de întârzierea rezultatelor bune din viaţa copiilor lor, îi încurajez să nu dispere, pentru că, revenind la exemplul amintit, deşi tânărul Augustin în prima parte a vieţii a trăit o viaţă imorală, mai târziu exemplul Monicăi şi rugăciunile ei  l-au determinat să se redreseze moral. Şi mama lui John Wesley, întemeietorul metodismului în secolul al XVIII-lea, a acordat cea mai mare atenţie educării celor 16 copii ai ei. John a devenit unul dintre cei mai mari predicatori ai vremii sale, în timp ce fratele său Charles a fost un mare compozitor de cântece creştine.
            Aşadar, nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire, oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-ţi trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te împiedică dacă eşti părinte să sădeşti valori morale în viaţa copilului tău? Şi din moment ce recunoşti că în formă concentrată a fost enunţat un adevăr prin acest articol, ce te împiedică să-l pui în aplicare? Vestea bună este că încă se poate dacă începi de acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă iremediabil.
Importanta grădiniței în dezvoltarea copiilor
La prima vedere, grădinița poate părea doar un loc de joacă, un spațiu unde părinții ocupați își pot lăsa copiii. Cu toate acestea, grădinița contribuie la dezvoltarea psihică a micuților si se concentrează pe diverse abilități necesare pentru viitor. 
Vârsta preșcolară este un moment important pentru dezvoltarea copilului. Micuții devin conștienți de lumea înconjurătoare, manifestă curiozitate față de ceea ce observă sau nu cunosc și ajung să imite comportamentele celor din jur.
Elemente însușite la grădiniță
Această perioadă reprezintă temelia întregii vieți de mai târziu. La grădiniță, copiii își însușesc noțiunile de bază în ceea ce privește scrierea, limbajul și numerele. De asemenea, acest mediu este perfect pentru a învăța conceptul de relaționare si pentru o prima integrare în sistemul de învățământ.
Copilul preșcolar încă este la vârsta la care totul este un joc. Astfel, grădinița este instituția care îi învață pe micuți cum să respecte anumite reguli, un orar, o munca structurată și egalitatea șanselor în ceea ce privește educația.
Specialiștii în educație recomanda ca cei mici să meargă la grădiniță, în loc să rămână acasă cu bona sau bunicii.
            „Copiii au un potențial de dezvoltare enorm, așadar ar trebui valorificat cât mai bine și cât rapid cu putință. În plus învățarea unui nou mod de viață este benefic , daca adaptarea se face cu succes”, ne spune ea.
Pe lângă un mediu care oferă un grad de socializare ridicat, micuții învață și anumite deprinderi precum: implicarea în activități, puterea de concentrare la un anumit lucru, memoria, atenția, răbdarea și cooperarea.
Un bun exemplu îl constituie serbările de la grădinițe. Copiii învață poezii, interacționează unii cu ceilalți și cu publicul și respecta o anumită coreografie sau regie.
Un alt element este faptul ca micuții învață să își câștige o anumită poziție socială. În familie, copilul se afla în centrul atenției. Cu toate acestea, într-o instituție de învățământ, acesta este nevoit sa se afirme printre colegii săi de aceeași vârstă.
Diferența intre locurile de joacă și grădinița
Diferența dintre viața de pană la grădiniță și cea de după ce a început grădinița poate fi foarte mare. Să luam exemplul copiilor care în primii ani au stat doar cu mama, n-au intrat în relație cu alți copii și nici adulți. 
            Pentru ei va fi o schimbare majoră să se vadă fără mama cu care pană atunci stătuseră tot timpul. De asemenea, dificultatea unui copil este în funcție de gradul lui de independență și de anxietate.
 
            Copiii care sunt mai reținuți, temători, mai puțin curioși se vor obișnui mai greu cu atâtea lucruri noi, diferite de cele cunoscute.
 Pentru copiii care nu au avut relații cu alți adulți și copii, în afara familiei, schimbarea este mare. Ei se trezesc deodată într-o clădire mare în care mulți copii aleargă, plâng, se bat, se împing, țipă.
În acest caz, singura lui sursă de interacțiune cu alții de vârsta sa este parcul, locul unde micuții ies la joacă. Totuși, în parc, activitățile nu pot fi prea complexe și nici prea diversificate. Nu există obiective concrete care trebuie urmărite.
În parc cu greu găsești un părinte care să își asume rolul de coordonator al activității, care să îi dezvolte pe copii în mod egal ,fiecare își supraveghează copilul lui, cu siguranța nu o să își facă timp de ceilalți copii din parc.
În al doilea rând grădinița oferă un program comun pentru același număr de copii cuprinși în sistem, și copii ajung să se cunoască între ei și să formeze relații cu cei din grădiniță, în parc programele părinților nu pot să fie atât de bine corelate pentru ca unul și același grup de copii să se întâlnească.
În plus, în grădiniță, copilul are propriul lui spațiu – scăunelul lui, dulăpiorul lui pentru hăinuțe, jucăriile pe care le găsește în fiecare zi,în parc nu există o astfel de identificare. Chiar dacă micuțul are un loc preferat, sunt zile în care poate fi ocupat,sau alte zile în care părinții nu au timpul necesar pentru a merge în parc cu copilul. Dar la grădiniță educatoarea se ocupă de copil și îl ajută în dezvoltarea de care are nevoie încă din primii ani de viață.

            Școala presupune un program mult mai strict, o competitivitate unde copii vor fi învățați să se respecte uni pe alți și să știe să împartă jucăriile cu alți copii să fie responsabili și să se ajute unul pe altul,astfel excluzându-se egoismul.  Fără o perioada de pregătire – grădinița – copiii se pot trezi într-o lume nouă, cu reguli multiple și greu de aprofundat. Grădinița ajută astfel la dezvoltarea copiilor.
Familia în raport cu grădinița
Nu în ultimul rând, ne punem întrebarea: oare familia unde se încadrează în tot acest plan pentru educația copilului?
Familia este instituția care are un rol decisiv în formarea caracterului unui copil. Dacă educația nu se clădește din familie, atunci preșcolarul, viitorul elev, va avea un comportament greu de controlat de educatoare; copilul nu va ști să respecte, să aprecieze, să asculte etc. Pentru ca un copil să poată fi instruit, învățat de un educator, el trebuie să fie educat de acasă cele mai importante principii de moralitate.
Unii părinți sunt de concepția că educatoare este singura în măsură să educe un copil. Astfel ei consideră că educația se primește doar în momentul în care ai pășit pragul grădiniței, respectiv al școlii. Adevărul este că, familia și grădinița trebuie să contribuie, să se completeze reciproc, astfel încât , împreună, să lucreze spre binele copilului.
            E foarte important ca părinții să investească în copiii lor, cred că cea mai mare investiție ar fi timpul. Georgeta Pănișoara vorbește despre această investiție și o exemplifică spunând că poți, ca părinte, să ajuți un copil să aprofundeze anumite cunoștințe. Fiecare informație nouă primită la grădiniță trebuie digerată și acasă, mai ales că acasă e o ambianță plăcută, care oferă siguranță.
            După cum spuneam și mai sus, grădinița și familia trebuie să se completeze. Cadrul didactic și părintele trebuie să discute despre ceea ce copilul urmează a fi învățat. Educatoarea trebuie să vadă în părinte un partener, iar părintele în educator un ajutor potrivit. Astfel, educatorul nu trebuie să fie încrezut ci să primească sfaturile unui părinte fără a cataloga sau vorbi de rău, pentru că, la urma urmei, niciun tată sau mamă nu dorește răul copilului său.
            Deși această bunătate, blândețe se remarcă la părinți, unii, din prea multă dragoste, uită că și a fi părinte e o ”muncă” grea. Se simte, deci, nevoia unei școli de inițiere pentru părinți. E nevoie de o școală care să îi facă pe adulți să realizeze importanța unei educații primite înainte de începerea unei grădinițe sau școli. O educație care să cuprindă principii legate de moralitate, de comportament, astfel, atunci când copilul va părăsi pragul casei să știe să se comporte cu cei din jur, să arate respect față de ei, să nu prezinte o atitudine negativă ci una pozitivă pentru a fi plăcut. O astfel de instituție i-ar învăța pe părinți că educația e singura bogăție a omului, că fără de ea nu am putea să ne descurcăm, să relaționăm intr-un mod corect. Părinții care nu își dau interesul să cultive în sufletul copiilor importanța unei educații, ar putea fi îndrumați să o facă cu cea mai mare încredere; cea mai mare bucurie pentru un părinte e să își vadă copilul fericit, și nu poți ajunge fericit, împlinit fără ajutorul unei educații alese.
            În concluzie, familia trebuie să încurajeze educația prin transmiterea ei generației tinere. Dacă de mic, copilul este îndrumat corect spre tot ceea ce ține de viața sociala, și nu numai, problemele care de multe ori sunt retușate de educatoare nu ar exista. Pentru o cooperare eficientă a preșcolarului la grădiniță, acesta trebuie să fi venit din familie cu un bagaj de cunoștințe, de principii.


Bibliografie:
Educația. Experiențe, reflecții, soluții, Constantin Cucoș;
Motivația învățării și reușita școlară, Barbu Alina;
Psihopedagogia comportamentului deviant, Valentin-Cosmin Blandul;
Șocul educației. O nouă perspectivă asupra educației copiilor, Po Bronson, Ashley Merryman.

                                               Proiect  realizat de:
                                                    Miron (Vidican) Cristina
                                                    Mogoșmortean Tabita  
                                                    Bogolin Larisa
                                                    Coman Alexandra
                                                    Ometiță(Drădici) Manuela
UBB, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,Extensia Năsăud, an II, Zi.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu