marți, 3 iunie 2014

Idealul familiei: ,,ToÅ£i pentru unul ÅŸi unul pentru toÅ£i …. ,,



     
 
       

                           
                                          

             RelaÈ›ii pozitive /negative la nivel familial
Ce este familia?
       Din punct de vedere etimologic cuvântul familie provine din latinescul  familia. Se regăseÅŸte aproximativ în aceeaÅŸi formă ÅŸi în limbile italiană (famiglia), franceză (famille), germană (Familie). Conform DEX familia poate fi definită ca fiind forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie, ÅŸi care constă din soÅ£, soÅ£ie ÅŸi din descendenÅ£ii acestora.  ÃŽn sens larg, familia reprezintă totalitatea persoanelor care sunt înrudite prin căsătorie sau sânge, respectiv fac parte din acelaÅŸi neam, ceea ce înseamnă că familia poate fi definită ca semnificând o succesiune de generaÅ£ii care au  un strămoÅŸ comun, neam, seminÅ£ie. Putem afirma că din punct de vedere istoric, familia semnifică o formă istorică de comunitate umană, grup de persoane legate prin consangvinitate ÅŸi  înrudire. ÃŽn sens figurativ, familia poate semnifica un grup de oameni strâns unit, legat prin interese ÅŸi  idealuri comune.
 Familia reprezintă  „o formă  de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulÅ£i indivizi, uniÅ£i prin legături de căsătorie ÅŸi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puÅ£in  latura biologică ÅŸi/ sau cea psihosocială ”. (I. Mitrofan, C. Ciupercă , 1998, p.17)
              Pentru a-È™i menÈ›ine stabilitatea È™i echilibru dinamic, familia foloseÈ™te mecanisme de feedback acestea fiind pozitive sau negative. Raportat la familie, feedback-ul pozitiv este reprezentat de acÈ›iuni întreprinse, de exemplu atunci când în funcÈ›ie de reacÈ›iile copilului care merge la grădiniță sau la È™coală, părinÈ›ii își organizează stilul de viață (programul zilei de lucru, timpul liber, timpul dedicat lecÈ›iilor sau activități extraÈ™colare etc.). Feedback-ul negativ reprezintă mecanisme cum sunt pedepsirea, învinovățirea, umilirea, cearta, bătaia, folosite pentru corectarea comportamentelor greÈ™ite ale membrilor familiei.
             Unii dintre cei mai importanÅ£i factori care menÅ£in familia unită sunt stima ÅŸi iubirea reciprocă, dorinÅ£a partenerilor de a duce o viaţă comună, implicarea acestora în creÅŸterea ÅŸi educarea copiilor, comunicarea autentică între membrii familiei, existenÅ£a unei locuinÅ£e proprii ÅŸi a unor venituri satisfăcătoare. O familie armonioasă are un mod de viaţă echilibrat datorită deschiderii ÅŸi dorinÅ£ei membrilor ei de a-ÅŸi îndeplini în mod complet rolurile în cadrul familiei.
   Vorbind despre iubire nu putem să nu evindentiem faptul că acest semntiment este sigurul care te face ,,să îi doreÈ™ti în mod autentic binele celuilalt ,,după cum spunea È™i autorul Andre Moureau există multe relaÈ›ii însă totodată există È™i mai multe tipuri de iubire.Pentru că o  relaÈ›ie dintre o față È™i un băiat să fie echilibrată È™i sănătoasă trebuie trebuie să cuprindă umpic din toate tipurile de iubire.Numai astfel putem numi iubirea dintre cei doi parteneri o  iubire mătura,în care fiecare dăruieÈ™te puÈ›in romantism,puÈ›ină prietenie,puÈ›ină dragoste, tandreÈ›e adică puÈ›in din toate.
Se știe că în trecut bărbații erau capii familiei,ei aduceau și întrețineau familia neimplicandu-se în viață familială decât în cazuri extreme lăsând gospodăria și copiii în grijă femeilor.Astăzi se știe că femeia trebuie să fie pe lângă o bună gospoina ,o femeie cu carieră sau cel puțin să contribuie la întreținerea casei și a familiei,să fie o bună soție și o persoană sociabila. În plus bărbatul astăzi este mult mai implicat și pus la curent cu treburile familiei,cu problemele copiilor.
    Lucrul interesant este defapt  acela că deÈ™i acum comunicarea dintre parteneri ar trebui să fie ideală ,nu este ci în majoritatea cazurilor din lipsă de comunicare se ajunge la divorÈ›.Sunt  cupluri ale căror relaÈ›ie a fost cuprinsă de neîncredere,infidelitate sau pur È™i simplu nu s-au cunoscut niciodată cu adevărat înainte .Acum e timpul să ne dăm jos măștile È™i să iubim sincer.Poate că nu vedem faptul că rată divorÈ›urilor creÈ™te alarmant È™i este mai mare tocmai datorită faptului că azi femeia nu mai depinde de bărbat din punc de vedere material ,È™i își poate creÈ™te singură copiii.Azi problemele È™i tensiunile sunt mult mai multe,mai  mari È™i dese între parteneri,datorită faptului că relaÈ›iile între cei doi parteneri au devenit mai complexe,dar È™i faptului că  aceste relaÈ›ii nu fac față problemelor externe care influenÈ›ează pe cele interne.
 Un lucru ce È›in neapărat să- menÈ›ionez este acela că între față/femeie È™i băiat/bărbat există o serie de diferenÈ›e.Daniel Goleman (2001) explică în cartea să că ,,divergenÈ›ele ce apăr într-un cuplu se datorează relaÈ›iei emoÈ›ionale a lui È™i a ei ,,.I. Mitrofan (1989,p.108) susÈ›ine că ,,iubirea conjugală reală tinde de a fi într-o oarecare măsură altceva, ea e creaÈ›ia a două personalități,una prin intermediul celeilalte, ,, e un mod de a convieÈ›ui prin intercomunicare, intercunoastere È™i intermodelare mutuală,,.

   Ei bine după cum spuneam în interiorul familiei se întâlnesc numeroase procese ÅŸi fenomene familiale ca de exemplu: intercunoaÅŸterea, comunicarea, cooperarea, conflictul, competiÈ›ia, negocierea, formarea unor coaliÈ›ii, manipularea, etc. Cele mai importante sunt intercunoÈ™terea È™i comunicarea, ele stând la baza formării È™i evoluÈ›iei cuplului È™i familiei.
         Intercomunicarea
       IntercunoaÈ™terea începe între cei doi parteneri atunci când se întalnesc, se plac, se îndragostesc (de cele mai multe ori) È™i hotărăsc să se cunoască. Când ajung la concluzia că se cunosc suficient ÅŸi dacă doresc formarea unui cuplu stabil ei se vor căsători. Procesul intercunoasterii nu este finalizat, el continua si după căsătorie, atunci când partenerii locuiesc împreună. Intercunoasterea este un proces atât voluntar, conÅŸtient, dar ÅŸi involuntar, automat, acÅ£iunile directe de autodezvăluire ÅŸi dezvăluire reciprocă se succed ÅŸi se interpătrund, iar partea involuntară constă în comportamentele obiÅŸnuite ÅŸi automate pe care fiecare partener le realizează dându-i informaÅ£ii celuilalt despre el. Autodezvăluirea ÅŸi dezvăluirea reciprocă au o mare importanţă în stabilirea intimitatii în cuplu ÅŸi familie, astfel realizându-se stabilirea unor relaÅ£ii mai bune, mai calde, mai deschise între parteneri, cât ÅŸi între părinÅ£i ÅŸi copii, dar ÅŸi facilitarea stimulării dragostei erotice, mai ales a dragostei profunde, mature.
Comunicarea
             Există o stransă legătură între intercunoastere ÅŸi comunicare, de aceea o comunicare bună va duce la o intercunoaÅŸtere bună asigurând împlinirea ÅŸi satisfacÅ£ia cuplului. Sunt două forme fundamentale de comunicare, cea verbală ÅŸi cea nonverbală, ambele foarte utile în cuplu ÅŸi familie, reuÅŸind reglarea relaÅ£iilor familiale ÅŸi reechilibrarea sistemului familial.
           O  comunicare bună presupune respectarea unor norme ÅŸi reguli ce implică:
          - sentimentele de afecÅ£iune autentică ale membrilor familiei;
          - abilităţi de gestionare ale unei comunicării asertive;
          - onestitate ÅŸi diplomaÅ£ie în a afirma ÅŸi accepta adevărul;
          - înÅ£elegerea corectă ÅŸi acceptarea necondiÅ£ionată a mesajelor verbale ÅŸi nonverbale primite de la ceilalÅ£i membri;
          - disponibilitate afectivă ÅŸi temporară în a asculta ce spun ÅŸi ceilalÅ£i;
          - acceptarea  dialogului atunci când problemele celuilalt o reclamă;
          - utilizarea unui limbaj, ton ÅŸi tonalitate adecvate situaÅ£iei comunicaÅ£ionale.
Se tinde spre o cooperare necesară a tuturor membrilor familiei; coordonarea intereselor fiecăruia în folosul tuturor (identificare şi cooperare).
Climatul familial este definit ca fiind o ,,formaÅ£iune psihosocială foarte complexă, cuprinzând ansamblu de stări psihice, moduri de relaÅ£ionale interpersonală, atitudini, nivel de satisfacÅ£ie etc, ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp”. (Mitrofan, I., Mitrofan, N.). Climatul familial este sinonim cu atmosfera sau moralul grupului familial ca grup social mic.
Acest climat poate fi pozitiv (bun) sau negativ (rău) şi se interpune ca un filtru între influenţele educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile psiho-comportamentale realizate la nivelul personalităţii copiilor.
Relatii pozitive la nivel familial.
Ocupându-se în cadrul unor cercetări de influenţa climatului familial asupra randamentului şcolar al copilului, M. Gilly precizează:
”Ipoteza noastră fundamentală este aceea că, orice copil are nevoie de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el are nevoie de părinÅ£i calmi, înÅ£elegători, afectuoÅŸi, destul de maleabili în raportul lor cu copilul, fără a da însă dovadă de slăbiciune. El are nevoie să simtă că părinÅ£ii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri ÅŸi la problemele care îl interesează ÅŸi că nu se dezinteresează de ceea ce se întâmplă la ÅŸcoală. Iar în acelaÅŸi timp el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa să-ÅŸi închipuie că libertatea lui e fără margini ÅŸi totodată, să ÅŸtie că părinÅ£ii săi împărtăşesc amândoi, acelaÅŸi nivel de exigenţă.” (M. Gilly (1976), apud. Mitrofan, I., Mitrofan, N.).
,,Mediul familial- afirma Andre Berge- îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuinÅ£elor sale elementare adică în măsura în care este un mediu afectiv ÅŸi protector, dublă condiÅ£ie indispensabilă pentru ca fiinÅ£a tânără să înveÅ£e să se construiască pe sine, să se situeze în raport cu ceilalÅ£i, să se ”polenizeze” din punct de vedere sexual, efectuând fără pericol, primele sale experienÅ£e sociale ÅŸi sentimentale” (A. Berge, apud. Maria Voinea).

Comunicarea are un rol foarte important în favorizarea unui climat familial pozitiv. Fiecare partener are stilul propriu în comunicare într-o relaÅ£ie intimă, ceea ce conferă o notă de complexitate dacă ne gândim că diferitele metode de comunicare se îmbină cu stilurile specifice ale celor doi parteneri, formând un adevărat sistem de comunicare. Un climat pozitiv favorizează îndeplinirea tuturor funcÅ£iilor cuplului conjugal ÅŸi grupului familial la cote înalte de eficienţă. ,,Câtă încărcătură afectivă ÅŸi câtă căldură prezintă ,,acasă” pentru cei care beneficiază într-adevăr de un climat favorabil! Aici ,,în sânul familiei”, individul este aÅŸteptat, este preferat, este înÅ£eles, preÅ£uit, respectat, i se cere părerea, sfatul, opinia.” (Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1991).
            Dacă toate acestea la un loc devin factori motivaÅ£ionali, ei determină creÅŸterea gradului de integrare a conduitei copilului în viaţă ÅŸi în activitatea familială ÅŸi totodată, la sporirea unităţii ÅŸi coeziunii grupului familial. Fiecare membru apartenent familiei se simte din ce în ce mai atras de ,,forÅ£ele familiale centripete”, ceea ce determină creÅŸterea gradului de stabilitate ÅŸi de funcÅ£ionalitate a unităţii familiale. Familia fiind un mediu afectiv ÅŸi protector asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistenţă, sprijin material ÅŸi moral.
           
Relaţia copil-părinte. În cursul dezvoltării ontogenetice, fiinţa umană trece prin etape succesive care-i permit să treacă de la situaţia de dependenţă totală (biologică şi socială) la cea de independenţă.

            Perioada de gestaÅ£ie este relativ lungă la om (280 zile), timp în care creÅŸterea embrionului ÅŸi apoi a fătului este vertiginoasă. ÃŽn această perioadă produsul de concepÅ£ie se află într-o dependenţă totală de organismul mamei, relaÅ£ie ce a fost comparată cu parazitismul din biologie. ÃŽn momentul naÅŸterii, prin secÅ£iunea cordonului ombilical, nou-născutul devine independent biologic, dar este încă foarte dependent social. El are nevoie de prezenÅ£a mamei, care este indispensabilă. RelaÅ£ia cu mama ÅŸi apoi cu familia transformă copilul într-un individ independent social la sfârÅŸitul adolescenÅ£ei. Tânărul se poate separa însă de familie doar atunci când a devenit ÅŸi independent economic. Perioada corespunde maturizării fizice, cognitive ÅŸi sexuale ÅŸi este considerată a fi vârsta de peste 18 ani. Până la această dată, copilul se află sub controlul familiei, care îşi propune să-i rezolve toate nevoile lui, de la cele mai simple (hrană, îmbrăcăminte), până la cele mai complexe (împlinirea personalităţii, program educaÅ£ional adecvat ÅŸi integrarea socială). Abia după aceea sarcina familiei s-a incheiat.

            Examinând situaÅ£ia cuplului părinÅ£i-copii de-a lungul timpului, se poate spune că deÅŸi din punct de vedere al trecerii de la dependenţă la independenţă a fiinÅ£ei umane nimic nu s-a schimbat, concepÅ£ia societăţilor ÅŸi a diferitelor culturi referitoare la relaÅ£ia părinÅ£i-copii ÅŸi rolul de tutelă al familiei, a suferit modificări.
Copiii necesită multă atenÅ£ie ÅŸi timp, iar aceasta ofertă în primii 3 ani este crucială pentru dezvoltarea lor ulterioară. ExperienÅ£ele precoce activează sinapsele “adormite” la naÅŸtere. Astfel cortexul vizual dovedeÅŸte nivele remarcabile de activitate metabolică la vârsta de 2-3 luni, coincizând cu fixarea privirii ÅŸi primul zâmbet social, cortexul frontal devine activ în jurul vârstei de 6-8 luni, cortexul auditiv se activează la auzul vocii mamei ÅŸi apoi a fenomenelor limbii materne. ÃŽnvăţarea muzicii (cântatul la pian sau la vioară) produce o modificare de lungă durată a circuitelor neuronale ÅŸi, ulterior, judecata logico-matematică a acestor copii este net superioară celor care nu au beneficiat de studii muzicale. Se demonstrează astfel că stimularea postnatală, mai mult decât factorii înnăscuÅ£i, au un rol primordial în realizarea complexităţii activităţii creierului uman ÅŸi în ceea ce priveÅŸte unicitatea persoanei. Dacă un copil trăieÅŸte într-o familie disfuncÅ£ională ÅŸi este deprivat socio-familial, lobul temporal, locul unde sunt reglate emoÅ£iile se dovedeÅŸte inactiv metabolic ÅŸi copilul va suferi nu numai cognitiv, ci ÅŸi emoÅ£ional datorită lipsei de stimulare.
Există în prezent pericolul scăderii/reducerii interacţiunii părinţi-copii. Tehnica alimentaţiei artificiale a sugarului a devenit aproape impecabilă. Pe altă parte, antrenarea femeilor în activitatea productivă ar putea să ducă la scăderea numărului momentelor de interacţiune mamă-copil. Învăţământul medical superior, medicii pediatri și de familie, psihologii, pedagogii și consilierii școlari au datoria profesională de a populariza în rândul pacienţilor cunoştinţele actuale privind importanţa şi complexitatea interacţiunii părinţi-copii şi rolul central al familiei ca mediu optim pentru creşterea, dezvoltarea şi educarea tinerei generaţii.
Relaţii negative la nivel familial
          Conflictul intrafamilial reprezintă o perturbare momentană, temporară sau prelungită a
funcţionalitătii familiale, caracterizată printr-o încarcatura emoţională negativă şi prin
scurtcircuitarea relaţiilor de comunicare dintre membrii grupului respectiv.
El poate fi de intensitate variabilă, luând forme diferite, de la o simpla discutie în contradictoriu pâna la injurii şi amenintari, sau poate culmina cu agresivitatea fizica îndreptată asupra partenerului de cuplu sau/şi asupra celorlalţi membri ai familiei.Poate fi de tip exploziv, exprimând o eliberare bruscă a afectelor negative cumulate în timp, sau de
un tip insidios şi trenant, de intensitate medie, reprezentând însa fondul obisnuit pe care se
desfasoară interacÅ£iunile familiale.Poate fi tranzitoriu, pasager, specific unor perioade de „criza” relatională sau unor situaÅ£ii existentiale dificile care intervin în viata grupului respectiv; dar poate fi, de asemenea, stabilizat sub forma unor paternuri reactionale caracteristice pentru relatiile cotidiene ale membrilor familiei în cauza; în aceasta situatie, starea conflictuala ajunge uneori sa nu mai fie recunoscută drept ceea ce este, ea tinând de o rutina a raporturilor interpersonale.Conflictele familiale frecvente, de mare intensitate, care sfârsesc cu acte de violenţă, dar, într-o masura importanta, ÅŸi acelea moderate din acest punct de vedere, însa recurente, constituind climatul relational-afectiv al vietii cotidiene sunt indicatori ai disfuncÅ£ionalităţii grupului respectiv.
    Atunci când climatul afectiv este echilibrat, caracterizat de un nivel înalt de satisfactie obtinut în relatiile cu ceilalti parteneri ai actului interpersonal (soÅ£-soÅ£ie, copii-copii, părinti-copii), el constituie o premisa importanta a maturizarii intelectual-afective a copilului.
Unele defectualităţi individuale ale copilului, cum sunt hiperexcitabilitatea sau instabilitatea, se pot atenua chiar, pâna la un punct, printr-o structura caracterială compensatorie, când mediul social şi familial sunt adecvate. Dezechilibrele emotionale, tensiunea, violenţa, conflictualitatea vor fi de incriminat atunci când avem de-a face cu diferite forme de tulburari de comportament, dar si cu retardări intelectuale, care adesea nu sunt conditionate atât genetic, cât social. În general, climatul familial perturbat pe termen lung este un mediu de socializare negativa şi un factor psihopatogenetic de prima importanta implicat în dezvoltarile dizarmonice de personalitate.
     Când conflictul este o constantă a vieÅ£ii domestice sau capată o intensitate mare apar tulburări la nivelul personalităţii tuturor membrilor din familia respectiva; copilul este însa întotdeauna cel mai lezat – pentru ca nu se poate apara si pentru ca este în crestere; efectele sunt amplificate atunci când este vorba de etapa de dezvoltare timpurie sau de perioadele critice (pubertate, adolescenta).
     ÃŽn familiile în care cei doi parteneri conjugali au un statut egalitar, ei sunt, de obicei, în aceeasi masura, agenÅ£i ai conflictului; astfel, de exemplu, gestul agresiv al barbatului devine un stimul declansator pentru reacÅ£ia agresivă a femeii, într-o circularitate care nu ia sfârsit decât o data cu epuizarea efectelor care au generat conflictul. ÃŽn familiile în care relatiile dintre membrii diadei conjugale se constituie ca raporturi de forţă, de dominaÅ£ie-supunere, partenerul dominant, de obicei bărbatul, este unicul iniÅ£iator al stării conflictuale, celuilalt fiindu- i rezervat un rol pur pasiv. Când personalitatea partenerului dominant este marcată de imaturitate morală, de lipsa de responsabilitate faţă de ceilalti membrii ai familiei, de o rezistentă scazuta la frustrare, apare nevoia urgenta de a gasi un „Å£ap ispasitor” asupra căruia sa se abată furtuna afectelor eliberate; persoana cea mai slaba din grup este învestita pentru acest rol predilect (de obicei sotia sau unul dintre copii). Chiar în situatiile aparent non-violente, tensiunile din familie, stresul, anxietatea sunt adesea diminuate prin proiectarea lor asupra unei persoane vulnerabile, incapabila de riposta directa; în acest fel, tensiunea relationala este redusa pâna la un prag de toleranta acceptabil, prin „sacrificarea” unui partener, care le preia, în scopul de menÅ£inere a coeziunii grupului. Desi, în principiu, mai rar în fapt, victima poate fi atât femeia, cât si barbatul, statisticile, în tarile în care ele exista, indica faptul ca, în 95% din cazuri, femeia este aceea care îndura violentele barbatului.
Problemele la nivelul relatiilor familiale se refera, pe de o parte, la factori sociali, externi, obiectivi, care exercita asupra familiei presiuni de natură economica ÅŸi socială (lipsa banilor; lipsa unei locuinÅ£e; somajul) ÅŸi, pe de alta parte, la factori interni ce Å£in de: deficiente în asumarea sarcinilor de rol (participarea scazută la viaÅ£a familiei, la treburile gospodareÅŸti); stresul permanent asociat unei situaÅ£ii dramatice (boala cronica a unui membru al familiei ); abateri de la normele grupului familial (comportamentul neascultator al copilului); sau/ÅŸi de la normele moralei sociale (alcoolismul, comportamentele violenÅ£e, suspiciunea provocată de gelozia/infidelitatea membrilor cuplului conjugal); precum  ÅŸi de contradicÅ£ia dintre modelele normativ-valorice promovate de familia tradiÅ£ională– în care controlul ÅŸi puterea de decizie aparÅ£in generaÅ£iei vârstnice – ÅŸi cele moderne, proprii familiei nucleare sau în curs de nuclearizare (amestecul nedorit al socrilor/parinÅ£ilor în treburile cuplului). O categorie specială de raspunsuri indica existenÅ£a diferenÅ£elor de păreri între membrii grupului familial; ele descriu o zona de confruntare interpersonala slab definita, în cadrul careia lipsa de consens este benigna, minora ÅŸi vizează probleme diverse, nespecifice. Este vorba, în fapt, de aria
normalităţii relaÅ£ionale în care dezacordul nu se transformă în adversitate, iar exprimarea unei opinii diferite nu antrenează certuri, animozitate, discordie, dezbinare. Cu excepÅ£ia acestei categorii, toate celelalte, enumerate anterior, reprezintă probleme specifice de mare importanţă, deoarece, atunci când – din lipsa de solutii sau din neputintă de a le afla – ele persistă în timp, riscă să devină factori de presiune ÅŸi de distorsiune relaÅ£ională, amenintând nu numai echilibrul familiei, ci mai ales dezvoltarea copilului care traieste într-un asemenea mediu perturbat. Copiii percep propriul comportament inadecvat drept motiv de neîntelegere în familie într-o masură mai mare decât parinÅ£ii, ceea ce înseamnă ca ei se simt responsabili de o buna parte a conflictelor dintre adulÅ£i (vinovaÅ£ie pe care însa acestia nu le-o atribuie decât într- un grad foarte scazut).
       Asadar, la nivel familial se întalnesc atat relaÅ£ii pozitive bazate pe comunicare, încredere , afecÅ£iune, dragoste, spirit de sacrificiu cat si relatii negative ce presupun egoism ,ceartă,
conflict, gelozie , violenţă, abuz etc; toate acestea avand o mare influenţă atat asupra stabilităţii ÅŸi echilibrului la nivel de cuplu cat ÅŸi asupra copiilor care se afla la mijloc. Åži  din  acest motiv are loc o noua etapa ce presupune educarea parinÅ£ilor actuali ÅŸi a viitorilor parinÅ£i tocmai pentru a evita consecinÅ£ele nefavorabile ale unor relatii negative .
  Aceasta educaÅ£ie parentală presupune  o activitate voluntară de învaÅ£are din partea parinÅ£ilor, totodata o forma de intervenÅ£ie asupra lor în vederea cresterii constiinÅ£ei parentale ÅŸi dezvoltarii aptitudinilor lor de parinÅ£i. Educând parintii, acestia învaţă să-ÅŸi educe mai bine copiii. EducaÅ£ia parentală se poate realiza prin institutii specializate, dar ÅŸi informal ÅŸi nonformal prin intermediul unei mari varietati de poli relaÅ£ionali, care se transforma în factori educaÅ£ionali.   Asadar remarcam ÅŸi în acest caz rolul principal pe care îl joacă educaÅ£ia  în vederea atingerii idealului familial ,,ToÅ£i pentru unul ÅŸi unul pentru toÅ£i,,-ideal ce a guvernat familia secole la rand.

Bibiografie:

·         Mitrofan, I., C. Ciupercă, Incursiune în psihosociologia ÅŸi psihosexologia familiei,
Editura Press Mihaela S.R.L., BucureÅŸti,1998.
·         Mitrofan, I., 1989, Cuplul conjugal. Armonie ÅŸi dizarmonie, Editura ÅžtiinÅ£ifică ÅŸi Enciclopedică BucureÅŸti,.
·         Mitrofan, I.1991,, Mitrofan N., Familia de la A...la Z, Editura ÅžtiinÅ£ifică, BucureÅŸti
·         Mihaela I. 2006,,Educatia in familie,,ed.Institutul de stiintr ale educatiei,Bucuresti
·         Pescaru, A.,B., 2004, Familia azi, o perspectivă sociopedagogică, Ed. Aramis, BucureÅŸti
·         Rotaru, T., IluÅ£., P., 1996, Sociologie, Ed. Mesagerul, Cluj-Napoca
·          Stan, C., 2001, Teoria educaÅ£iei. Actulitate ÅŸi perspective Ed. Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca
·          Stan, N.,C., Manea, A.,D., 2009, Rolul educaÅ£iei în dezvoltarea personalităţii, în vol. EducaÅ£ie ÅŸi formare, Ed. Karuna, BistriÅ£a
·         VrăşmaÅŸ, E., 2008, IntervenÅ£ia socioeducaÅ£ională ca sprijin pentru părinÅ£i, Ed. Aramis, BucureÅŸti



                                                                             Articol realizat de: Vasile Maria Simina
                                                                                                               Chis Ioana Lavinia
                                                                                                               Hojda Florina Georgiana
                                                                                                               Pupeza Dorina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu