1.
Introducere
2.
Istoria alternativelor
educaționale în România
3.
Diferențe de abordare dintre
învățământul tradițional și cel alternative
4.
Din punct de vedere al
atitudinii cadrelor didactice
5.
Din punct de vedere al
conținuturilor predate
6.
Din punct de vedere al
strategiilor de învățare
7.
Din punct de vedere al
evaluării
8.
Din punct de vedere al
participării familiei
9.
Bibliografie
10.
Cuprins
Introducere
În istoria
învățământului românesc ca de altfel și în istoria românilor, exista două
perioade importante de care își amintesc aproape toți adulții și o parte a
adolescentului: perioada de dinainte și după 1989. Dacă înainte de 1989 era
interzis cu desăvârșire să fi altfel decât ceilalți, în toate domeniile vieții,
după acest an apare diferențierea mai elocventă între ce e bun, mai bun, foarte
bun, dar și ce e mai puțin bun. Această etapă de trecere de la ceva
"stas" la democrație a fost percepute în ansamblu în mod pozitiv
având loc o serie de schimbări in viața omului si inclusiv a societății. Aceste
schimbări au cuprins implicit și învățământul. S-a trecut astfel la pluralismul
educativ prin apariția alternativelor educaționale. Această apariție a creat la
momentul respectiv reacțiile diferite din partea tuturor persoanelor implicate
în mod direct sau indirect, deci controverse care din păcate sau din fericire
se mai menține și astăzi.
Este de înțeles faptul că orice început
are o serie de dificultate cu care se confruntă, dificultate de natură
organizatorică. Pe parcursul timpului s-au constituit servicii și comisii care
răspundeau de această problematică : in 1977 s-a constituit Direcția Învățământ
Post-liceal, Particular și Alternative Educaționale, urmând ca în 1999 să apară
Comisia Națională pentru Alternative Educaționale. Deși s-au făcut și demersuri
curriculare, trebuie amintit faptul că în afara alternativelor educaționale
Freinet și Step-by-Step, celelalte nu au respectat curriculumul național.
Pe
lângă demersurile curricular a fost nevoie și de o serie de demersuri formative
care erau centrate pe:
-
încurajarea unităților de învățământ alternativ să-și definească cu
precizie misiunile și obiectivele strategice;
- determinarea instituțiilor să-și dezvolte
propriile sisteme de evaluare a performanțelor;
- compatibilizarea instrumentelor și a procedurilor
de evaluare și acreditare românești cu cele practicate în cadrul UE ;
- informarea promtă și eficiența clienților
asupra capacităților și performanțelor diferitelor unități de învățământ
alternativ preuniversitar;
- protejarea colectivitătilor împotriva
instituțiilor care nu dețin capacităților necesare pentru realizarea
angajamentelor publice asumate .
În România spre deosebire de alte țări
alternativele educaționale s-au integrat în învățământul de stat nu în cel particular.
Se impune precizarea că tratarea echilibrată și pluralismul educativ trebuie să pornească de la cunoașterea
specificului fiecăruia dintre alternativele educaționale care funcționează în
România.
Prima definiție a alternativelor
Educaționale a fost dată în 1993 în Dictionarre actual de l' educationale,
preluată la noi de Sorin Cristea astfel " alternativele pedagogice
reprezintă acele variante de organizare școlară care conferă diferite soluții
de schimbare a perceptelor oficiale aplicate într-o anumită epocă sau într-un
anumit context "
Pană la apariția alternativelor educaționale, învățământul tradițional a
fost cea mai adecvată formă de educație stația. Acum însă, învățământul care
punea accent pe achiziții și reproducerea unor capacități și abilități dinainte
cunoscute, prin metode prestabilite care creează ierarhii, trebuie înlocuit cu
unul care poate asigura crearea de competențe care să formeze oameni capabili
să învețe toată viața să răspundă adecvat la schimbările sociale, culturale,
politice și informaționale. Este foarte clar că dacă până acum și probabil
chiar și acum( în cadrul învățământului tradițional) accentul se pune(a) pe
transmiterea și asimilarea de informații acum menirea cadrului didactic este de
a forma personalități capabile de a răspunde multiplelor schimbări care apar în
societate, de a face față în mod corespunzător acestora.
Prezența alteranativelor educaționale în
peisajul educațional românesc este una benefică ,reprezentând și un factor
stimulativ pentru învățământul tradițional, apare astfel concurența pozitivă.
Istoria alternativelor educaționale în România
În
literatura pedagogică românească persistă încă ideea eronată ca istoria
învățământului alternativ începe după 1989. Studierea cu atenție a surselor
istoriografice conduce la concluzia că învățământul românesc a fost racordat,
aproape în permanența, la principiile europene și mondiale.sincronizarea
pedagogiei și a practicii educative autohtone cu experimentele din alte sisteme
de educație s-a realizat fie direct, în timpul stusiilor sau al stagiilor de
pregătire din străinătate, prin accesul la operele în original ale fondatorilor
de alternative, prin contacte personale cu fondatorii alternativelor, fie prin
traducerea în românește a operei acestora sau prin publicarea de lucrări și
studii originale, fie prin inițierea, în țara noastră, a unor forme de
învățământ în alternativele educaționale.
In comunicatul de presă al M.E.C si
C.N.A.E. din 31.03.2004 sunt precizate cele cinci forme de educații alternative
existente în România:
·
Pedagogia Waldorf (1990)
·
Pedagogia Montessori(1993)
·
Pedagogia Freinet(1995)
·
Alternativa Step-by-Step(1996)
·
Planul Jena(1996)
În
studiul “Alternativele Educaționale din România”, elaborate de Ministerul
Educației și Cercetării în anul 2003 sunt descrise foarte explicit, din mai multe
puncte de vedere, diferențele de abordare dintre învățământul tradițional și
cel alternative.
Diferențe de abordare dintre învățământul
tradițional și cel alternativ:
1.
Din punct de vedere al atitudinii
cadrelor didactice:
Învătământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
2.
Din punct de vedere al conținuturilor
predate :
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternativ
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
3.
Din punct de vedere al
strategiilor de învățare:
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() ![]() ![]() ![]()
umane înzestrate cu
rațiune și gândire;
![]() |
4.
Din punct de vedere al evaluării
:
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
5.
Din punct de vedere al
participării familiei:
Învățământul tradițional
|
Învățământul alternative
|
![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() |
BIBLIOGRAFIE
·
Horațiu
Catalano, “Dezvoltări teoretice și instituționale în alternativele educaționale”
editura Nomina 2011;
·
Ion
Albulescu ” Doctrine pedagogice”-support de curs anul I ;
·
Ion
Albulescu ” Alternative educationale – suport de curs anul II“;
Autori : Bodea Livia Claudia
Manzat Silvia Nicoleta
Beșa Maria-Teodora
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu